Patru dintre noii consilieri locali ai municipiului Cluj-Napoca – Florin Stamatian, Laszlo Attila, Remus Lapusan si Manuel Chira – au raspuns mai multor întrebari  într-un interviu “în oglinda” acordat Gazetei. Acestia au vorbit despre prioritatile partidelor pe care le reprezinta, despre cele mai importante proiecte pe care urmeaza sa le sustina si solutiile la cele mai stringente probleme ale municipiului.

Gazeta: În ce masura distributia mandatelor pe partide din Consiliul Municipal Cluj – Napoca, rezultat în urma alegerilor locale, va afecta deciziile ce se vor lua în aceasta institutie?

Florin Stamatian: Sigur ca în principiu, având majoritate, PD-L poate sa afecteze luarea unor decizii. Pentru ca desi poate adopta o decizie nu foarte bine gândita, opozitiei îi va fi greu sa contracareze. Totusi, îmi cunosc colegii. Nici unul nu va vota doar pentru ca face parte din majoritate.

Laszlo Attila: Dupa închiderea urnelor în marea majoritate a cazurilor a disparut apartenenta politica a membrilor Consiliului Local. Acesta a fost motivul pentru care am avut rezultate bune. Foarte probabil asa se va întâmpla si acum.

Remus Lapusan: Trebuie sa avem grija ca cei care au câstigat alegerile sa si puna în practica ceea ce au promis în campania electorala. Noi cei din opozitie o sa verificam acest lucru si o sa sustinem punerea lor în aplicare pentru ca pâna la urma, cel mai important este cetateanul si nevoile acestuia.

Manuel Chira: Cu siguranta ca vor fi afectate deciziile care se vor lua în CL pentru ca pentru hotarârile obisnuite este nevoie de majoritate, iar PD-L o are. Pentru hotarârile importante este nevoie de majoritate calificata, iar prin alianta cu UDMR, PD-L o sa o obtina. Este foarte greu sa nu cedezi tentatiei de autocratie, când ai majoritate simpla si calificata în CL.

Gazeta: Care este prioritatea partidului pe care îl reprezentati în Consiliul Local Cluj Napoca în mandatul 2008-2012?

Florin Stamatian: Cel mai important lucru pentru Cluj îl reprezinta infrastructura. Daca noi terminam centurile, daca se face bucatica aceea de autostrada care sa devieze circulatia, rezolvam una dintre cele mai importante probleme ale orasului. Este foarte important sa facem cât mai mult posibil din cele doua mini-orase satelit, cele doua cartiere noi: Lombului si Tineretului. La fel de important este sa continuam politica de atragere a investitorilor în Cluj. Pentru asta trebuie infrastructura, drumuri de acces si terminarea extinderii aeroportului.

Laszlo Attila: Pe partea sociala sunt o serie de probleme, aici ma refer la fondurile necesare construirii acelor locuinte sociale unde vor ajunge chiriasii care au fost scosi din locuintele retrocedate. De asemenea, dorim accelerarea proiectelor de reabilitare termica a blocurilor. Gestionarea deseurilor este o problema care necesita rezolvare urgenta. În ceea ce priveste problema urbanismului, acolo va trebui sa facem anumite modificari. Primordiala este ocuparea postului de arhitect sef al orasului. O alta problema pe care trebuie pus un accent deosebit este întretinerea scolilor.

Remus Lapusan: O sa venim cu solutii pentru atragerea de fonduri europene, o sa ne ocupam si de construirea centurilor de ocolire a orasului, pentru ca este inadmisibil ca în 2008 tot traficul greu sa treaca prin centrul acestuia. O sa supraveghem modul în care proiectele imobiliare în care este implicat CL sunt puse în practica. De asemenea este foarte important sa existe un real dialog cu cetateanul. Referitor la rampa ecologica, administratia locala s-a angajat în gasirea unor solutii, dar nu a facut nimic.

Manuel Chira: Este clar ca la nivel local suntem în opozitie. Situatie este un pic mai ciudata pentru ca la nivel guvernamental suntem la putere. Asa cum am afirmat si în campanie, vom face o opozitie constructiva. Daca nu vom fi de accord cu hotarârile din CL, ne vom face publica parerea prin intermediul presei. Dar daca proiectele vor fi benefice pentru municipiu, le vom sustine, indiferent de la ce formatiune politica au venit acestea. Intentia mea este de a face câte o conferinta de presa dupa fiecare sedinta de CL, unde vor fi subliniate toate aspectele acesteia.

