Polițiștii de la IPJ Cluj și experții de la DGASPC au efectuat percheziții la un imobil din comuna Florești, care funcționa ilegal ca azil de bătrâni. ”Patronul azilului” avea de fapt un PFA și nu obținuse licențele și avizele necesare pentru funcționa legal. Potrivit surselor, în interiorul clădirii erau  10 persoane, printre care și vârstnici cu handicap. Direcția de Sănătate Publică i-a amendat pe administratori pentru condiții sanitare precare. În urma descinderilor s-a deschis un dosar penal pentru evaziune fiscală. Cel care a instrumentat aceast ”afacere”, încasa sume usturătoare de la aparținătorii vârstnicilor și nu le înregistra în contabilitate.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj -Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorilor, au efectuat o percheziție domiciliară într-un imobil de pe raza comunei Florești, în baza mandatului emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj.

Conform investigațiilor efectuate, în perioada 2016 – prezent, în imobilul respectiv s-ar fi desfășurat în mod neautorizat servicii de găzduire și îngrijire de tip azil, pentru mai multe persoane vârstnice, de la care s-ar fi încasat lunar sume de bani nedeclarate, nefiscalizate, în scopul sustragerii de la plata către bugetul de stat a taxelor și impozitelor aferente veniturilor astfel realizate.

Activitatea s-a desfășurat împreună cu reprezentanți ai Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Cluj, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj, Direcției de Sănătate Publică a Județului Cluj, precum și cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj.

În urma percheziției, au fost ridicate documente și înscrisuri pentru probarea activității infracționale. Prejudiciul cauzat bugetului de stat urmează a fi stabilit. În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de Legea nr. 241/2005”, arată cei de la IPJ Cluj.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.