Încă de pe vremea lui Apostu, un local din Cluj-Napoca funcţionează ilegal sub ochii primăriei conduse acum de Boc. Din anul 2010 reclamaţiile privind activitatea barului Klausen Pub au început să curgă, însă, chiar dacă reprezentanţii primăriei au recunoscut de aproape zece că barul funcţionează ilegal, se pare că nimeni şi nimic nu-l poate opri pe Vasile Vincze, patronul barului, cunoscut în rândul clujenilor şi pentru dosarul de înşelăciune în care a fost implicat.

 

În Cluj-Napoca, problema localurilor care funcţionează în ciuda faptului că nu au autorizaţie din partea autorităţilor locale şi nici măcar orar de funcţionare nu este una deloc nouă. Un caz concret este localul Klausen despre care vecinii spun că sunt deranjaţi de zgomote, de muzica dată la volum mare în toiul nopţii, de mizeria lăsată de vizitatorii localului (mucuri de ţigară, sticle etc.), dar mai ales de faptul că primăria nu poate sau nu vrea să acţioneze conform legii şi nu ia atitudine împotriva unor patroni de baruri.

 

Ilegalităţi şi reclamaţii de aproape un deceniu

Câţiva vecini au cerut ajutorul primăriei încă din 2010, însă atitudinea reprezentaţilor municipalităţii demonstrează faptul că, Cluj-Napoca este un oraş în care patronii de baruri nu se împiedică de lege. Altfel, nu ne explicăm de ce după numeroase ilegalităţi, amenzi, reclamaţii şi chiar o cerere de executare silită, nimeni nu poate închide localul Klausen.

”Acest domn (n.r. Vasile Vincze) a deschis uşa casei în care de altfel se găsea o inscripţie comemorativă aflată sub protecţia Muzeului de Istorie Cluj şi a făcut din această casă un birt, nerespectând nici o lege din această ţară. Încercaţi să faceţi un scenariu: dacă am proceda vreo sută de persoane la fel? S-ar deschide 100 de birturi ilegale? Cum ar arăta Clujul? Dacă unul dintre ele ar fi lipit de proprietatea dvs.? Dacă copiii dvs. ar asculta fără să vrea limbajul beţivilor de pe terasa lipită de gardul dvs.?

În ceea ce priveşte nivelul de zgomot pe care l-aţi măsurat vă aducem aminte că această măsurătoare durează trei minute, iar birtul funcţionează de peste 67.200 minute (sigur mai mult deoarece joi, 28 oct. „distracţia” a durat până dimineaţa la ora 7, însoţită şi de o formaţie de muzică, muzică care ne-a însoţit la plecarea la serviciu fără nicio problemă).

Considerăm măsurătorile total neconcludente întrucât vă reamintim că activitatea de alimentaţie publică conţine o serie de zgomote aleatoare, având multe vârfuri de nivel (vezi mutatul meselor, al scaunelor, dansatul, basul dintr-o melodie). Ingineri fiind, ştim că aparatul de măsurat realizează o medie pe care urechea noastră nu o face, între nivele de zgomot maxime şi minime. Datorită acestor criterii, pe lângă devalorizarea locuinţei proprii, credem noi că s-a luat decizia ca o activitate de alimentaţie publică să se desfăşoare cu acordul vecinilor direct afectaţi pe orizontală şi pe verticală. Nu am auzit nicăieri în lume ca lucrurile să se întâmple invers, adică, prima dată se deschide uşa casei şi se declară birt, iar apoi să vedem nivelul de deranj provocat. Iar dacă dvs. consideraţi că se poate trăi cu un birt la cap, vă invităm la un schimb de locuinţă sau să ne aduceţi un cumpărător (nu zece, unul singur) să vedem dacă îl puteţi găsi în aceste condiţii. Şi noi, ca şi orice om din acest oraş, dorim să dormim după ora 22:00 cu 0 decibeli la cap.

Acest domn Vincze a transformat centrul istoric al oraşului într-o mizerie, cu acordul Primăriei. Nu ar fi lipsit de interes să veniţi în faţa casei lui Matei Corvin la miezul nopţii şi să ascultaţi muzica provenită de pe Clemenceau 1 şi de pe Sextil Puşcariu nr.1. În niciun loc din acest oraş nu se întâmplă acest lucru, doar aici, în centru, de aici afirmaţia „cu acordul Primăriei”.