Gazeta: Ce veti aduce nou în Consiliul Local si care sunt cele mai importante proiecte pe care intentionati sa le sustineti în acest mandat?

Florin Stamatian: Ce ma intereseaza foarte mult ar fi continuarea proiectului de constructii de gradinite si crese, continuarea proiectelor de largire a spatiilor verzi si nu în ultimul rând încercarea de aplicare a descentralizarii. Noi avem deja un proiect pilot în acest sens. În Spitalul Municipal, fostul Clujana, care a fost preluat de Primarie în mandatul trecut cu mari eforturi, am investit foarte mult, a fost un proiect unitar si cred ca va fi un exemplu de spital în gospodarirea caruia s-a inplicat si municipalitatea. Daca vom reusi sa extindem experienta de acolo si la alte spitale, care în mandatul trecut s-au dezvoltat putin haotic, putem spune ca în acest sens într-adevar s-a facut ceva în Cluj – Napoca. Sa nu uitam însa ca aceste spitale sunt legate de învatamântul medical. Sustinerea învatamântului local înseamna sustinerea municipalitatii, sustinerea a ceea ce este mai important pentru brand-ul Clujului: învatamântul universitar.

Laszlo Attila: Noutatea în Consiliul Local va fi modul de luare a deciziilor. Foarte probabil va trebui sa punem un mai mare accent pe munca din comisie. Eu sper ca pe viitor sa se intensifice lucrurile. În acelasi timp sper la o diviziune a muncii între consilieri si presedintii de comisie. Pentru a eficientiza munca noastra si pentru a scurta termenul de raspuns la diferitele solicitari.

Remus Lapusan: Noi am putea aduce foarte multe lucruri noi în CL, dar asta depinde de cei care conduc executivul si de cei care au majoritate. Sustinem facilitatile acordate tinerilor si studentilor si construirea unui consiliu consultativ în care sa fie discutate problemele sociale, de interes pentru oras în care sa fie implivati toti factorii activi d.p.d.v. social. De asemenea dorim înfiintarea unor comisii sau departamente care sa aduca rezolvari la problemele orasului legate de trafic sau fonduri europene. O sa facem o opozitie constructiva si cu siguranta o sa fim atenti la ceea ce s-a promis, la ceea ce se face sau nu se face.  

Manuel Chira: Cei trei care am intrat în CL din partea PNL suntem: eu, Teo Peter Jr si Steluta Cataniciu, toti noi în aceasta privinta. Eu promovez un alt stil de politica. Voi spune de fiecare data, dupa fiecare sedinta de CL ce s-a îtâmplat acolo. Pentru ca multe decizii se iau pe ascuns, iar lumea afla târziu. De exemplu, în aceste zile a fost vândut pachetul majoritar la „Universitatea”. Asta într-o perioada în care cei care au fost nu mai sunt, iar noi înca nu suntem numiti în functie. Nu mi se pare normal. Poate fi o tranzactie foarte buna, dar modalitatea în care a fost facuta, exact în aceasta perioada este complet netransparenta. Cu ce putere Comisia de Buget Finante care, practic, nu mai este , pentru ca au fost votati altii, a luat aceasta hotarâre? Ca simpu cetatean imi pun probleme. De ce nu s-a asteptat ziua de marti, 17, când vom fi numiti în functie?

 

Gazeta: Care credeti ca au fost cele mai contestabile hotarâri adoptate de Consiliul Local în mandatul trecut?

Florin Stamatian: Nu cred ca ne lipsesc blocurile de 20 si ceva de etaje, chiar daca sunt facute la periferia orasului. Clujul trebuie sa ramâna un oras medieval din punct de vedere al constructiilor. Clujului îi sunt caracteristice cladirile mai mici, nu zgârie-norii. Pentru mine si Manasturul este o cicatrice pentru arhitectura orasului.

Laszlo Attila: Una este strategia de dezvoltare a orasului, care dupa parerea mea la ora actuala este contestabila. Exista o neconcordanta între hotarârile luate ulterior adoptarii strategiei. Ne lipseste partea economica. Nu exista o corelare între proiectele noastre si proiectele regiilor. Atunci când vorbim de partea economica trebuie sa stim cât ne costa aplicarea acestei strategii si care sunt etapele pe care le putem parcurge.

