Polițiștii din mai multe județe protestează, joi, pentru a atrage atenţia Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Finanţelor Publice că nu sunt plătiţi corespunzător şi că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate.

”Pentru cei care nu ştiu, celebra OUG 57/2015 care stabilea salarizarea bugetarilor pe 2016 şi desfiinţarea practic a prevederilor de bază din Legea pensiilor militare de stat, a fost întărită prin ordonanţele de urgenţă 20 şi 99/2016, date de Guvernul Cioloş şi OUG 9/2017 data de Guvernul Grindeanu. Acestea i-au nemulţumit atât pe bugetarii civili şi militari sau politişti cât şi pe rezervişti. Ajutoarele la trecerea în rezervă au mai fost suspendate un an iar trecerea la salariul de bază minim de 1.450 lei este refuzată militarilor angajaţi pe baza de contract, din S.R.I., M.Ap.N. şi M.A.I. ca şi mai vechilor agenţi de poliţie (cărora sporurile le-au fost băgate în salariu, aşa cum, nouă, rezerviştilor, ne-a fost băgată ilegal în baza de calcul partea civila a pensiei).

Măsurile luate la M.A.I., în baza Art. 1 din OUG 9/2017, îi scot pe politişti în stradă. Din solidaritate, SCMD şi membri ai CNSC vor sprijini actiunea cu delegaţi. Îi atenţionăm pe toţi, că vor urma măsuri similare la M.Ap.N. iar SCMD va riposta în mod identic deoarece este inacceptabilă bătaia de joc la adresa rezerviştilor dar şi a militarilor angajaţi pe bază de contract, trimişi să moara aiurea, pe un salariu sub cel minim pe economie.

Reamintim tuturor celor interesaţi că, de la 1 ianuarie 2016, nu mai suntem sub jurisdicţia ministrului Muncii ci sub aceea a triumviratului format din miniştrii Apărării, Internelor şi Directorul S.R.I. Aceştia au fost şi sunt vinovaţi de conceperea Art. 40 din OUG 57/2015 şi de toate măsurile restrictive promovate prin ordonanţele ulterioare.

Şi-i mai informăm pe toţi interesaţii că această primă manifestare de protest se desfăşoara pe fondul diversiunii despre aşa-zisa decizie a Senatului de a boicota punerea în discuţie, în plenul camerei decidente (Camera Deputaţilor), a Art. 40 din OUG 57/2015 în scopul abrogării sale, aşa cum ne promite de un an de zile majoritatea parlamentară.

În fapt, Senatul a votat, în dispreţul procedurilor, anul trecut, aberaţia privind aşa-zisa mărire a bazei de calcul de la 65% la 80%. În realitate, prin introducerea în baza a Meritului Militar şi a pensiei suplimentare, aceasta scădea, însă, la 44% – 51%”, se arată în comunicatul SNAP.

 

Foto: ziuadecj.realitatea.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.