Povestea felinarului roşu şi a prostituatelor postbelice de pe strada Cotită din Cluj-Napoca

2195

Recent, proprietarul unei locuinţe de pe renumita stradă Cotită din centrul Clujului –  considerată a plăcerilor carnale, în perioada dintre războaie şi până în 1948 – şi-a făcut curăţenie în pod şi a descoperit un felinar vechi şi ruginit. Omul, trecut de 40 de ani, însă bun cunoscător de la bunici al istoriei locului şi-a dat seama imediat că e vorba de unul din felinarele roşii care erau atârnate la intrarea în bordelurile ce abundau pe strada Cotită. Iar subsemnatul, aflând de eveniment, a intrat „pe fir” reuşind să refacă – prin mărturisirile vecinilor şi ale unor vechi clujeni – firul epic al unor întâmplări care astăzi pot fi considerate de domeniul istoriei Clujului.


Felinarul domnului Alin

Dl, Alin este proprietarul unei clădiri de pe Cotită, situată în spatele magazinului „Central”, moştenire de familie. În urmă cu ceva vreme, acesta, cu ocazia unor lucrări în pod a făcut o curăţenie „la sânge” şi – printre cărţi vechi, haine putrede, sticle şi multe alte nimicuri – a găsit un felinar (fost) roşu, astăzi cuprins în totalitate de rugină. Povesteşte acesta, cu amabilitate, împrejurările şi istoriile legate de strada Cotită, pe care le ştie de la vecini şi membrii familiei, dar şi din propriile investigaţii făcute în rândul vârstnicilor din zonă, mulţi plecaţi la Domnul sau în altă țară. „Acest imobil a fost cumpărat, efectiv, de bunicul meu în anul 1948. Habar n-am avut la început dacă proprietarii săi anteriori au avut vreo legătură cu cea mai veche îndeletnicire din lume, prostituţia, dar mai târziu, după câteva evenimente pe care o să vi le relatez mi-am dat seama că o legătură a existat, însă nu neapărat din partea d-lui Dragoman, cel care i-a vândut bunicului, ci posibil din cea a proprietarilor de dinainte de acesta”, începe bărbatul. Explică mai departe că de-a lungul anilor a studiat istoria străzii şi casei în care a copilărit aflând că bordeluri existau în imobilele de la numerele 2, 6, 10 – iar la numărul 5 se afla o crâşmă renumită, „La Boţoc”, un restaurant pe care îl frecventau clienţii bordelurilor – înainte sau după ce ieşeau de la „fetiţe”. „Mi-a vorbit mult despre local ginerele domnului Boţoc, ajuns între timp la vreo 90 de ani – dar acesta între timp s-a mutat în Ungaria, la copiii săi”, precizează bărbatul. Apoi nuanţează puţin problema: arată că bunicii săi doriseră ca, prin cumpărarea imobilului să-i deschidă tatălui său un cabinet privat, în care să profeseze după absolvirea facultăţii de medicină. „Tata a făcut facultatea, a absolvit-o, dar între timp comuniştii au interzis activităţile particulare şi, acesta mi-a povestit că în 1948, când s-a mutat acolo nu mai era în clădire nici urmă de bordel. Ba mai mult, fuseseră repartizaţi în imobil, pe chirii modice şi câteva familii de oameni nevoiaşi. Ţin minte, ultimul chiriaş, un bătrân de 87 de ani a plecat – prin deces – în 1986 când eu aveam deja vreo 16 ani”, explică domnia sa.  Iar referitor la felinar acesta mărturiseşte că obiectul avea forma tipică a felinarelor bordelurilor interbelice, expuse în stradă şi luminate doar de o lumânare, printr-o sticlă vopsită în roşu. „Nu-l voi arunca, fiindcă e un document extraordinar al unei epoci demult dispărute”, adaugă dl. Alin. Suntem gata-gata să ne despărţim, însă bărbatul îşi aminteşte ceva şi revine: „A, am ceva interesant de tot să vă mai povestesc. Prin 1986 – 1987 părinţii au chemat un meşter sobar ca să ne cureţe splendida noastră sobă de teracotă din salon. Acesta a demontat-o, apoi a curăţit-o şi a reclădit-o, redându-i aspectul iniţial. Meşterul era un om în vârstă, de vreo 70 de ani şi de la o vreme am remarcat că se tot uită, intrigat, prin încăpere. Apoi le-a spus părinţilor mei, fâstâcit şi uşor ruşinat: „Ştiţi, eu am mai fost în încăperea aceasta. Pe vremea tinereţii mele aici funcţiona un bordel, iar eu, mă înţelegeţi am vizita o doamnă care presta chiar în încăperea aceasta”. Apoi ne-a întrebat ce s-a întâmplat cu sursa de apă din curte, unde fetele îşi umpleau lighenele şi le duceau în camere. Fusese desfiinţată –  o ţin minte, din copilăria mea – dar între timp în clădire s-au introdus mai multe surse de apă, astfel că n-a rămas numai una singură pentru fiecare imobil, ca pe vremuri”.