Remus Lapusan: Cea mai contestata si cu care eu nu am fost de acord de la început, a fost hotarârea prin care lânga ExpoTransilvania se dorea construirea unul mall. Aceasta a fost contestata nu numai de noi, consilierii locali, ci si de cetatenii din zona, fapt care a dus la anularea hotarârii de CL. O alta problema scapata de sub control vizeaza acordarea de PUD-uri si PUZ-uri unor constructii ca de exemplu unui bloc de 10 etaje într-o zona de case.

Manuel Chira: În primul rând avem un haos în rândul constructiilor din Cluj. Sunt tot felul de aprobari de imobile puse în tot felul de locuri. Probabil multe dintre ele au fost date pe interese. În al doilea rând este vorba de proiectul Filarmonica. Nu mi se pare o idee buna amplasarea acesteia în Parcul Central. Clujul oricum sta prost cu spatiul verde. Se pot gasi si alte amplasamente.

Gazeta: Pâna acum, în toate mandatele, deciziile importante se luau în urma unor negocieri între toate partidele. Credeti ca acum PD-L va lua decizii pe cont propriu?

Florin Stamatian: Nu. În momentul în care suntem acolo si vorbim despre problemele Clujului lucrurile se schimba. În noul consiliu sunt foarte multi membrii ai vechiului CL. Ca unii atunci aveau alta culoare politica, iar acum au alta este o cu totul alta poveste. Dar sunt aceeasi oameni care s-au implicat în dezvoltarea orasului.. Rolul oamenilor acolo nu este sa faca parte dintr-un grup, ci sa se implice în gasirea unor solutii pentru cetateni.

Laszlo Attila: Foarte probabil, da. Dânsii sunt în situatia de a decide în situatii importante. Si pâna acum am evitat astfel de lucruri. Sunt anumite probleme unde exista o consultare larga. Una este bugetul.

Remus Lapusan: Nu cred ca se va întâmpla acest lucru pentru ca sunt foarte multe hotarâri importante în care este nevoie de majoritate calificata, iar dânsii nu au decât 16 voturi în CL. Le-ar trebui 18 voturi ca sa face orice doresc. Noi o sa fim porta-vocea opiniei publice.

Manuel Chira: Cu siguranta. Cunoscând tipul de politica care îl fac anumiti oameni din PD-L, sunt convins ca va fi o tendinta de autocratie. În PD-L exista membrii care vad politica drept o modalitate de parvenire personala.

Gazeta: De ce credeti ca PD-L a câstigat atât de categoric, iar restul partidelor au înregistrat un semi-esec în ceea ce priveste Consiliul Local?

Florin Stamatian: Cel mai important factor cred ca este explozia dezvoltarii Clujului în ultimii patru ani. Chiar daca aici si-au adus contributia si altii, conducerea municipiului si a judetului a fost asigurata de un grup masiv de pedelisti. Oamenii au vazut ca s-a facut ceva si ne-au acordat încrederea pentru înca patru ani. Acest lucru este foarte inportant. Pentru ca daca la sfârsitul mandatului acestuia nu vom reusi sa facem macar ce s-a facut pâna acum cetatenii o sa ne arda la vot si o sa trecem în opozitie.

Laszlo Attila: Daca un partid are candidati care nu îsi fac treaba sau nu sunt competitivi, atunci acele voturi migreaza spre altii. În cazul Clujului acestea au mers spre domnul primar Emil Boc si implicit spre PD-L. Era de stiut, am spus-o în repetate rânduri, în urma cu trei luni se stia ca nu va fi un tur doi pentru funcia de primar al municipiului.

Remus Lapusan: Faptul ca domnul Funar a candidat la postul de primar a creeat posibilitatea compararii între realizarile lui si cele ale domnului Boc. Astfel s-a creeat  ruptura între ceea ce a fost înainte si dupa 2004. Electoratul a ignorat proiectele celolalte partide. Domnul Boc a reusit sa-l traga dupa sine si pe Tise, finul domniei sale si întreg PD-L-ul.

Manuel Chira: Au stiut sa faca campanie electorala. Au venit cu un mesaj în forta. Asta a fost cartea lor câstigatoare. Noi, cei de la PNL am fost consiliati de o firma total neprofesionista. Din pacate am luat plasa.

