Firma clujeană Deltamed, patronată de Dan Vasile Gorgan, a semnat un contract cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în valoare de peste 10 milioane de euro pentru furnizarea unor autospeciale. Contractul este plătit din fonduri europene în cadrul proiectului Multirisc gestionat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă condus de Raed Arafat, unul dintre prietenii lui Gorgan. De curând, Gazeta de Cluj a prezentat cum, prin intermediul Guvernului, firma Deltamed a livrat aparatură de specialitate pentru unităţile de situaţii de urgenţă din Basarabia. Şi în cadrul acelui contract a fost implicat Raed Arafat.

 

Luna trecută, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a atribuit o licitaţie în valoare de peste 10 milioane de euro firmei clujene Deltamed, patronate de Dan Gorgan, unul dintre apropiaţii secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Licitaţia “Autospecială pentru tratamente hiperbarice şi oxigeno – terapie“ în valoare de 10.416.660 de euro a fost atribuită la începutul lunii trecute firmei Deltamed, în situaţia în care oferta clujenilor a fost singura admisă în cadrul licitaţiei. Iniţial, valoarea contractului a fost estimată la suma de 10.416.666,67 de euro, dar oficialii de la IGSU au reuşit să negocieze 6 euro pentru a atribui licitaţia la suma de 10.416.660 de euro, fără TVA.

La mijlocul lunii iunie 2014, Ministerul Afacerilor Interne din Republica Moldova, cu finanţare de la Uniunea Europeană (Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013), a atribuit în aceeaşi zi trei contracte (212806-2014, 212811-2014, 212807-2014) pentru cumpărarea de ambulanţe. Câştigătorul celor trei licitaţii a fost firma clujeană Deltamed care a primit 1.131.000 de euro pentru şase ambulanţe.

Însă aceste contracte fac parte dintr-un proiect transfrontalier SMURD mai amplu estimat la aproximativ 10 milioane de euro în cadrul căruia ”păpuşarii” sunt şeful Serviciului din Republica Moldova al Protecţiei Civile şi al Situaţiilor Excepţionale, Mihail Harabagiu, şi secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne din România, Raed Arafat. În 2014, la aproximativ o lună după ce Deltamed a vândut ambulanţele Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova, Guvernul României a donat Republicii Moldova cinci autospeciale pentru acordarea ajutorului în situaţii de urgenţă.

 

Contestaţi, că ambulanţa Deltamed trece

În cadrul acestei licitaţii firmele care au pierdut au depus contestaţii la Consiliul Naţional de Contestare a Licitaţiilor, care a decis, în final, în favoarea Deltamed. „Secţiunea 4.7.16 a specificaţiei tehnice, (ce) descrie «Echipamente medicale» care urmează să fie livrate cu sistemele Camerei, arată direct Haux Life Support GmbH, care are ori brevetul, ori exclusivitatea distribuţiei pentru dispozitivele menţionate”, reclamă firma Marinex GmbH. „Haux Life Support GmbH este vânzătorul singurului sistem de monitorizare disponibil (4.7.16.3.) certificat la 5 bari, care are ex O2 şi parametrii TcPO2. Celelalte sisteme disponibile fie nu se potrivesc cu cerinţa de 5 bari sau cu ex O2, fie parametrii TcPO2 nu sunt asiguraţi. Haux Life Support GmbH este distribuitor exclusiv al singurului sistem Ventilator (4.7.16.4.) certificat şi realizat doar pentru condiţii hiperbare care are aprobarea CE şi este disponibil pe piaţă în acest moment, produs de o firmă care a acordat firmei Haux distribuţia pe piaţa europeană”, susţine firma contestatoare.

