În aceste ore, polițiștii din Cluj Napoca împreună cu colegii lor din București și alte două județe derulează percheziții simultane într-un dosar de evaziune fiscală de aproximativ 2,2 milioane de lei.

Cele 12 percheziţii au loc în Cluj Napoca, bucurești și judeţele Ilfov și Argeş, la domiciliile unor persoane şi sediile unor societăţi comerciale. Din cercetări a reieşit că persoanele bănuite ar fi realizat venituri pe care nu le-ar fi declarat organelor fiscale, prejudiciind în acest fel bugetul.

Banii proveniţi din infracţiunea de evaziune fiscală ar fi fost transferaţi în contul unei persoane fizice, sub formă de preţ al unui antecontract de vânzare – cumpărare a unor terenuri agricole (ulterior a fost reziliat) şi însuşiţi de una dintre persoanele bănuite.

Astfel, cei în cauză, în perioada 2010-2011, în calitate de administratori de fapt la patru societăţi comerciale, ar fi încasat venituri de 6.546.600 de lei, în baza unor facturi fiscale, declarând nereal achiziţii la organele fiscale, pentru a se înregistra cu T.V.A. deductibil. Expertiza contabilă a stabilit un prejudiciu de peste 2,2 milioane de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.