Vă rugăm să ne răspundeţi în scris şi să monitorizaţi răspunsurile la toate reclamaţiile făcute şi înregistrate la Primărie pentru că, dacă activitatea acestui birt continuă, vom fi nevoiţi să acţionăm în judecată atât proprietarul imobilului de pe Clemenceau nr.1 care a îngăduit o astfel de activitate transformând o casă de tip rezidenţial în spaţiu comercial cu destinaţia birt fără acordul vecinilor, cât şi Primăria Cluj care a înlesnit acest lucru prin tărăgănarea măsurilor de suspendare a activităţii şi necomunicarea organelor de control ale Ministerului de Finanţe (Gărzii Financiare Cluj) legată de desfăşurarea unei activităţi ilegale în vederea confiscării tuturor veniturilor provenite dintr-o astfel de activitate.
Vom înştiinţa de asemenea Poliţia Judiciară şi DNA-ul dacă această activitate nu se va opri imediat”, îi adresau fostului primar Sorin Apostu, clujenii Galiş Ovidiu şi Cristina.

 

Ploaie degeaba cu reclamaţii

Reclamaţiile împotriva lui Vasile Vincze au continuat. Aceiaşi clujeni au sesizat din nou primăria cu privire la faptul că Vasile Vincze îşi mută activitatea de pe o firmă pe alta. Dacă la început, în acel imobil funcţiona ilegal firma SC ESARCO SRL, după două luni, Vincze şi-a mutat activitatea pe altă firmă – SC ESAFIN SRL.

”Dacă lucrurile continuă aşa, iar domnul Vincze când este verificat pentru o ilegalitate pe o firmă, mută activitatea pe altă firmă, credeţi că birtul de la capul nostru se va opri vreodată? Noi credem că nu! Până când Primăria nu anunţă Poliţia Economică şi nu se îndreaptă împotriva d-nului Vincze Vasile care este penal, asupra proprietarului acestui imobil cu acordul căruia se desfăşoară această activitate şi care a transformat un imobil cu destinaţia de locuit într-unul cu altă destinaţia (comercial) fără nici o autorizaţie nu cred că această problemă (a tuturor celor din jurul acestui imobil) se va rezolva.
Firmele cu care domnul Vincze Vasile operează sunt doar un paravan între el şi lege. Nu am vrea ca Primăria Cluj să se facă de râs luând măsuri împotriva unei firme, iar pe când îi întrerupe activitatea se constată că acolo funcţionează o cu totul altă firmă. Unde este declaraţia de punct de lucru, aprobarea de orar şi schimbarea de destinaţie a spaţiului?
Ştie Primăria Cluj că d-nul Vincze Vasile nu lucrează cinstit, îşi face aprovizionarea pentru cele două firme cu plăsuţa de la Kaufland unde nu se emit facturi, deci nu rămân urme, lucrând „la negru”?
Aţi accesat de curiozitate site-ul ANAF să constataţi ce datorii au aceste două firme ale dânsului la stat? Oare de ce se laudă că plăteşte pe toată lumea şi tot nu va închide? Acum ştim cu toţii de unde are banii!”, reclamă din nou Cristina Galiş.

KLAUSEN PUB 2

Barul deschis ilegal pe vremea lui Apostu, funcţionează şi acum

În urma plângerilor constante, încă din toamna anului 2010, Primăria Cluj-Napoca promitea că va suspenda activitatea localului şi că s-a depus cererea de executare silită, însă şapte ani mai târziu, nu numai că localul funcţionează în continuare, mai mult, primăria îl susţine pe Vasile Vincze să-şi desfăşoare activitatea ilegal. Altfel, nu putem înţelege de ce în ciuda ilegalităţilor, Primăria Cluj-Napoca i-a eliberat acestuia autorizaţie de construcţie pentru amplasarea unei terase pe timpul verii, în condiţiile în care terasa a funcţionat în tot acest timp ilegal.

Din 2013 societatea REBAN SRL funcţionează fără a deţine acord de funcţionare şi aprobare orar, fiind dispusă împotriva acesteia măsura suspendării activităţii la punctul de lucru.