”Prin contestaţia datată 17.10.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 31521/18.10.2016, depusă de SC TROTUŞTEX SRL, cu sediul în Târgu-Trotuş, str. Principală nr. 11/3, judeţul Bacău, având CUI RO 24498175, număr de înregistrare în Registrul Comerţului J04/1712/2008, în calitate de lider al asocierii SC TROTUŞTEX SRL – SICOR S.p.A, reprezentată convenţional de către Wolf Theiss Rechtsanwälte GmbH & Co KG, în cadrul aceleiaşi proceduri de licitaţie deschisă, organizată de INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, contestatoarea a solicitat anularea deciziei de respingere a ofertei sale şi obligarea autorităţii contractante la remedierea situaţiei create prin revocarea deciziei şi declararea conformităţii ofertei asocierii sale cu prevederile caietului de sarcini şi ale ST. Prin contestaţia datată 19.10.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 31904/20.10.2016, depusă de MARINEX GmbH, cu sediul în Sohren 41, D 24232 Schönkirchen Kiel/Germania, având cod de înregistrare 44408861, cu adresa de comunicare a corespondenţei la SC MMB INTERNATIONAL SRL în Oradea, Calea Clujului nr. 280, judeţul Bihor, în cadrul aceleiaşi proceduri de licitaţie deschisă, organizată de INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, contestatoarea a solicitat suspendarea procedurii conform art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 101/2016 şi analiza situaţiei raportat la prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996, art. 1, 2, 5 şi 6, în considerarea evitării realizării unei pagube prin repetarea licitaţiei la lotul 2, dar şi prin menţinerea unui mediu incorect în ceea ce priveşte atribuirea ambelor loturi, care afectează şi interesul public atât la nivel naţional, cât şi la nivelul Uniunii Europene, astfel cum este menţionat de prevederile art. 2751 alin. (1) şi (2) din OUG nr. 34/2006 şi în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 101/2016; continuarea procedurii prin etapa de clarificări a autorităţii contractante referitor la partea tehnică a atribuirii şi repunerea în procedură a companiei sale, atât pentru lotul 1, cât şi pentru lotul 2, astfel încât să rămână în competiţie două produse de calitate superioară, păstrarea unui regim concurenţial corect şi sănătos”, se arată în plângerea depusă la CNSC.

Răspunsul CNSC dă câştig de cauză firmei Deltamed. ”Admite în tot contestaţia formulată de SC DELTAMED SRL şi, în parte, pe aceea formulată de SC TROTUŞTEX SRL, în calitate de lider al asocierii SC TROTUŞTEX SRL – SICOR S.p.A, în contradictoriu cu INSPECTORATUL GENERAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ, şi anulează raportul procedurii în partea care priveşte ofertele SC DELTAMED SRL, a asocierii SC TROTUŞTEX SRL – SICOR S.p.A şi toate ofertele admisibile depuse pentru lotul 1, precum şi comunicările cu rezultatul procedurii transmise contestatoarelor şi ofertanţilor ale căror oferte au fost declarate admisibile. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei SC DELTAMED SRL şi a asocierii SC TROTUŞTEX SRL – SICOR S.p.A, precum şi la stabilirea rezultatului procedurii, cu întocmirea unui nou raport al procedurii pentru acest lot, în termen de 15 zile de la data prezentei. Comunicările privind rezultatul procedurii se vor transmite cu respectarea prevederilor legale. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibilă solicitarea formulată de SC TROTUŞTEX SRL, în calitate de lider al asocierii SC TROTUŞTEX SRL – SICOR S.p.A, de constatare a admisibilităţii ofertei sale. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca tardiv formulată contestaţia SC MARINEX GmbH”, arată consiliul în soluţionarea contestaţiei”.

 

Gorgan se leapădă de prietenia cu Arafat

Potrivit reprezentanţilor Deltamed, ”se reia obsesiv tema unei ‘’prietenii de decenii’’ care i-ar lega pe ‘’cei doi foşti colegi de studentie’’, respectiv pe d-nul dr. Arafat şi dl. Gorgan, fondatorul Deltamed. Nu doar că nu au fost colegi de facultate, cei doi nu au fost nici măcar colegi de Universitate, unul absolvind Universitatea de Medicină şi Farmacie (în acea perioadă Institutul Medico-Farmaceutic), celălalt Universitatea Babeş-Bolyai ! Nici măcar anii de studenţie nu li se suprapun decât parţial. O simplă verificare printre foştii colegi de facultate şi prieteni din acea perioadă ai celor doi ar arăta foarte rapid că ambii aveau alte cercuri de prieteni. Nici un jurnalist însă nu a dorit să facă o astfel de verificare, preferând să intoxice prin preluarea poveştii cu ‘’prietenia din studenţie’’. Legătura dintre cei doi este una strict profesională, fără nici o componenţa personală, aşa cum o relaţie de prietenie ar trebui să aibă.

