Ioan Nedelea, un bărbat în vârstă de 43 de ani din localitatea Ghirişu-Român, comuna Mociu intră cu mare greutate – sprijinit în cârje şi de mama lui – în sediul I.M.L. Cluj. Când o întrebăm ce i s-a întâmplat fiului său, acesta ne prezintă dilema în care se zbate printr-o frază tulburătoare: “Fiul mai mare l-a bătut pe cel mic. Nu ştiu cum să fac să înţelegeţi situaţia în care mă aflu acum: dacă îmi rup un deget, atunci suferă automat întreaga mână”!

 

În schimb Ioan, cel terminat în bătaie de fratele său, se dovedeşte mult mai deschis şi ne declară următoarele: “Abia m-am întors din spital, cu multiple fracturi pricinuite de Pavel, fratele meu mai în vârstă decât mine cu şase ani. Săptămâna trecută, acesta se afla în plin “raliu” alcoolic şi o tot stresa pe mama, iar mie îmi căuta pricină zicând că am convins-o să-l dezmoştenească. Lucru total neadevărat, fiindcă n-aveam de gând aşa ceva. Duminica trecută ne certasem, iar luni am plecat până la Cluj, ca să-mi cumpăr telefon. Iar la întoarcerea acasă acesta, beat-turtă, m-a întâmpinat înarmat cu o bară lungă de fier-beton, groasă de 12 milimetri, cu striaţii. Apoi în momentul când m-am întors cu spatele, ca să mă duc la muncă la ferma unde lucrez, acesta m-a croit peste tot cu bara. Mi-a zis doar atât, în timp ce mă lovea, deşi eram deja căzut la pământ: “Lasă că te satur eu de casă”!” Bărbatul a fost transportat de urgenţă la U.P.U. Cluj-Napoca, de unde medicii l-au transferat la Ortopedie. Acolo, bietul om a mai rămas câteva zile în spital, după care medicii l-au îndrumat spre I.M.L. La Cluj, după consultaţie, legiştii i-au recomandat 85 de zile de îngrijiri medicale, însă mama sa e în continuare sceptică: dragostea de copii nu-i permite să tranşeze în vreun fel situaţia.  Au făcut-o totuşi poliţiştii din Mociu, care – dată fiind gravitatea cazului – s-au sesizat din oficiu.

“La data de 28 noiembrie a.c., pe fondul consumului de alcool şi al unor discuţii contradictorii, între doi fraţi din Ghirişu Român, comuna Mociu, a avut loc o altercaţie, în urma căreia unul dintre cei doi a fost rănit şi transportat la unitatea medicală pentru îngrijiri medicale. Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs incidentul şi luarea măsurilor legale, cauza fiind înregistrată în evidenţa lucrărilor penale”, a declarat, pentru Gazeta, Carmen Jucan, purtător de cuvânt al I.P.J. Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.