Discuțiile interminabile despre plagiatele tezelor de doctorat, ultima care se discută este cea a doamnei Laura Codruța Kovesi despre care a constatat chiar și Traian Băsescu că are informații, dar aceasta numai după ce fiica dumnealui are ceva probleme cu DNA, mă determină să scriu și despre această plagă, care a infestat viața publică internă.
Toate canalele de televiziune, precum și presa scrisă descoperă că s-au comis noi și noi plagiate. Acum s-a dat un comunicat că 16 teze ale unor rectori și decani sunt și ele infectate de către acest furt intelectual. Verificarea acestor aspecte necesită timp, expertiză de specialitate și verificări pe care le face computerul.
Titlul de doctor în științe pe lângă faptul că, în învățământul superior este necesar ca să poți avansa are consecințe și în alte domenii. În sistemul public al funcționarilor de stat iți aduce și un spor de 15% la salariu, care nu este de neglijat. Apoi în avocatură puteai să ai acces fără să dai examen de admitere, așa cum s-a întâmplat și în cazul Ponta. Trebuie subliniat că în România sunt peste 60.000 de doctori în știință, caz unic în Europa. Ba unii, ca Ilie Botoș, fostul procuror general și-a susținut doctoratul în Republica Moldova. În orice stat din lume, se mai strecoară și plagiate, dar la noi, procentul este mai mare ca oriunde în UE. În Germania și Ungaria, înalți demnitari care au săvârșit astfel de fapte, și-au dat imediat demisia. La noi, plagiatorii contestă verdictele date de organele competente, pentru a tergiversa suportarea consecințelor inevitabile.
Victor Ponta, în cazul disputei permanente cu Traian Băsescu, care îi spunea ironic ”signor dottore” a fost demascat de revista britanică ”Economist”. Cu siguranță, informația acestei publicații i-a fost servită din țară. Într-o primă etapă, Ponta a scăpat de această acuzație fiind schimbată comisia UBB București și numită o altă comisie, care i-a fost favorabilă. Fostul premier a declarat că lucrarea despre care se spune că a copiat-o, fără să pună ghilimelele de rigoare, a fost citată la sfârșitul cărții, la capitolul bibliografie. A mai declarat că exigențele din trecut erau mult mai permisive decât cele din prezent, ceea ce nu este deloc adevărat.
Între timp, a părăsit postul de premier, este trimis în judecată în două dosare penale și s-a reluat discuția, CNATDCU declarându-l plagiator. Ponta este în faza judecării petiției lui la instanța prejudecată. Nu cred că are șanse de câștig plagiatul fiind masiv.
Apropo de cazul Ponta, îmi aduc aminte că, imediat ce s-a difuzat știrea plagiatului, academicianul Răzvan Teodorescu care i se pot reproșa multe, dar nu că nu este un mare istoric, arheolog și intelectual, la întoarcerea din Paris, i-a sugerat să-și recunoască plagiatul, dar orgoliul fostului premier nu i-a permis acest lucru.
Doamna Kovesi neagă vehement plagiatul, domnul Sebastian Ghiță nu se pronunță dacă teza este plagiată sau nu, dar s-a autodenunțat că a falsificat raportul prin care specialiștii s-au pronunțat asupra tezei și care în primă etapă i-a fost favorabil. Autodenunțul nu s-a soluționat încă, Iohannis a cerut urgentarea cercetărilor spre surprinderea președintelui asociațiilor magistraților, clujeana noastră Dana Gîrbovan, dar, până la urmă lucrurile se vor elucida. Unele acuzații sunt ridicole. Astfel, Laura Codruța Kovesi nu putea să o plagieze pe Laura Lascu deoarece este una și aceeași persoană. Domnul Lascu, tatăl șefului DNA a fost procuror la Mediaș, a scris și dumnealui mult în Revista Română de Drept și în Dreptul, iar Lascu este numele doamnei Codruța înainte de a se căsători. În situația că teza sau o parte din teză a fost copiată, constatându-se acest lucru după o procedură legală sunt de părerea domnului Andrei Pleșu că trebuie să-și dea demisia, indiferent care sunt meritele ei în lupta împotriva corupției. Greșelile se plătesc.
Desigur, exigențele românilor din mediul universitar nu trebuie să fie așa de înalte ca cele din universitățile britanice. Acolo, un citat, deci o reproducere cu ghilimele de rigoare a unei lucrări, nu trebuie să depășească 12 rânduri. Altminteri, materialul redactat nu este plagiat, dar reprezintă o compilație. Deci, o abatere de la etica profesională, dar mult mai puțin gravă decât un plagiat.
Desigur, pentru apariția atâtor teze plagiate sunt vinovați, în primul rând, cei care au aspirat la titlurile de doctor, dar și comisia de doctorat și, în primul rând, îndrumătorul doctorandului sub conducerea căruia s-a elaborat teza. În cazul furtului intelectual, el ar trebui să depisteze impostura dacă ar fi citit cu atenție teza. Îmi aduc aminte că atunci când Dumitru Mazilu, o figură pitorească în zilele lunii ianuarie 1990, când înainte de 1989 a încercat să își susțină teza la Universitatea din Cluj, după ce au luat cuvântul membrii comisiei care au elogiat lucrarea despre dreptul mării, s-au ridicat dintre auditori doi securiști ca și dânsul de la școala din Băneasa, care au relevat pasajele plagiate. Procedura s-a suspendat imediat, domnul Mazilu a fost nevoit să revină cu o lucrare refăcută, ”curată”. Ulterior, aceasta s-a publicat și specialistul în drept internațional poate spune acum fără ezitare că este doctor în știință.
Mai există și un alt aspect. Majoritatea din cei care sunt acuzați de furt intelectual provin din mediul juridic. Această este o circumstanță agravantă. Pe meritul lor, medicii, fizicienii, chimiștii, biologii, în general, nu figurează în galeria celor care suportă astfel de acuze, deci cu siguranță sunt mai cinstiți. De vină pentru această situație este și proliferarea universităților private, cu facultăți de drept, pe care nu le nominalizez, de foarte slabă calitate. Unele sunt acceptabile sau chiar bune – cum este Universitatea Dimitrie Cantemir din Cluj, dar cu o floare sau două nu se face primăvară.
Și o ultimă remarcă. Adevărul din 11 octombrie 2016 inserează două titluri mari. Pe prima pagină scrie: ”PSD luptă fățiș împotriva educației”, iar pe pagina a doua, ”PSD a transformat în lege hoția intelectuală”, pornind de la premisa că modificările în legea educației permit să se renunțe la titlul de doctor în știință. Titlurile senzaționale desigur aduc rating. Întrucât legea a fost retrimisă în Parlament de către Ioannis dacă sesizează Curtea Constituțională nu este sigur că aceasta va fi acceptată. Consider că cel care restituie lucru furat are un alt regim moral și penal decât cel care îl valorifică. Cei care renunță la titlul științific, implicit își recunosc vina, ceea ce nu mi se pare puțin.
13.10.2016
Adrian Man
