Dosarul prin care inculpaţii Pop Rareş Vasile, Crişan Vasile şi Radu Dohotaru au fost trimişi în judecată de către DNA Cluj pentru fapte de corupţie şi-a încheiat etapa de fond. Miercuri, 2 august, judecătoarea de la Tribunalul Cluj, Nora Boiciuc i-a condamnat pe Pop şi Crişan la pedepse cu executare, iar pe Dohotaru la o pedeapsă minimă cu suspendare.

 

Trei ani şi zeci de martori

În ceea ce priveşte momentul din care a început procesul pentru rechizitoriul întocmit de procurorul de la DNA Cluj, Anamaria Cireap, au avut loc nu mai puţin de 42 de termene de judecată, toate la Tribunalul Cluj.

Din partea inculpaţilor, în total au fost audiaţi peste 100 de martori, majoritatea fiind propuşi de avocaţii ce l-au apărat pe Rareş Pop. De la declaraţii importante ce contraziceau spusele procurorilor la mărturii ale altor angajaţi din unităţile teritoriale ale ISCTR, judecătoarea a avut prilejul să ”le audă pe toate”.

Aici reamintim declaraţia fostului prefect din Alba ce îşi asuma dorinţa de a-l concedia pe inspectorul Corodea, pe tura căruia a fost amendată şcoala din Bistra. Relevante au fost şi declaraţia patronului firmei Fany care era în contrazicere cu denunţul prezentat de DNA la dosar. Motiv pentru care, Rareş Pop în sentinţa de fond a fost achitat pentru acuzaţia de luare de mită. Vorbim de acei 1500 de lei pe care Ştefan Cadar i-ar fi dat unei persoane din PNL cu scopul ca Pop şi ISCTR-ul să nu îi mai amendeze sau controleze microbuzele ce îşi desfăşurau activitatea în judeţele aflate sub co-ordonarea lui Pop. Acei bani s-au folosit pentru a achiziţia de fructe şi dulciuri ce au fost oferite copiilor nevoiaşi din zona de munte în preajma Crăciunului.

 

Doi executaţi unul suspendat

În concret, Rareş Pop a fost condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare. După cum este menţionat mai sus, judecătoarea l-a achitat pentru fapta de luare de mită, însă pentru infracţiunea de abuz în serviciu a stabilit pedeapsa de doi ani, pentru pe permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite i-a mai dat un an de închisoare, iar pentru şantaj încă doi ani şi opt luni. După schimbarea încadrării juridice şi contopirea pedepselor, Nora Boiciuc a decis astfel: „pedeapsa finală fiind aceea de: – 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a şi b C.p., cu executare în regim de detenţie. Face aplic. art.65, 66 al.1 lit.a şi b C.p. În baza art.72 C.p., scade din pedeapsa aplicată, timpul detenţiei preventive începând cu data de 04.06.2014 şi până la .08.05.2015. În baza art.396 al.5 rap. la art.16 al.1 lit.b C.p.p., achită inculpatul(n.red Pop Rareş Vasile) de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de luare de mită, prev. de art.289 al.1 C.p. rap. la art.7 lit.c din Legea 78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art.5 C.p. Constată recuperat prejudiciul cauzat părţilor civile ISCTR Bucureşti şi Statului Român prin Anaf – reprezentată prin AJFP Cluj”.

În cazul lui Crişan Vasile, cel care la data în care s-a început rechizitoriul era şef la ISCTR pe judeţul Cluj, condamnarea s-a făcut pe aceleaşi acuzaţii din cazul lui Pop exceptând-o pe cea de şantaj.

