Unele firme prezente la Târgul de Cariere care a început, marţi, la Cluj-Napoca, oferă pe lângă salarii cuprinse între 2.500 de lei şi 5.000 de lei bonusuri salariale care includ concedii exotice pentru angajaţi, masaj la locul de muncă, piscină sau săli de jocuri.

Valentina Sava, reprezentant al organizatorilor Târgului de Cariere, a declarat, marţi, că angajaţii care sunt vorbitori de limbi străine mai rare, cum ar fi norvegiana, daneze sau olandeza, sunt mai bine plătiţi.

„Cele mai bine plătite domenii sunt IT, inginerie, automotive, producţie. Salariile inginerilor pot să înceapă de la 2.500 de lei, dar sunt şi domenii unde salariile pot să ajungă şi la 5.000 de lei, mai ales pentru angajaţii cu experienţă, vorbitori de limbi străine mai rare – norvegiană, daneză, olandeză, dar sunt bine plătiţi şi cei care vorbesc limba germană. Pe lângă salariu, unele firme din Cluj oferă diverse bonusuri angajaţilor, cum ar fi concedii exotice în ţări din Asia, masaj la locul de muncă, pentru a nu sta încordaţi pe scaune, piscină, săli de jocuri pentru relaxare, asigurări de viaţă şi medicale, consiliere psihologică. De asemenea, se oferă programe de înviorare de 10-15 minute înainte de începerea programului cu instructori sportivi”,a spus Sava.

La Târgul de Cariere participă cu standuri şi Jandarmeria Română şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care oferă sute de locuri în şcolile de jandarmi de la Fălticeni şi Drăgăşani, respectiv Şcoala de pompieri şi protecţie civilă Boldeşti, de lângă Ploieşti, după absolvirea cursurilor de un an urmând ca cei înscrişi să fie angajaţi în cadrul instituţiilor.

Viitorii jandarmi şi pompieri primesc, pe lângă salariile de încadrare, care pornesc de la salariul minim pe economie, diverse gratuităţi, cum ar fi uniforma, dar şi normă de hrană sau compensaţii lunare pentru chirie.

„Un subofiţer absolvent de şcoală militară poate ajunge la un salariu între 2.500 şi 3.000 de lei”, au spus reprezentanţii jandarmeriei şi pompierilor.

PR Manager al Târgului de Cariere de la Cluj-Napoca, Ioana Oros, a precizat că au crescut pretenţiile candidaţilor, pentru că există tendinţa mutării de la o firmă la alta, iar aceştia sunt din ce în ce mai greu de convins să aleagă o companie sau alta.

„Nivelul de salarizare contează foarte mult. Am întrebat angajatori dacă majorările salariale din sistemul bugetar afectează politica salarială din companiile private, iar aceştia susţin că nu se constată un efect, în condiţiile în care tipologia angajaţilor este diferită. În domeniul privat sunt mai mari provocările, este un altfel de mediu de lucru, mai constructiv, dinamic şi performant”, a spus Oros.

La eveniment participă peste 80 de companii şi organizaţii care oferă peste 4.000 de locuri de muncă, în domenii precum automotive, retail, marketing, HR, web design, IT.

1 COMENTARIU

  1. Salarii bune pentru niște tineri de 25 de ani, dar încercați șă trăiți din ele ca familie. Adevărul e că cel puțin în Cluj, o familie compusă din patru persoane are nevoie de 10,000 Lei/lună pentru a trăi decent.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.