alta fotgrafie cu bordeluri bordel

„Neli te făcea ferfeniţă în cinci minute”

Cu circa zece ani în urmă realizasem un reportaj despre bordelurile interbelice şi postbelice ale Clujului, „ghidat” fiind de renumitul organizator de spectacole, boemul iremediabil Cornel Fărăianu, un personaj de-a dreptul fabulos al Clujului. Acesta – decedat din păcate în urmă cu câţiva ani – îmi povestea cu melancolie despre strada Cotită şi mai ales  de imobilul de la numărul 13, unde în 1948  se afla bordelul lui Monţi neni. Depăna acesta cu prilejul discuţiei noastre: „Atunci, în Cluj mai erau doar două case de toleranţă înscrise la camera de comerţ. Una era cea de pe strada Cotită, unde patroană era Monţi neni şi cealaltă pe Sindicatelor, lângă fostul cinematograf „Muncitoresc”, „La gaura dulce”, care o avea ca patroană pe Ciby neni. Amândouă, în luna septembrie a aceluiaşi an, în urma unei hotărâri de guvern au fost desfiinţate iar angajatele lor au fost duse la fosta fabrică de zahăr din cartierul Mărăşti (n.n. – devenită casă de corecţie) pentru reeducare şi însuşirea unei meserii serioase, în special cea de croitorie, devenind astfel viitoarele femei de nădejde ale noii societăţi”. Elev fiind arată că a fost dus pe Cotită de un coleg de clasă, Vasile, unde contra sumei de cinci lei a fost inţiat de către Neli, una din „fetiţele” celebrei Monţi neni, „posesoarea unei tehnici á la Zu-Zu, de te făcea ferfeniţă în cinci minute”. Mărturiseşte acesta: „Felinarul roşu de la poartă era aprins non stop şi am fost întâmpinat de Monţi neni, care a îmbrăţişat aceeaşi meserie la un mare local din Budapesta, unde era foarte solicitată la marii magnaţi unguri. După război a venit la Cluj şi şi-a deschis această afacere profitabilă, mai ales în perioada în care Clujul era plin de soldaţi ruşi veniţi din stepele calmuce, care umblau după femei ca şoarecii după caşcaval”. A îngheţat pur şi simplu când a aflat că Monţi neni îl cunoaşte  pe tatăl său, celebrul pe atunci actor al Naţionalului clujean, Ioan Fărăianu dar – ajutat de matroană – a trecut peste blocajul de moment provocat de evocarea tatălui şi a optat pentru Neli, în timp ce colegul lui a ales-o pe Nuţi.  Apoi – arată povestitorul – după mai multe vizite pe la Neli s-a reprofilat pe nişte liber-profesioniste din Piaţa Cipariu şi la Pirike neni, care avea un bordel clandestin în Cipariu – colţ cu Pata. Adaugă el: „Dar, deşi eram printre favoriţii ei, iarna, când puteam aduce, în loc de bani,  lemne de foc din depozitul părinţilor, aceasta mă trimitea fără menajamente acasă dacă buştenii nu erau îndeajuns de uscaţi. Şi la fel era pe Dragalina, în spate la Hotel Astoria sau pe Cetăţuie”. Însă, concluzia lui Fărăianu este fără urmă de echivoc: „Nu ştiu dacă şi alţii au avut parte de aceste plăceri la vârsta la care le-am avut eu, dar astăzi le mulţumesc lui Vasile, colegul meu, Monţi neni şi Neli, dragii mei iniţiatori în aceste taine sfinte ale omului. Fiindcă şi cel de sus a poruncit după ce l-a făcut pe om: „Trăiţi şi vă înmulţiţi”. Dar nu a specificat şi vârsta la care”.