S-a încercat acreditarea ideii că licitaţia organizată de Ministerul Sănătăţii în 2010 – de fapt, au fost licitaţii distincte pentru fiecare tip de ambulanţă şi vehicul special achiziţionat – în baza căreia această autoritate contractanta urma să încheie un contract cadru cvadrienal pentru achiziţia de ambulanţe, a avut la bază un caiet de sarcini ale cărui cerinţe doar societatea noastră putea să le îndeplinească şi astfel să câştige, automat, licitaţia. Simpla consultare a documentelor acestei licitaţii – documente publice, dealtfel, disponibile pe pagina Sistemului Electronic de Achiziţii Publice – va arăta că la fiecare din aceste licitaţii au fost prezenţi mai mulţi participanţi, cu toţii susţinuţi de carosieri externi, ale căror oferte au fost declarate admisibile, departajarea fiind făcută strict pe bază criteriilor din caietul de sarcini. Mai mult, din cele 3 contracte de ambulanţe (tip B tracţiune 4×2, tip B tracţiune 4×4, tip C) Deltamed a câştigat direct un singur contract (tip B, 4×2), celelalte 2 contracte (tip B 4×4 şi tip C) fiind atribuite societăţii Porsche România, care ne-a subcontractat lucrările tocmai pentru că eram singurii carosieri din ţara acreditaţi european şi capabili să producem aceste ambulanţe. Până la apariţia pe piaţă a societăţii noastre, participanţii la aceste licitaţii erau doar importatorii/dealerii diferitelor mărci de furgoane care se calificau pentru a fi transformate în ambulanţe – care mai apoi importau ambulanţe carosate în străinătate pe furgoanele lor – şi carosieri străini. Din acest motiv, atât Porsche cât şi orice alt câştigător care ar fi dorit să lucreze cu un carosier intern ar fi trebuit să apeleze la serviciile noastre”, arată reprezentanţii Deltamed.

 

Contracte cu sirena pornită

Gazeta de Cluj a prezentat în numerele anterioare cum firma Deltamed, unul dintre principalii furnizori de ambulanţe şi aparatură medicală de specialitate, a câştigat un contract de câteva milioane de euro de la stat. Între 2010 şi 2012, SC Deltamed, firma clujeanului Dan Gorgan, a câştigat peste două milioane de euro de pe urma licitaţiilor organizate de diverse administraţii judeţene care au dorit să cumpere ambulanţe tip SMURD şi aparatură conexă serviciilor medicale de acest tip. La data respectivă, Ministerul sănătăţii a cumpărat centre mobile pentru recoltarea sângelui în valoare de peste un milion de euro. Afacerea a fost făcută prin intermediul subsecretarului de stat din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, unul dintre apropiaţii patronului SC Deltamed, Dan Gorgan.Ulterior, ambulanţele furnizate de Deltamed au ajuns să fie folosite de fundaţia Crucea Roşie, din care făcea parte şi Mihaela Geoană în calitate de membru onorific.

Anul trecut, Primăria Cluj Napoca a cumpărat o ambulanţă de la SC Deltamed, firmă patronată de Dan Vasile Gorgan, prietenul secretarului de stat, Raed Arafat. Pentru licitaţia ”Autospecială de intervenţie necesară Departamentului Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca”, municipalitatea clujeană a dat 178.800 de lei, fără TVA.

În urmă cu câteva luni, compania clujeană Deltamed, specializată în afacerile cu Ministerul Sănătăţii, a încheiat un contract cu Universitatea Babeş Bolyai în valoare de 324.500 de lei. Contractul ”Achiziţie de instalaţii, echipamente si instrumente independente pentru cercetare si componentele acestora” a fost atribuit în urmă cu aproximativ o săptămână prin procedura ”invitaţie de participare”, adică cei de la UBB au lansat o invitaţie firmei Deltamed, care a venit cu o ofertă.

dan-gorgan35

Băieţii cu ochi albaştri în suflet

Fundaţia SMURD este condusă de un comitet director unde preşedinte este Raed Arafat, iar printre membrii comitetului se numără o serie de personaje ”semper fidelis” care au ochi albaştri în adâncul sufletului. Dintre ele pot fi amintite jurnalistul şi ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, Adrian Diţă, secretar General, Director Public Affairs, Telekom România, Frank HAJDINJAK, Director General, E.ON România, Radu TUDOR, Editorialist, analist pe probleme militare „Jurnalul Naţional”, Alex ŞERBAN, Senior Partner, Şerban & Musneci Associates sau Gral. Lt.(r) Vladimir SECARĂ care este şi vice-preşedintele fundaţiei.