Însă, lui Vincze nu-i pasă de nimic şi după ce şi-a mutat activitatea pe o altă firmă – SC REBAN SRL, localul Klausen Pub ce funcţionează în centrul Clujului pe strada Georges Clemenceau nr. 1 îşi amplasează în fiecare an o terasă de vară pe str. F.D.Roosevelt, pe spaţiul public, fără a deţine până recent şi o autorizaţie în acest sens, cauzând un disconfort deosebit de mare vecinilor.

De asemenea, într-un răspuns al primăriei în urma numeroaselor plângeri, se arată că societatea ar fi fost sancţionată pentru nerespectarea măsurii de suspendare a activităţii, cât şi pentru amenajarea terasei fără a deţine autorizaţie de construire şi contract de închiriere pentru spaţiul ocupat. Totuşi, în ciuda ilegalităţilor comise de Vasile Vincze, primăria i-a emis acestuia în 21 iulie autorizaţie de construire pentru amplasarea terasei.

De aproape un deceniu, primăria menţionează în continuare faptul că ”se continuă demersurile legale în vederea obligării societăţii comerciale la respectarea măsurilor complementare dispuse”. Conform răspunsului primăriei, măsurile ar viza suspendarea activităţii la punctul de lucru. Cu toate acestea, reprezentanţii municipalităţii răspund extrem de vag şi nu aduc niciun fel de precizare cu privire la data la care această măsură a fost dispusă, actul de sancţionare ori demersurile legale concrete pe care instituţia primăriei le-a adoptat pentru a obliga societatea comercială la respectarea măsurii complementare.

Deşi măsura de suspendare a activităţii dispusă faţă de societatea REBAN SRL, în urma controalelor desfăşurate pe parcursul anilor, localul funcţionează în continuare, situaţie care se perpetuează cu ştiinţa organelor constatatoare. Este inadmisibil ca un local ce nu deţine autorizaţie de funcţionare şi a cărei activitate a fost suspendată în mod repetat, sa continue să funcţioneze în dispreţul legii, fără ca organele competente să dispună o măsură eficientă şi energică prin care să interzică desfăşurarea unei activităţi ilicite în plin centrul Clujului.

klausen terasa 2

De ce primăria nu respectă legea?

În realitate primăria nu a luat absolut nicio măsură în vederea opririi societăţii REBAN SRL de la desfăşurarea continuă a activităţii ori a ridicării terasei amplasate, fără niciun fel de drept pe spaţiul public. Mai mult, în ciuda numeroaselor nelegalităţi constatate, primăria  l-a ”încurajat” pe Vasile Vincze, dându-i în 21 iulie 2017, autorizaţia de amenajare a terasei.

Art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 obligă autorităţile administraţiei publice a Municipiului Cluj-Napoca la luarea imediată a măsurilor de desfiinţare a oricărei construcţii sau amenajări cu caracter provizoriu amplasate pe domeniul public, fără a fi necesară sesizarea unei instanţe judecătoreşti. Drept urmare, de ce primăria nu dă curs prevederilor legale şi de ce nu a desfiinţat terasa de vară amplasată ilegal pe str. F.D. Roosevelt??

”Faptul că de ani de zile societatea REBAN STR este sancţionată în mod constant de reprezentanţii Primăriei fără ca aceste demersuri să se concretizeze vreodată cu oprirea activităţii şi fără ca punerea în executare a măsurilor dispuse să fie dusă la îndeplinire reprezintă o ”omisiune” extrem de îngrijorătoare a funcţionarilor publici cărora le revine obligaţia de a urmări executarea sancţiunilor dispuse. Este inadmisibil ca un local ce nu deţine autorizaţie de funcţionare şi a cărui activitate a fost suspendată în mod repetat, să îşi amplaseze o terasă de vară pe domeniul public, obţinând autorizaţia doar de două săptămâni, şi să îşi desfăşoare nestingherită o activitate calificată în mod repetat de autorităţile publice drept nelegală.