„ 2. Condamnă pe inculpatul C C V. În baza art.13/2 din Legea nr.78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012 rap. la art.297 C.p., cu aplic. art.35 al.1 C.p., art.75 al.2 lit.a C.p., 76 al.1 C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în formă continuată, la pedeapsa de: – 2 (doi) ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a şi b C.p. În baza art.12 lit.b din Legea nr. 78/2000 modif. prin Legea nr. 187/2012, cu aplic. art.35 al.1 C.p., pentru săvârşirea infracţiunii de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată, la pedeapsa de: – 1 (un) an închisoare; În baza art.38 al.1 C.p., constată că infracţiunile de mai sus sunt concurente, iar în baza art.39 al.1 lit.b C.p., contopeşte pedepsele stabilite, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 (doi) ani închisoare, sporită cu 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată (respectiv un spor de 4 luni), pedeapsa finală fiind aceea de: – 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 al.1 lit.a şi b C.p., cu executare în regim de detenţie. Face aplic. art.65, 66 al.1 lit.a şi b C.p. În baza art.72 C.p., scade din pedeapsa aplicată, timpul detenţiei preventive începând cu data de 04.06.2014 şi până la 23.03.2015. Constată recuperat prejudiciul cauzat părţilor civile ISCTR Bucureşti şi Statului Român prin Anaf – reprezentată prin AJFP Cluj” se arată la dosarul cauzei.

Cel mai ieftin din total această ecuaţie a ieşit inspectorul de la ISCTR de pe judeţul Bistriţa-Năsăud, Radu Dohotaru. Cu mai puţine acte materiale cuprinse în rechizitoriu şi o dorinţă superficială a DNA-ului de a obţine o pedeapsă severă în cazul său, Dohotaru s-a ales cu pedeapsa de doi ani şi opt luni de închisoare la care s-a adăugat prestarea de muncă în folosul comunităţii la Bistriţa sau Dumitra pe o perioadă de 60 de zile . Condamnarea lui s-a făcut pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, în formă continuată.

radu dohotar clujust

Dezamăgit de condamnare

Contactat pentru a comenta decizia, Pop susţin că a dosarul său a fost produsul unei ambiţii personale şi că va ataca decizia la o instanţă superioară.

„Am citit şi eu minuta şi nu pot să spun decât că această sentinţă este o mare nedreptate, ca să nu o numesc o  mascarada securista. Din cate se pare, decizia CCR 405/2016 este facultativa şi nu general obligatorie. Timp de trei ani de zile au fost audiaţi peste 60 de martori care infirmă supoziţiile lansate de DNA. Spun supoziţii pentru că DNA nu are probe, ci doar interpretări proprii. Dar cu toate acestea instanţa de fond a considerat că aceasta nuvelă cu iz penal scrisă de doamna procuror de la DNA să fie încheiata printr-o condamnare cu executare. Cu tristeţe felicit sistemul că şi-a desăvârşit creaţia şi totodată cu o doza de ironie sunt surprins că am fost achitat de infracţiunea de luare de mită. Altfel, această minuta era decât un copy-paste al rechizitoriului.

Cei care mă cunosc, şi în special familia mea, ştiu şi cred în nevinovăţia mea, lucru care îmi dă putere să merg înainte şi să lupt până la capăt. Aceasta decizie este una intermediara şi nu definitivă. Voi folosi toate pârghiile legale nu pentru a-mi demonstra nevinovăţia, ci pentru a demasca abuzul la care am  fost supus prin acest simulacru de proces. Nu mă consider un om corupt. În acest dosar nu e vorba despre bani sau foloase de orice natură şi consider că acest dosar a fost făcut dintr-o ambiţie personală a DNA-ului, datorita faptului ca nu am dorit să fiu delator în dosarul Referendum 2012. Acest lucru i-a ambiţionat să mă execute.

Voi ataca aceasta decizie cu apel şi totodată mă voi adresa şi la CEDO. În concluzie, pot să declar că sunt  dezamăgit de aceasta decizie. Am depus concluzii scrise de peste 100 de pagini, însoţite de probe, dar în opinia mea sunt sigur ca nu au fost citite. Aştept cu interes să văd motivarea pentru a ştii cum să îmi construiesc apărarea. Sper să am parte la Curtea de Apel de un complet corect şi până atunci să apară şi  legea răspunderii magistraţilor” a declarat pentru Gazeta de Cluj, Rareş Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.