Ultimul dintre ei, Secară, este fostul inspector general al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne  care în 2014 a fost trimis în judecată de procurori pentru abuz în serviciu, alături de alţi 11 foşti sau actuali şefi de Direcţii şi Servicii din cadrul MAI. Potrivit anchetatorilor, Vladimir Secară a semnat o notă — raport prin care a solicitat conducerii MAI deblocarea şi ocuparea unui post de ofiţer specialist în cadrul IGSU „General Ieremia Grigorescu” al judeţului Galaţi, cu recrutarea din sursă externă, prin derogare de la prevederile ordinelor ministrului de Interne şi, în acest mod, şi-a însuşit conţinutul respectivului document, fără a ţine cont de faptul că atribuţiunile sale privind derogarea de la prevederile Ghidului carierei personalului MAI priveau condiţiile minimale pentru ocuparea funcţiilor din cadrul IGSU.


DNA intră în ambulanţe

Relaţia dintre Deltamed şi secretarul de stat Raed Arafat este de notorietate. Arafat este preşedintele fundaţiei SMURD, iar firma clujeană este unul dintre principalii furnizori de ambulanţe din România pe care lucrează cei de la SMURD.

Anul trecut, în spaţiul public au apărut informaţii din mai multe surse potrivit cărora DNA are în lucru un dosar care vizează o serie de achiziţii de ambulanţe făcute de Ministerul Sănătăţi. Firma care a vândut utilitarele este Deltamed. Potrivit informaţiilor apărute în presă, statul roman, prin Ministerul Sănătăţii, reprezentat în negocieri de către Raed Arafat, a cumpărat loturi de câteva sute de ambulanţe de la firma Deltamed SRL. Astfel că numărul total de „Salvări” vândute statului de către Dan Vasile Gorgan a ajuns undeva la 1.300 de bucăţi. Ceea ce înseamnă, conform teoriilor economice şi comerciale, că ar trebui să beneficieze de un discount semnificativ. Numai că, anchetatorii au descoperit că o unitate medicală privată cumpărată la liber, tot de la Deltamed, a costat cu 15% mai puţin decât o ambulanţă de acelaşi tip şi cu aceleaşi dotări pe care Ministerului Sănătăţii le-a cumpărat de la Deltamed.


Ce contracte mai presupune proiectul Multirisc

IGSU administrează o parte din fondurile europene din cadrul proiectului “Multirisc” din Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2016. Cel mai mare contract de 47,9 milioane euro este cel legat de achiziţia de “containere suport logistic al intervenţiei“. Printre contracte se mai numără achiziţia a 80 de autospeciale de intervenţie la înălţime în valoare de 39,66 milioane euro, 200 de autocamioane cu sistem hidraulic de încărcare-descărcare cu cârlig de 25 milioane euro, 50 de automacarale cu braţ ridicător de 22,9 milioane euro, 10 autospeciale pentru tratarea hiperbarică şi oxigeno-terapie de 10,4 milioane euro, a unei tabere mobile pentru persoane sinistrate de 15,33 milioane euro, a altor 45 de autospeciale pirotehnice de 3,75 milioane euro, a altor 4 bucăţi de autospeciale pentru păstrarea temporară şi transport în regim frigorific şi a unor altor tipuri de containere suport logistic şi iluminate de 4,44 milioane euro.


Multe riscuri, pentru Multirisc

„Proiectul «Multirisc» include mai multe chestiuni atipice. Include generatoare electrice. Deja prima tabără pe care o luăm pentru 280 de persoane, complet, cu toată echiparea ei pentru sinistraţi. Fiecare judeţ va primi un container complet pentru echipamente, inclusiv senzorii de viaţă şi camerele şi tot ce trebuie pentru căutare-salvare urbană. Este prevăzută o autospecială frigorifică pe «Multirisc», dacă ai foarte mulţi decedaţi, pentru păstrarea decedaţilor până la identificare şi până la rezolvarea problemei. Pentru că dacă ai un cutremur, de exemplu, cu 1.000 – 2.000 de decedaţi şi n-ai capacitate unde să-i pui şi eşti în mijlocul verii trebuie să ai posibilitate de refrigerare până când medicii legişti îi identifică şi este o parte macabră şi neplăcută, dar este necesară”, a declarat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat în cadrul evenimentului de prezentare a proiectului „Răspunsul eficient salvează vieţi II”, finanţat din fonduri europene.

Sebastian Albescu

1 COMENTARIU

  1. […] Firma clujeană Deltamed, patronată de Dan Vasile Gorgan, a semnat un contract cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) în valoare de peste 10 milioane de euro pentru furnizarea unor autospeciale. Contractul este plătit din fonduri europene în cadrul proiectului Multirisc gestionat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă condus citește toată știrea… […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.