Potrivit unui bilanț, anul trecut peste 600.000 de vizitatori au inrat în galeriile subterane ale Salinei Turda, numărul de turiști fiind un record pentru acest punct de atracție.

Potrivit Simonei Baciu, directorul Salinei Turda, „anul trecut s-a înregistrat un număr de 617.890 de turiști, plătitori de bilete, care au intrat în subteran. Este anul cu cei mai mulți turiști dintotdeauna. După 2010, după finalizarea proiectului pe fonduri europene, numărul de turiști a crescut constant, iar anul trecut a fost cel mai mare număr de turiști”, a declarat Simona Baciu, care a participat miercuri la un eveniment dedicat vizitării salinei de către jurnaliști.

Potrivit acesteia, anul trecut au fost înregistrați, doar într-o singură zi, de Sfânta Maria, peste 8.000 de vizitatori, și a fost pentru prima dată când conducerea salinei a trebuit să întrerupă intrarea vizitatorilor, pentru 30 de minute, deoarece fluxul în subteran devenise prea aglomerat.

„Mina Iosif presupune investiții extrem de mari, ar fi un proiect de câteva milioane de euro, pentru care sper să obținem din nou fonduri europene. Salina Turda este un exemplu de succes în acest sens, investiția din 2010 s-a realizat tot cu fonduri europene, cred că nu va fi imposibil să obținem acești bani pentru amenajarea minei Iosif. Municipalitatea în acest moment nu dispune de sumele necesare. Vom amenaja mina Iosif și practic vom dubla circuitul vizitabil al salinei”, a mai spus Simona Baciu.

Mina Iosif are formă conică și are aproximativ 3.000 de metri ca suprafață. Fondurile vor fi folosită în special pentru realizarea circulației pe verticală, la care mina este deficitară, în opinia conducerii obiectivului, dorindu-se montarea unui lift mai mare decât cel existent.

Simona Baciu a explicat că se dorește dezvoltarea turismului medical și astfel este absolut necesară crearea unor spații de petrecere a timpului, care este de fapt acțiunea în care constă tratamentul de speleoterapie.

Salina Turda a fost modernizată în urmă cu câțiva ani cu fonduri europene și este în acest moment una dintre cele mai mari atracții turistice ale țării, având amenajate locuri de joacă pentru copii, un carusel uriaș, zone de sport — minigolf, bowling, biliard, tenis de masă, un lac pe care turiștii se pot da cu barca și un amfiteatru pentru spectacole, dar și zone destinate sănătății unde oamenii pot veni pentru a trata rinitele, astmul bronșic, infecțiile respiratorii sau alte boli și afecțiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.