Pierderi pentru Cluj-Napoca cât o Sală Polivalentă dacă se aplică scăderea impozitelor pe venit. Ce decizie a luat Emil Boc

159

Bugetul local al municipiului Cluj-Napoca va suferi pierderi de 29 milioane euro dacă se va aplica scăderea impozitelor pe venit. Această sumă este echivalentul unui proiect precum Sala Polivalentă, cu dotări de la A la Z. Primarul Emil Boc a anunțat luni că taxele și impozitele locale nu vor crește anul viitor, în ciuda faptului că bugetul va avea aceste pierderi.

“Așa cum arată astăzi proiectul bugetului, el conține o pierde de 29 milioane euro pentru Cluj-Napoca, din diminuarea cotelor din impozitul pe venit care revin municipiului. Până în 2018, 41% din cota care se plătea de către salariații din oraș revenea municipiului. Pentru a se păstra nivelul bugetului, trebuia ca această cotă să fi fost majorată la 60%, dar s-a majorat la doar 43%. Această pierdere înseamnă echivalentul unei Săli Polivalente cu tot cu modernizări făcute. Ne punem speranța că nu va fi adoptat în această formă. Am trimis ieri tuturor parlamentarilor din Cluj un memoriu în care am cerut măsuri pentru a putea fi păstrat același nivel ca în 2017. Îi rog să depună acest amendament și să îl susțină, indiferent de culoarea politică pentru că este în interesul orașului. Trebuie să protejăm orașele de aceste pierderi uriașe. În Europa se întâmplă exact invers, unde orașele se confruntă cu probleme, guvernele din UE alocă mai multe fonduri la nivel local”, a declarat primarul Emil Boc, luni, într-o conferință de presă.

Chiar dacă bugetul local va suferi pierderi din cauza reducerii impozitului pe venit, taxele și impozitele locale nu vor crește la Cluj-Napoca. Cel puțin, așa a anunțat Emil Boc, luni.

“Taxele și impozitele în Cluj-Napoca nu se vor modifica. Va fi foarte complicat să croim un buget pe 2018 dacă rămân aceste prevederi. Nimeni nu ar fi zis nimic dacă 10-15% din bani s-ar fi dus pentru a moderniza școli, grădinițe, dar nu să iei tot. Repet, sunt pentru coeziune și solidaritate, dar nu sunt pentru jaf. Sper ca acest lucru să fie rezolvat în Parlament”, a afirmat Boc.

Primăriile din toată țara pierd bani, anul viitor, din cauza reducerii impozitului pe venit, de la 16% la 10%, taxa din care autoritățile locale își primeau o parte.

În prezent, din banii strânși din impozitul pe venit, o cotă de 41,75% se duce la bugetele locale dar, odată cu reducerea impozitului, scad și sumele colectate.