Plecat în Occident i-a lăsat cardul iubitei infidele. După ce a aflat adevărul socrul l-a „rupt” cu o coadă de hârleţ!

1135

Andrei este un bărbat în vârstă de 41 de ani, din comuna Apahida, care de ani de zile munceşte în Occident. Ghinionul său a fost însă acela că a iubit-o pe Elvira, o femeie mai tânără cu zece ani, din comuna Borşa, angajată la un spital din Cluj. Parcă orbit, acesta îi lăsase femeii un card dublură şi permisiunea să extragă în voie bani, ceea ce Elvira a şi făcut cu prisosinţă. Însă, abia după ce s-a convins că iubita îl înşeală cu un coleg de-al ei de muncă, s-a deplasat la Borşa pentru a-şi recupera câte ceva din lucrurile personale aflate acolo şi din investiţiile făcute în casa acesteia. A încasat, în schimb, o bătaie cum scrie la carte, cu coada unui hârleţ, din partea „socrului” şi „cumnatului”, deranjaţi de vizită.

 

Prima trădare, în 2008. În 2010 un nou început pentr cei doi

Ştiind că este iubit de Elvira, iubita lui de 31 de ani, Andrei muncea cu şi mai mult spor în ţările occidentale unde îl trimitea angajatorul, o firmă nemţească profilată pe energie verde. Şi nu muncea pe bani puţini. Acolo, omul îşi păstra ceva bani de cheltuială – foarte puţini însă, având la dispoziţie casă-masă – pentru că gândul lui era la femeia lui dar şi la copilul acesteia, rod al unei alte relaţii, dar pe care  îl iubea ca pe propriul fiu. Între ei mai fusese o poveste de iubire – care a durat  patru ani – între 2004 – 2008 însă în 2008 a descoperit că Elvira avusese o clipă de „rătăcire” cu un alt bărbat, taxată prompt de Andrei cu doi ani de indiferenţă. Însă, cum-necum relaţia dintre ei s-a reînnodat în 2010 – astfel că  de atunci cei doi au format un cuplu până zilele trecute. Programul de muncă pentru Andrei consta în scurte şederi acasă, perioade când a reuşit să zugrăvească şi să modernizeze, pe bani grei, casa familiei iubitei – în restul timpului fiind plecat în Germania, Anglia sau Irlanda, unde monta panouri solare. „Cel mai greu a fost pentru mine în Anglia, unde aproape nu exista o zi fără ploaie şi unde munca grea, de zece-unsprezece ore, în umezeală, mi-a distrus efectiv spatele, astfel că am fost internat o perioadă într-un spital din Anglia. Am lucrat o perioadă şi ca programator pe computer, iar curând – după ce-mi rezolv şi probelemele astea cu Elvira şi familia ei – plec în Franţa unde avem lucrări de efectuat”, explică bărbatul. Povesteşte că în toţi aceşti ultimi ani – din 2010 şi chiar şi în acest moment – iubita lui a avut un card dublură, putând scoate orice sumă dorea din cei depuşi de el şi estimează că suma s-ar ridica la 15.000 de euro pe an, timp de şapte ani la rând. „M-a putut jecmăni şi pentru că – aflat în Anglia şi în alte ţări – bancomatele de acolo nu-mi arătau soldul de pe card, plus că i-am permis şi eu să scoată bani în diverse scopuri: pentru creşterea copilului, pentru cheltuielile de reparaţii sau de dotare cu aparatură a casei părinţilor săi. Ţin minte, aflat acasă, aveam la un moment dat, în bani româneşti, circa 150 de milioane de lei vechi pe card şi când am rugat-o să meargă şi să scoată ceva mărunţiş şi să-mi cumpere un pachet de ţigări, aceasta mi-a spus că nu mai sunt bani pe card. Cică a lichidat C.A.R.-ul cu ei. Apoi, după un timp am regăsit din nou C.A.R.-ul ăsta în altă sumă invocată că ar fi fost scoasă de pe card, fiindcă fata se încurcase în minciuni. Dar nu-i nimic, o să cer curând extrasele de cont şi o să văd exact în ce etape mi-a luat câştigul”, explică, brusc îndârjit, Andrei.

Spatele lui Andrei

„Furtuna de la Borşa”

