Radu Marin Pop este un pensionar în vârstă de 61 de ani din localitatea  Giula, comuna Borşa. Timp de peste treizeci de ani acesta a muncit ca şofer la o veche firmă clujeană renumită pe vremea comunismului, “Electroaparataj”. De o perioadă, însă, ca să-şi mai completeze veniturile, acesta se anagjase la o firmă de pază.

Sâmbătă 14 noiembrie, în jurul orelor 19.00, acesta era de serviciu pe şantierul de pe strada Venus nr 22, acolo unde se ridică, la această oră, trei blocuri de locuinţe. Pe neaşteptate, în cabina sa – amplasată la intrarea în şantier – s-a trezit peste el  cu doi necunoscuţi. “Îmi ştergeam nişte numere din agenda telefonului când cei doi, nişte bărbaţi până-n patruzeci de ani, fără să spună ceva m-au lovit în cap, apoi, după ce-am căzut la pământ au continuat cu picioarele. Când n-am mai putut reacţiona, unul dintre ei mi-a luat portofelul din buzunar, cu suma de 160 de lei şi au luat-o apoi la sănătoasa ”, povesteşte bărbatul, joi 19 noiembrie, la uşa cabinetului de consultaţie al I.M.L. Cluj, unde s-a prezentat pentru a obţine un certificat medico-legal. Apoi – povesteşte el –  a sunat la numărul de urgenţă 112 şi la faţa locului şi-au făcut apariţia ambulanţa şi un echipaj de poliţie. Continuă Pop: “M-au dus la U.P.U., unde mi-au acordat primele îngrijiri şi apoi, toată noaptea,  până a doua zi la ora 5 dimineaţa, am făcut turul spitalelor pentru a fi examinat. Am fost, pe rând, la Clinica de Chirurgie Maxilofacială, Neurologie, Ortopedie şi, în final, la Clinica O.R.L.” Între timp, poliţiştii au venit la spital şi i-au luat victimei declaraţii chiar în timp ce aceasta se afla sub îngrijire medicală.

Cabina in care a fost atacat

Joi, 19 noiembrie, după ce-a completat actele necasare consultului la I.M.L. asistenta instituţiei a consatat că bărbatul are buletinul expirat de circa o săptămână, aşa că va fi nevoit  să mai aştepte câteva zile pentru a-şi scoate certificatul medico-legal, până îi va fi eliberat un buletin nou. Bărbatul se retrage uşor dezamăgit, însă nu înainte de a ne mai spune ceva ce se vede că-l frământă. “Toată viaţa am fost şofer, am lucrat cu atâţia oameni, am umblat prin lume – şi uite ce mi s-a întâmplat, acum, la bătrâneţe” – spune el, cu obidă.

Santierul pazit de Radu Pop

“Poliţiştii au fost sesizaţi la data de 14 noiembrie, a.c. de către un bărbat de 61 de ani din comuna Borşa, cu privire la faptul că a fost victima  unei agresiuni. Acesta ar fi fost agresat de către persoane necunoscute, în timp ce exercita serviciul de pază al unor mobile aflate  în construcţie din cartierul Gheorgheni. Bărbatul a primit îndrumări legale, urmând a se prezenta la sediul unităţii de poliţie pentru depunerea unei plângeri penale. Poliţiştii fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate”, a declarat, în exclusivitate pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtătorul de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.