Nora Raboca şi Alexandru Vlad curve

Monţi neni, vecină la bătrâneţe cu prozatorul Alexandru Vlad

Atunci, prin 2007-2008, după apariţia în presă a reportajului dedicat maestrului Cornel Fărăianu, regretatul prozator Alexandru Vlad – vecin cu mine, de-o viaţă, în cartierul Gheorgheni – mă abordase şi-mi precizase, în stilul său concis, faptul că Monţi neni, decedată între timp, fusese odinioară şi bona fiului cunoscutului artist plastic Nora Raboca, vecină de bloc a subsemnatului. Sandu  Vlad locuise mulţi ani de zile – în perioada când era „holtei”- într-o garsonieră de pe strada Zambilei, exact vizavi de blocul unde locuiam eu şi Nora… În momentul acela nu crezusem că voi dezvolta vreodată subiectul Monţi neni, de aceea nu am insistat la renumitul prozator ca să-mi detalieze povestea ei – pe care acesta, spirit scrutător şi analitic, aşa cum îl ştiam precis a cunoscut-o la perfecție. Din păcate doar acum, după găsirea felinarului, venind vorba de Monţi neni am hotărât s-o abordez pe Nora Raboca pentru a afla mai multe amănunte legate de viaţa acesteia. Amabilă, nora mi-a povestit un episod legat de fosta matroană de bordel, care pur şi simplu m-a îngrozit. „Lui Monţi neni nu-i ştiam trecutul, doar mai târziu amicul nostru Sandu Vlad mi-a spus şi mie că pe vremuri a fost „mama curvelor din Cluj”. Pe atunci Sandu locuia pe Zambilei, fiind vecin cu Monţi neni  – însă, din păcate, eu am aflat mult prea târziu cine era ea de fapt. În urmă cu 29 de ani o  angajasem ca bonă pentru băiatul meu, când acesta avea vârsta de trei ani, totul pentru că primisem nişte referinţe excepţionale de la o familie de medici cărora femeia le făcuse menaj. Condiţia mea era a fost clară încă de la început, aceea ca bona fiului meu să fie unguroaică fiindcă doream ca băiatul să ştie limba maghiară, tatăl lui fiind ungur. Iar Monţi neni a fost extrem de convingătoare cu ocazia interviului. Apoi, o bună perioadă s-a comportat bine cu copilul meu, azi ajuns la 32 de ani. Nu ne-a vorbit niciodată de trecutul ei, dar după vreo doi ani am intrat la nişte bănuieli, şi anume că nu are grijă de băiat şi-l cam neglijează, aşa că am făcut un control inopinat pe Zambilei, la garsoniera ei. L-am găsit pe copil dormind buştean, Monţi neni, nicăieri,  iar sub pat se afla o cutie cu flacoane de rolipnol (n.n. – somnifere) aproape goală, semn că medicamentele fuseseră folosite din plin. Mi-am trezit copilul şi am aşteptat-o. A venit după o oră şi confruntată cu situaţia a negat cu îndârjire că i-ar fi dat micuţului medicamentul, iar când a venit şi soţul meu să primească explicații, i-a spus acestuia în ungureşte, enervată la culme: „Nu mă enerva, că-ţi arăt cocoaşa”! Şi ne-a arătat-o. Albă diformă, respingătoare. Asta a fost tot… Desigur, am concediat-o rapid şi de atunci n-am mai avut de-a face cu ea”.

