Criminaliştii din Satu Mare au dat publicităţii, marţi, portretul robot al ucigasului actriţei Gabriela Dorgai. Acesta descrie  un bărbat de 30-35 de ani, care a fost văzut de martori în semi-întuneric, de la o distanţă de aproximativ 50 de metri.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Parchetul Tribunaluluo Satu Mare, portretul robot realizat de specialişti în criminalistică şi poliţie judiciară arată că suspectul în cazul uciderii actriţei este un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, care are în jur de 1,80 metri înălţime, care a fost observat în semiîntuneric, de la o distanţă de aproximativ 50 de metri.

Actriţa Gabriela Dorgai a fost găsită moartă în 10 noiembrie, pe malul Someşului, în municipiul Satu Mare, aceasta fiind dezbrăcată de la brâu în jos. Anchetatorii au găsit la faţa locului şi poşeta femeii. Poliţiştii şi procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au declanşat ancheta, primele cercetări arătând că aceasta a fost ucisă.

Colegii actriţei ucise o descriau pe aceasta ca fiind “o doamnă, delicată, talentată, frumoasă, imposibilă, discretă, feminină”.

Gabriela Dorgai s-a născut în 1971, iar în timpul căsătoriei a purtat numele Vekony. A devenit, în 1990, actriţă a Teatrului de Nord Satu Mare, ulterior a absolvit cursurile Facultăţii de Teatru de la UBB Cluj-Napoca. Actriţa a avut probleme de sănătate şi a fost afectată de faptul că, după divorţ, instanţa a acordat tatălui custodia fiicei ei în vârstă de 17 ani.

 

portet robot

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.