A intrat în vigoare legislaţia ce reglementează telemunca. Potrivit acesteia, activitatea celor care lucrează de acasa poate fi verificată, la domiciliul salariaţilor respectivi, de autorităţi şi angajator. Însă în prealabil trebuie să aibă consimţământul salariatului respectiv şi să îl notifice din timp.
Dacă locul de desfășurare a muncii e chiar domiciliul telesalariatului, atunci acesta poate primi și vizita inspectorilor de muncă, de exemplu, după cum prevede Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Documentul a apărut luni în Monitorul Oficial și se aplică de joi, potrivit avocatnet.ro.
„Pentru verificarea aplicării și respectării cerinţelor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi al relaţiilor de muncă, reprezentanţii autorităţilor competente au acces la locurile de desfăşurare a activităţii de telemuncă, în condiţiile stipulate în Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii”, scrie în lege.

Reprezentanţii autorităţilor de control trebuie să prezinte legitimația și insigna de serviciu, potrivit legii muncii având astfel dreptul, în baza atribuțiilor legale, să aibă acces liber, permanent și fără înștiințare prealabilă în sediul oricărui angajator și în orice alt loc de muncă organizat de persoane fizice sau juridice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.