Aflu între timp, pe măsură ce mica mea anchetă jurnalistică înaintează, că nepoţii lui Monţi neni – ea neavând copii – au continuat ocupaţia mătuşii lor: deţin la această oră bordeluri prospere în Germania, iar unul dintre ei a chiar încercat, anii trecuţi, să-şi deschidă un bordel clandestin la Cluj-Napoca. Însă a fost rapid „măturat” şi cât pe ce să fie aruncat în temniţă de către cei aflaţi în sferele puterii, oamenii „invizibili” care organizează această afacere de milioane de euro şi nu permit „păpuşilor” din Parlamentul României să legalizeze prostituţia, ca să nu piardă bani grei… Oricum, un lucru să fie clar: motoarele industriei plăcerilor carnale duduie astăzi şi le îngroaşă acestora zilnic buzunarele, fiindcă meseria n-a pierit, ba, din contră a căpătat o amploare fără precedent. Însă, desigur, sub controlul şi beneficiul „cui trebuie”, nicidecum al statului.


Cornel Fărăianu

Iniţierea lui Cornel Fărăianu în tainele iubirii cu plată, de către prostituata Neli de pe strada Cotită, descrisă în cartea „Eu, eu şi…Ceilalţi în Clujul de odinioară – Editura MEGA, 2007”: „În camera în care era numai un pat, un dulap, o masă cu oglindă, plină cu tot felul de cosmeticale, un lavoar cu lighean, săpun şi o cană  plină cu apă, mai era un fotoliu cu o tapiţerie roasă şi tocită  de atâtea funduri care au stat pe el, am rămas numai eu cu Neli. Eu, băiat binecrescut şi la propriu şi la figurat, mă duc la ea, ca la orice doamnă, îi sărut mâna şi mă prezint. După ce se prezintă şi ea, văzând din partea mea atâta delicateţe, după ce se mai duce încă o dată la oglindă ca să-şi aranjeze fardul, îşi scoate capotul de mătase înflorată şi rămâne goală, goluţă precum Eva în rai sub pomul păcătos. Eu, când am văzut-o în faţa mea nudă din cap până în călcâie, mi s-au înmuiat picioarele şi dacă nu era fotoliul scorojit în spatele meu, cred că picam în fund pe podeaua proaspăt vopsită şi dată cu ceară. Ea, zâmbind, când a văzut cât sunt de pierdut în acel moment, m-a întrebat: – Mă, băiatule, tu n-ai mai văzut niciodată o femeie dezbrăcată? – Ba da. Dar numai în fotografii sau pe gaura cheii în vestiarul balerinelor de la operă când se dezbrăcau, şi o dată pe bunica la ţară când făcea baie într-o covată, da` de bătrână ce era, nu am văzut numai apa, covata şi zbârciturile. – Lasă că de-acuma ai să vezi destule, mai ales, dacă ai să vii mereu la mine. După aceea, m-a luat lângă ea, m-a sărutat cu multă pasiune. La un moment dat, nu mai ştiam care e limba ei care e a mea. Şi ceea ce a urmat vă închipuiţi fiecare, fiindcă toţi aţi trecut odată prin aceste clipe de neuitat, mai ales, lângă o femeie cu atâta experienţă. Necazul a fost că eu începător fiind după opt-zece minute, toată această plăcere, care mă fulgerase din creştetul capului până în călcâi se terminase. Dar dintr-o dată parcă m-am simţit alt om. Parcă pluteam ca o egretă deasupra unui lac.”

2 COMENTARII

  1. Profitorii din umbra, ii lasa pe amarati sa se „desfete” prin boscheti, pe diguri, etc., fara siguranta sanitara si a integritatii fizice.

LĂSAȚI UN MESAJ