Totuşi, aflat departe de ţară, Andrei avea pretenţia să vorbească, pe mes, aproape în fiecare seară, cu aleasa inimii sale. „Un lucru mă intriga şi trebuia să îl înghit, altminteri Elvira mă bloca imediat : uneori refuza să aprindă lumina ca să nu văd unde se află. Îmi zicea că doarme copilul şi nu vrea să-l deranjeze, dar era evident că se află în altă parte. Apoi, încă un lucru care mi-a dat de gândit: deşi îmi spunea pe la nouă seara că-i ruptă de oboseală şi se culcă eram anunţat de diverşi oameni că putea fi văzută după ora 22.00, în staţie, la Apahida – unde locuia – şi prindea ultimul autobuz către Cluj-Napoca. Acesta era un semn limpede că nu dormea acasă. Dar cireaşa de pe colivă, dovada, mi-am luat-o în urmă cu vreo două săptămâni: aflat deja în ţară am primit un rucsac cu creme şi articole pentru copii, aşa că m-am gândit să-i fac o surpriză şi să i-l duc direct la servici ca să i-l ofer pentru băiatul ei. Şi aşteptând-o am văzut-o ieşind din bucătăria spitalului din Cluj-Napoca, unde lucrează, de mână cu un coleg de serviciu”. Mărturiseşte în continuare că amantul femeii, văzându-l – şi ştiind ce-l aşteaptă în caz c-ar fi rămas pe loc –  a rupt-o la fugă, ca să nu aibă de-a face cu furia lui. Cu imensă greaţă i-a spus Elvirei: „Nu ţi-e ruşine, tu, fată? Eu lucrez dincolo din greu şi tu-mi cheltuieşti toţi banii cu hăndrălăul tău”! Apoi, i-a aruncat rucsacul cu creme la picioare şi de atunci n-a mai văzut-o. I-a  „văzut” în schimb, pe tatăl şi fratele ei, miercuri 18 octombrie  când – băiat corect – i-a anunţat că se prezintă la Borşa ca să-şi ia de acolo lucrurile ce-i aparţin. Izbucneşte bărbatul: „În loc să-mi fac casă am investit în casa lor: curent, zugrăveală, instalaţii, apă, baia făcută în doar trei zile, instalaţii electrice, dispozitive electrocasnice, televizoare. Până şi bani de şemineu am lăsat-o să scoată de pe card, pentru camera mare – ca să stăm împreună, în faţa lui, iarna – însă am aflat rapid că banii pe care-i dădusem în acest scop îi cheltuise demult împreună cu maică-sa, iar frate-său a fost cel ce-a cumpărat  şemineul respectiv! Deci nici şemineul nu era al meu”!

Aşadar, încrezător că măcar va fi cât de cât despăgubit, Andrei ajunge – pe la ora 17.30, la Borşa, în faţa porţii gospodăriei Elvirei, unde dialoghează peste poartă cu „socrul”: „Socrule, cu gânduri bune am venit, să-mi iau lucrurile”! „Bine” – a răspuns acesta.  Şi, liniştit, Andrei se întoarce cu spatele, discutând cu prietenul aflat la volanul maşinii care-l adusese  la Borşa. Relatează mai departe acesta, îngrozit: „Cum stăteam aşa m-am trezit lovit pe la spate de către socru, cu o coadă de hârleţ. Am  reuşit să-l apuc, l-am trântit la pământ – şi am căzut şi eu odată cu el – însă am scăpat hârleţul şi acesta a ajuns la cumnat care a început şi el să mă „atingă” cu coada lui, peste tot. Am leşinat. După ce mi-am revenit am sunat la 112 şi am fost îndrumaţi spre postul de poliţie din localitatea vecină, Vultureni, unde am făcut plângere penală împotriva lor. Acum  am venit aici, la I.M.L. să-mi scot certificat şi să merg împotriva lor până-n pânzele albe. Şi nu mă mulţumesc  cu atât. Pentru că ştiu bine că socrul şi cumnatul lucrează pentru şeful de post din Borşa – mare crescător de animale – imediat ce-mi scot certificatul mă prezint direct la Parchet, ca să am mai multă siguranţă că ancheta se va desfăşura corect”.  Este poftit în cabinetul de consultaţii şi se întoarce curând cu un certificat în care medicii i-au recomandat peste o săptămână de îngrijiri. „Îmi încep viaţa din nou, după ce rezolv ce pot aici. Apoi, cum vă spuneam, plec în Franţa şi voi încerca să-mi vindec sufletul distrus”, explică bărbatul şi părăseşte sediul I.M.L. Cluj, urmat îndeaproape de mama sa, care ascultase uluită întreaga destăinuire şi nu aflase până atunci nici măcar despre jumătate din „investiţiile” făcute de Andrei pentru Elvira şi familia ei.


Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„La data de 18 octombrie a.c., în jurul orei 18.00, un bărbat în vârstă de 41 de ani din Apahida a sesizat poliţia, apelând la numărul de urgenţă 112 cu privire la faptul că în urmă cu o oră, aflându-se în comuna Borşa, a fost agresat fără motiv de un bărbat din comună. Poliţia continuă cercetările cu privire la infracţiunea de lovire şi alte violenţe”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, agent Sorina Man, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

2 COMENTARII

  1. De ce nu zice dobitocu ca și el o amenintato cu moartea și o batuto de mai multe ori și o furat și niște bani.ceva ce au scris cei de la ziar în mare parte își niște aberati

  2. Nu cunoaste bietul om mai multe chestii :
    – Politia din Borsa si Viseu, sunt mana-n mana cu hotii, asa ca e slaba speranta nu exista ;
    = In Parchet nu are ce sa-si puna speranta

    Slabe sperante pentru dreptate si respectarea legii pentru ca :
    – Politia lucreaza mana-n mana cu hotii, in zona Borsa-Viseu , acest lucru e cunoscut si de catre copii ;
    – Politia incearca sa musamalizeze plangerea , aici e vorba de mai multe infractiuni, pe care Politia se prefece a nu le vedea ;
    – Vor solicita martori, de unde martori ?
    – Ati avut ghinionul sa iubiti o CURVA, cum sunt majoritatea in Borsa ;
    – Ati schimbat cardul, cu alt cod PIN ?
    – Vor veni, borsenii, in schimb cu martori, ca dumneata, care ai castigat consistent in occident, le-ai furat bani. Ei au ,,martori” !

LĂSAȚI UN MESAJ