Se vorbeşte în ultimul timp de un declin al pieţei imobiliare care se face resimţit şi în Cluj dacă luăm în calcul numărul autorizaţiilor de construire eliberate de către Primăria Municpiului Cluj-Napoca în anul 2018 . Prin urmare, volumul de lucru pentru clădirile rezidențiale este deja în scădere și, cel puțin in Cluj-Napoca, va continua să scadă .

 

În ultimele 12 luni, potrivit datelor INS, volumul lucrărilor de construcții pentru clădirile rezidențiale din toată țara a scăzut cu 24.7%. În plus, volumul lucrărilor pentru clădiri noi a scăzut cu 6.1% în aceeași perioadă. Această scădere este semnificativă, mai ales în contextul în care a avut loc pe parcursul unui singur an calendaristic.

Datele INS cu privire la autorizațiile de construcții emise de autorități reprezintă de asemenea un indicator important pentru piața imobiliară, întrucât reflectă interesul investitorilor pentru a începe noi construcții. Atfel, din datele înregistrate se poate vedea scăderea interesului investitorilor din anul 2018 faţă de anul precedent. Aşadar, în Cluj, în anul 2018 s-au emis 24 de autorizaţii pentru blocuri, un număr mult mai mic faţă de anul precedent în care s-au emis 36 astfel de autorizaţii.

Piața imobiliară din Cluj, în picaj 

În septembrie 2018, la nivel național, 42.522 de imobile au fost vândute, în scădere cu 26% faţă de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor de la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). De altfel, chiriile sunt mai ieftine cu până la 10 procente atât în Cluj cât și în alte orașe importante din țară.

Mai exact, numărul caselor, terenurilor şi apartamentelor care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare la nivel naţional în cea de-a opta lună a acestui an este cu 16.410 mai mic faţă de luna august 2017.

Astfel, valoarea medie de piaţă a unui metru pătrat de apartament din Cluj a înregistrat în trimestru doi din 2018 prima scăderea de 0,1%, după creşteri consecutive din 2016 încoace.

Statisticile pieţei imobiliare în anul 2017 

Clujul a ajuns în 2017, cel mai scump şi cel mai valoros din România, din punct de vedere imobiliar. Este cel mai dinamic oraş al României, datorită sectorului IT şi a numărului mare de studenţi care aleg să studieze aici. Astfel, chiar dacă sunt zeci de ansambluri rezidenţiale în construcţie, cererea depăşeşte oferta atât pe sectorul vânzărilor de apartamente cât şi pe cel al chiriilor. Clujul a reuşit să recupereze aşadar, declinul consemnat în perioada recesiunii. Deoarece chiriile pot constitui un venit lunar consistent, foarte multe persoane aleg să cumpere apartamente în Cluj-Napoca dar şi în împrejurimi, cum ar fi Floreşti şi Baciu.

Spre deosebire de 2016, în 2017, preţurile apartamentelor de vânzare în Cluj s-au majorat cu 17%, preţul mediu pe metrul pătrat ajungând la 1457 euro, chiriile au explodat consemnând o creştere de 30%, apartamentele de două camere fiind cele mai căutate.

O evaluare în detaliu a ceea ce a însemnat piaţa imobiliară în anul 2017, cât şi estimări asupra evoluţiei acesteia în anul ce urmează reies din statistici, realizate pe baza tranzacţiilor imobiliare inițiate în lunile ale anului 2017. Mai precis, un număr total de tranzacţii cu o valoare totală în creştere valorică faţă de anul 2016 cu peste 20%.

Clujul în afara unui podium național la finalul anului 2018

Un număr de aproape 30.000 de proprietăţi imobiliare au fost vândute în Cluj până la finalul lui 2018, conform statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), astfel Clujul se regăseşte în afara unui podium naţional dominat de București, Ilfov și Timiș.

Chiar şi pe final de an, interesul pentru achiziţia de proprietăţi rezidenţiale este încă crescut în cele şase mari centre regionale ale ţării. Preţurile s-au temperat în ultimele luni, însă depăşesc pragul  mediu de 1.000 de euro/mp în toate aceste oraşe. Ba mai mult, Clujul conduce cu o medie de 1.500 de euro /mp.

Preţul mediu pe metru pătrat util a ajuns la 1.556 de euro. Pe segmente de locuinţe, apartamentele vechi se vându cu 1.584 de euro pe metru pătrat util, iar cele nou-construite cu 1.534 de euro pe metru pătrat.

Aşadar, la început de decembrie, cei aflaţi în căutarea unei noi locuinţe preferă cartierele clasice: Mănăştur – 14%, Gheorgheni – 13% şi Măraşti – 13% şi unităţile localtive bi – 46% şi tricamerale – 32 %. Şi terenurile sunt la mare căutare, printre zonele preferate se numără Borhanci, Floreşti, Iris, Făget, Mănăştur, Dâmbu Rotund, Feleacu, Andrei Mureşanu, Gheorgheni şi Zorilor.

Potrivit specialiștilor, cererea pentru proprietăți rezidențiale a avut o evoluție anuală descendentă. Statisticile relevă, față de 2017, un declin de 5% la nivelul marilor centre regionale ale țării. 

Estimări pentru anul 2019 

Analiștii estimează că în 2019 prețurile locuințelor vor stagna sau, cel mult, vor înregistra ușoare creșteri, urmând ca până în 2022, în marile orașe, preţurile să ajungă la valori mai mari, în special în zonele cu cel mai mare potenţial de dezvoltare economică.

Astfel, 2018 a adus după sine o ușoară apreciere a prețurilor locuințelor și un număr total de tranzacții mai mic față de 2017. Mărirea gradului de îndatorare, creșterea ROBOR, mediul politic și economic instabil, zvonurile privitoare la o viitoare criză imobiliară au influențat percepția cumpărătorilor și a micilor investitori, care au amânat în multe cazuri decizia de cumpărare sau inițiativa de a porni proiecte noi.

1 COMENTARIU

  1. DA de unde…..exista apartament de 3 camere….care era de 4….zone buna intereservisan,etaj 2 ,mobilat,tilat…cere 99900 euro cash,…e inca girat prima casa si nu se pate credit..scazut de trei ori si e pe piata ..inca.VESTEA BUNA E CA 100 MII EURO CASH..NU SUNT ASA USOR DE GASIT….bancile au dat ploaia asta de bani….CREIND ILUZIA UNEI PIETE MEREU IN CRESTERE ..ghici ce urmeaza…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.