Poliţiştii bucureşteni au reţinut două persoane, urmând a fi prezentate magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru înşelăciune, în urma mai multor percheziţii domiciliare efectuate joi în judeţul Brăila şi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, pentru destructurarea unui grup infracţional specializat în înşelăciuni prin telefon.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei remis vineri AGERPRES, poliţiştii bucureşteni au făcut demersuri, în cadrul aceleiaşi acţiuni, pentru transferul a doi suspecţi încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi în arestul Poliţiei Capitalei, în vederea probării întregii activităţi infracţionale şi emiterii mandatelor de arestare preventivă, existând date conform cărora aceştia ar fi înşelat mai multe persoane prin telefon.

Conform sursei citate, poliţişti ai Secţiei 3 din cadrul DGPMB, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale – IGPR, au efectuat joi cinci percheziţii domiciliare în judeţul Brăila şi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, descoperind în camera unde erau încarceraţi cei doi suspecţi şapte terminale telefonice mobile, patru dispozitive pentru încărcarea acumulatorilor terminalelor telefonice mobile şi trei cartele telefonice.

De asemenea, în urma percheziţiei efectuate la domiciliul bunicilor unuia dintre suspecţi, din judeţul Brăila, au fost identificate şi indisponibilizate mai multe bunuri electronice, un autoturism, un ATV, precum şi 19.500 de lei, despre care existau indicii că proveneau din activitatea infracţională a suspectului.

În fapt, la data de 25 martie a.c., poliţiştii Secţiei 3 au fost sesizaţi de o persoană cu privire la faptul că a fost anunţată, prin telefon, că fiul său ar fi provocat un accident rutier şi va fi transportat la un spital din Capitală. De asemenea, cu prilejul aceleiaşi convorbiri telefonice, i-ar fi fost solicitaţi 2.000 de euro, pentru ca o a doua victimă a accidentului rutier să poată fi operată în regim de urgenţă. Partea vătămată s-a deplasat la cea mai apropiată unitate bancară, unde a depus 9.000 de lei, pe numele unei persoane indicate de cei care i-au telefonat.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii bucureşteni, cu sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR, a reieşit că doi dintre suspecţi sunt încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

Totodată, poliţiştii bucureşteni, în cooperare cu poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Galaţi şi Poliţiei Municipiului Brăila, au reuşit identificarea persoanelor care încasau sumele de bani provenite din săvârşirea infracţiunilor.

Cercetările sunt continuate de judiciariştii Secţiei 3 Poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu doi dintre suspecţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.