Lipsa de reacţie eficientă din partea organelor Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, respectiv pasivitatea acestora în punerea în aplicare a măsurilor dispuse, reprezintă un act de toleranţă faţă de conduita nelegală a unei societăţi comerciale căreia i se permite să funcţioneze de ani de zile fără autorizaţii. Faptul că nu se ia nicio măsură reală pentru remedierea situaţiei şi pentru restabilirea legalităţii ridică grave semne de întrebare în ceea ce priveşte motivul pentru care REBAN SRL beneficiază de regim preferenţial în ceea ce priveşte executarea unor măsuri pe care autorităţile publice au obligaţia să le ducă la îndeplinire. În plus, având în vedere că imobilul situat pe str. G. Clemenceau nr. 1 este proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, acest aspect ar trebui să atragă o diligenţă sporită din partea autorităţilor cu privire la modul în care societăţile care ocupă imobilul îşi desfăşoară activitatea.

Aplicarea efectivă a sancţiunilor dispuse precum şi oprirea funcţionării terasei amplasate fără autorizaţie stagnează în mod total nejustificat, contrar interesului public şi drepturilor persoanelor afectate”, spune cu privire la această speţă, avocat Clara Andreea Bârsan.

 20815015_909813405850856_1785052264_n

Vasile Vincze, implicat în dosarul “ţepelor imobiliare”

Vasile Vincze, patronul firmei de proiectare Vibecons (în prezent radiată) a fost implicat în dosarul de înşelăciune cu apartamente în care dentistul Mihai Potra şi partenerul său, agentul imobiliar Iulian Cojoleanca, au fost arestaţi. Vincze a recunoscut că a falsificat autorizaţia de construire pentru blocul lui Potra.

Mihai Potra a folosit autorizaţiile falsificate de Vincze pentru a încasa avansuri la apartamentele ce urmau a fi construite pe un teren de pe strada Aurel Vlaicu. Potra a încasat astfel circa 200.000 de euro de la diverse persoane pentru construirea unui bloc care s-a dovedit că nu avea nici un document.

În februarie 2008 Mihai Potra şi Iulian Cojoleanca au fost eliberaţi de Curtea de Apel după ce iniţial fuseseră arestaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Procurorii susţin că din declaraţiile celor doi inculpaţi a reieşit faptul că firma Vibecons s-a obligat să obţină autorizaţia de construire de la Primărie.

“Vincze a tergiversat eliberarea documentului mai multe săptămâni la rând. Potra a pus presiune pe el, astfel că acesta a falsificat autorizaţia. Cojoleanca recunoaşte că a mers la Primărie să verifice dacă autorizaţia este valabilă şi aici a fost informat că numărul nu există. Vincze afirmă că le-a spus celor doi că autorizaţia are unele probleme la numărul de înregistrare”, susţineau la acea vreme surse judiciare, potrivit unui ziar local.

Una din ipotezele anchetatorilor era aceea că Potra şi Cojoleanca au decis să ascundă faptul că autorizaţia de construire este falsă şi la nevoie să indice faptul că responsabilitatea emiterii ei îi aparţine lui Vincze. Alte informaţii din dosar arată că Vincze fusese reclamat la Poliţie şi într-un alt caz de fals, al unei familii care a primit de la firma Vibecons o autorizaţie pentru construirea unei mansarde.

Dosarul se afla la Parchetul Judecătoriei Cluj, unde fusese “îngropat” până în momentul în care procurorii de la Tribunal l-au redeschis. Judecătorii au decis să pună sechestru pe două terenuri deţinute de Potra, unul pe strada Aurel Vlaicu şi altul pe strada Pasteur, în cazul în care la finalul procesului instanţa l-a obligat să restituie sumele de bani luate în avans de la clienţi.


klausen pub 3

Cel mai vechi salon literar, transformat în Klausen Pub

În secolul al XIX-lea, Casa Tauffer era unul dintre centrele societăţii clujene. Construită în forma actuală la începutul secolului al XIX-lea, după planurile arhitectului Georg Winkler, clădirea în care se află astăzi cafeneaua Klausen a găzduit primul salon literar de limbă germană al acelui veac şi unul dintre cele mai frecventate din Cluj. Însă, vremurile s-au schimbat, clădirea de vis-á-vis de Casa Matei a rămas la fel de cunoscută şi astăzi, chit că în interiorul ei nu se mai ţin ritualuri masonice (aşa cum istoricul Tudor Sălăgean preciza în trecut) şi nici nu se mai discută în limba germană despre literatură şi artă. Salonul literar Tauffer s-a transformat în cafeneaua Klausen, un loc foarte frecventat de tinerii clujeni, care obişnuiesc să stea vara, până târziu pe terasă.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.