Gazeta: Care sunt solutiile dumneavoastra la cele mai stringente probleme ale municipiului Cluj – Napoca?

Florin Stamatian: Avem în vizor un plan de dezvoltare a orasului pe termen scurt si mediu, care a fost avizat si votat în unanimitate. La elaborararea acestuia au participat toate partidele. Trebuie sa ne concentram pe toate planurile sa îndeplinim obiectivele de acolo. Pentru mine este foarte important si ca cetatean sa se termine centura de Sud. Pentru ca astazi trec toate camioanele pe bulevardul pe care ma duc eu acasa. Pentru cetateanul din centrul orasului trebuie terminate sistematizarea, aleea pietonala, amenajarea pietei Avram Iancu si cea a Unirii. Sunt înca lucruri esentiale de facut în centrul orasului. Trebuie valorificate cladirile de acolo, trebuie redata Clujului valoarea sa istorica. Toate aceste lucruri sunt legate între ele. Degeaba faci betoanele daca nu pui si arbori, nu pui si flori. Trebuie sa ne asiguram ca suntem un oras curat cu lucrurile puse la punct. Vreau sa ramânem unul dintre cele mai cunoscute orase pe plan medical.

Laszlo Attila: Circulatia si problema parcarilor sunt problemele cele mai stringente ale orasului. Acestea au modalitati de rezolvare imediata. Aici ma refer la unda verde si la repozitionarea transportului în comun din zonele înguste ale orasului. Unda verde este în curs de introducere si va aduce rezultate imediate. Sunt si anumite intersectii care urmeaza a fi semaforizate în viitorul apropiat. În ceea ce priveste problema parcarilor as face o diferentiere între doua probleme diferite. Una este parcerea din zona centrala si alta este rezolvarea situatiei parcarilor din cartierele municipiului, care va necesita un timp mai îndelungat de rezolvare. Este necesara identificarea acelor zone pericentrale care pot fi folosite pentru dezvoltare: Sala Sporturilor Horia Demian, terenul de lânga stadionul Universitatii unde se pot amenaja într-un timp relativ mai scurt parcari generoase. Cred ca proiectul care vizeaza transportul în comun gratuit pentru populatia în vârsta trebuie continuat. Tot la categoria venituri este necesara facilitarea si crearea conditiilor pentru a avea în continuare investitori, mai ales a acelora care creeaza locuri de munca complementara cu pregatirea noastra universitara. La ora actuala exista un decalaj între investitiile imobiliare si cele care privesc locurile de munca. Daca nu vom facilita dezvoltarea locurilor de munca exista riscul sa se prabuseasca piata imobiliara. O alta prioritate este continuarea lucrarilor în ceea ce priveste infrastructura. Ocolitoarea de sud, centura Vâlcele-Apahida si tot ceea ce tine de descongstionarea circulatiei din zona centrala datorata traficului de tranzit. Si bineînteles cele doua mari cartiere – Tineretului si Lomb – care pe de o parte vor rezolva acea promisiune care a fost facuta de pe vremea fostului primar – cele 3000 de parcele împartite tinerilor.

Remus Lapusan: Printre primele sedinte de Consiliu Local, primarul si consilierii ar trebui sa modifice comisia tehnica de urbanism. Se cere demarat concursul pentru ocuparea postului de arhitect sef si realizarea unui plan urbanistic general la nivelul municipiului. Totodata ar trebui puse în practica promisiunile din campania electorala, solutiile pentru descongestionarea traficului. Constructiile si reparatiile strazilor necesita o supraveghere atenta. În alta ordine de idei, în Cluj – Napoca în ultimii patru ani s-au atras zero fonduri europene, iar domnul Boc este vinovat de acest lucru.

Manuel Chira: O problema o reprezinta constructiile haotice. Eu nu as mai autoriza nici o constructie care sa nu prevada spatiu verde sau parcari subterane. Circulatia este o alta problema cu care se confrunta orasul. Sunt necesare niste centur intravilane care sa descongestioneze Clujul. A treia mare problema este spatiul verde. Ultima problema care necesita o rezolvare imediata este legata de spitalele municipiului. Este nevoie de un spital judetean în care actul medical sa se desfasoare unitar.

    

Gazeta : Cum vedeti dezvoltarea zonei metropolitane Cluj?

