Premierul Victor Ponta a declarat luni că ar opta pentru reducerea contribuţiilor de asigurări sociale (CAS), dacă ar trebui să aleagă între mai multe măsuri fiscale.
Întrebat la TVR 1 pentru ce ar opta dacă ar avea de ales între majorarea salariilor bugetarilor în 2014, reducerea TVA la toate produsele sau a CAS, Ponta s-a declarat în favoarea diminuării CAS. „Prima ar fi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale, pentru că, într-adevăr, în timp ce cota unică este o fiscalitate scăzută faţă de media europeană, TVA e, adevărat, e principala sursă de venituri, contribuţiile de asigurări sociale sunt la un nivel foarte înalt şi practic îngreunează crearea de noi locuri de muncă şi mai ales munca la alb”, a afirmat Victor Ponta.

Premierul a relatat că ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea, i-a făcut o simulare a impactului pe buget pentru fiecare dintre măsurile enumerate. „Pe măsură ce reuşim să avem mai multe încasări – şi principala speranţă vine din reorganizarea ANAF cu direcţia antifraudă şi cu administraţie fiscală clasică – în funcţie de asta, putem să luăm măsuri”, a afirmat Ponta, apreciind că ideea unui „şoc fiscal” prin reducerea concomitentă a tuturor taxelor, este „frumoasă”, dar „irealizabilă”. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.