Piaţa imobiliară din Cluj-Napoca a crescut, anul trecut, cu 30% faţă de anul anterior, atingând pragul de circa 600 de milioane de euro – sumă ce reprezintă de peste două ori bugetul Primăriei (257 milioane de euro în prezent) sau costul integral estimat pentru realizarea metroului din Cluj-Napoca, arată specialiştii din cadrul companiei de consultanţă Veridio. Aceştia realizează anual Ghidul tranzacţiilor imobiliare din Cluj-Napoca.

Ediţia aferentă lui 2017 subliniază că, din perspectiva preţului, Clujul s-a poziţionat, anul trecut, pe cea de-a doua poziţie la categoria preţurilor medii pe metru pătrat, pe primul loc fiind Sectorul 1 din Bucureşti. Preţul mediu în 2017 pe segmentul apartamentelor a crescut cu peste 20% faţă de anul precedent, ajungând la 1.211 euro/mp, de la 1.000 euro/mp în 2016.
Cluj-Napoca a reuşit să atragă şi în 2017 cumpărători din alte judeţe ale ţării (29%) şi chiar din afara ţării (2%). În topul judeţelor de provenienţă se găsesc cele mai apropiate de Cluj, precum Bistriţa Năsăud, Maramureş, Sălaj, Alba, Mureş şi Satu Mare.

 

 

Date principale studiu:

– Doar 69% din cumpărători provin din județul Cluj;
– 31% din valoarea totală tranzacționată a fost realizată prin finanțare bancară, în creștere față de anii precedenți, când a fost doar 17% (2016), 26% (2015), 16% (2014);
– 594 mil. euro este valoarea totală a tranzacțiilor imobiliare în 2017, dublă comparativ cu 2014 (284 mil. euro), triplă față de 2013 (200 mil.euro);
– 30% este nivelul creșterii volumului total al tranzacțiilor în 2017 comparativ cu anul precedent și 66% față de 2015;
– 63% este ponderea achizițiilor de apartamente din totalul tranzacțiilor imobiliare de 594 mil. EUR.

Informaţii de interes local:

– Decembrie 2017 a fost luna în care s-a atins vârful tranzacțiilor (~ 79,1 mil. EUR );
– Suprafețele cuprinse între 500 și 1.000 mp au fost cele mai frecvent tranzacționate parcele de teren;
– Suprafețele cuprinse între 35 și 55 mp au fost cele mai frecvent tranzacționate apartamente;
– Calea Manastur este strada cu cele mai valoroase (~24,2 mil. EUR) și numeroase tranzacții (327) în 2017, la polul opus aflându-se cartierul Becas (pe ambele criterii);
– 600.000 euro a fost cea mai scumpă casă tranzacționată în 2017, aceasta fiind localizată în centru (zona strazii Motilor);
– 1,1 mil. euro a fost cel mai scump teren tranzacționat în 2017, acesta fiind localizat în cartierul Borhanci.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.