Florin Stamatian:  Din punct de vedere politic e bine sa arunci cu sintagma “zona metropolitana”. Dar aceasta trebuie facuta treptat, prin integrarea comunitatilor din jurul Clujului în viata economica a orasului. Clujul nu mai are spatii mari de dezvoltare, iar investitiile se fac în satele si comunele din zona metropolitana. A deveni zona metropolitana în adevaratul sens al cuvântului înseamna un avantaj pentru cei care vin nu pentru cei care au fost la centru si ramân centrul centrului.

Laszlo Attila: Foarte grea. O spun cu toata responsabilitatea. Zona metropolitana înseamna sa gasim solutii de apropiere între interesele comunitatiior mai mici si cele ale municipiului. Este foate putin probabil ca o comuna cum este Florestiul sa-i convina sa fie sub tutela unui municipiu când se descurca foarte bine si singura. Banuiesc ca cei din Gilau ar dori sa beneficieze de toate acele facilitati urbane, ca orice clujean. Dupa negocieri destul de grele vom fi capabili sa ajungem la finalizarea acestei zone metropolitane. Pâna acum s-a vorbit foarte putin despre beneficii. Avem ocazia de a fi un pol foarte important de dezvoltare al acestei tari. Lumea trebuie sa înteleaga ca nu este un raport de subordonare între municipiu si localitatile periurbane ci o relatie de parteneriat.

Remus Lapusan: Din punct de vedere fizic avem restrictii. Nu ne putem extinde la nesfârsit pentru ca intram pe teritoriul altor entitati administrative. De aceea trebuie stabilite niste prioritati. Ce facem cu infrastructura, unde duce partea de locuinte, unde dezvoltam zona industriala, unde lasam spatii verzi, unde o sa existe zone de agrement. Trebuie doar ca cineva sa puna în practica acest proiect. Societatea civila ar trebui de asemenea implicata, iar în cadrul UBB exista specialisti care ne pot ajuta foarte mult. Cei din jurul municipiului au nevoie de infrastructura, noi avem nevoie de terenuri unde sa ne extindem din punct de vedere economic, iar împreuna putem gasi solutii.

Manuel Chira: Domnul primar Boc este singurul implicat în zona metropolitana care nu a semnat acordul de asociere între localitatile limitrofe Clujului. Acest proiect este foarte util si trebuie sa ne zbatem sa-l realizam.

Gazeta: Va rugam sa faceti un scurt pronostic cu privire la numele si formatiunea din care vor face parte viitorii viceprimari ai municipiului Cluj – Napoca.

Florin Stamatian: Nu pot sa fac nici un pronostric. În monentul de fata s-a decis ca nu ducem nici o negociere pâna când nu se va termina turul doi al alegerilor, când nu vor fi validate cele doua structuri: Consiliul Judetean si cel Local. Abia dupa aceea vom avea discutiile de aliante. În CL nu sunt decât trei variante. Cu PDS, PNL sau UDMR. E greu de spus. Ma întreb cu PNL cum o sa fie. Poate ca e mai  greu sa faci alianta cu ei. Totusi a avea divergente cu o persoana sau doua din PNL nu înseamna ca ai disesiuni majore cu partidul. Dispret am simtit doar de la trei, patru persoane din acest partid. Sunt însa persoane în acel partid pe care le stimez cu adevarat. Presa stie mai bine cine cunt acele persoane care si-au asumat realizari ale noastre si ne-au acuzat de esecurile lor.

Laszlo Attila: La ora actuala nu stiu daca cineva poate face acest pronostic. Acum sunt foarte multe variante posibile. Jocurile sunt deschise, o influenta foarte mare o va avea si turul doi. Deocamdata am ajuns la concluzia ca judetul si municipiul vin la pachet.

Remus Lapusan: Am putea face pronosticuri, dar totul depinde de negocierile care vor avea loc pe viitor. PD-L ar putea face o alianta de guvernare locala cu oricare dintre partidele care se afla în acest moment în CL.

Manuel Chira: Unul a fost anuntat în campania electorala, lucru care mi se pare o aroganta deosebita. Este vorba de Sorin Apostu. Acestia nu îi reprosez nimic. Domnului Emil Boc îi reprosez însa ca  Directia Tehnica a Primariei a fost condusa timp de patru ani de un doctor veterinar. Al doilea viceprimar va fi de la UDMR. Domnul Laszlo Attila, care si-a si declarat aceasta intentie.

Adina Fartusnic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.