Povestea lui Nechita Georgiu, împuşcat fiindcă l-a sprijinit pe Todor – “Fugaru”, haiducul niciodată prins de securitate

1641

Satul Huta, comuna Chiuieşti, cel mai nordic punct de pe harta judeţului se învecinează cu Bistriţa-Năsăud şi Maramureşul. Împânzit odinioară de păduri seculare – astăzi aproape “rase” de samsarii de lemne – Huta a servit în perioada comunistă drept refugiu ideal pentru luptătorii anticomunişti din zonă, cel mai reprezentativ din rândul lor fiind Todor-Fugaru`, niciodată prins de securitate deşi împotriva lui s-au dezlănţuit adevărate vânători. Tot aici, pentru a-l determina pe Todor să se predea şi a-i descuraja pe cei ce se împotriveau comunismului, securitatea l-a împuşcat fără judecată, în 1952, în faţa sătenilor şi a propriei familii pe unchiul  “Fugarului”, Nechita Georgiu.

 

Satul uitat de lume, la cheremul samsarilor de păduri

Astăzi, datorită faptului că nu există o şosea viabilă Huta a rămas un sat îmbătrânit, ajuns aproape un cătun, în care locuiesc  maxim treizeci de familii. La ultima noastră vizită fusesem spectator la o impresionantă luptă în aer, pentru supremaţie teritorială, între un vultur şi un corb.  Însă la această oră – mă “liniştesc” localnicii – nu se mai luptă între ei decât corbii. “Dar, mai ales corbii-oameni care sub acoperirea unui composesorat non-profit, înregistrat în judeţul Bistriţa-Năsăud – deşi noi suntem în Cluj – rad pădurea seculară, în special cea de fag, fără să dea lemne sau dividende oamenilor. Puţini au semnat la intrarea în composesorat dar în registru se regăseşte toată lumea, cu semnături false, iar preşedintele său e un localnic numit pe viaţă în această funcţie de un judecător de la Tribunalul Beclean”, explică un mucalit din sat zâmbind cu amărăciune. Rotindu-ne privirea spre culmi observăm că omul are dreptate: pădurea de fag a dispărut aproape în totalitate peisajul fiind dominat astăzi în special de “tufoi” – păduri tinere. Apoi, aflând că am venit pe urmele “haiducilor” anticomunişti din zonă, acelaşi bărbat remarcă plin de ironie: “Păi, dacă ar fi să se ascundă astăzi, aici, badea Todor – “Fugaru”, împreună cu cei cu care a luptat împotriva comunismului pe aici şi în Munţii Ţibleşului ar fi prins imediat de securitate fiindcă nu mai există, efectiv, pădure”. Aflăm apoi şi alte amănunte legate de micuţa aşezare, furnizate cu mândrie de către localnici, anume că pe lângă Todor – “Fugaru” aceasta a dat ţării oameni importanţi, precum: Gurie Georgiu – episcopul Devei şi Hunedoarei, Ioan Georgiu – preşedintele Tribunalului Gherla, arhimandritul Gheronte Ciupe – de la Episcopia Devei şi Hunedoarei, arhimandritul Andrei Coroian – de la aceeaşi episcopie, maica stavroforă Varvara Georgiu – stareţa Mănăstirii Căşiel şi alţii. Mai aflăm un lucru incredibil: medicul zonei, clujean get-beget, face naveta la Chiuieşti şi Huta de peste treizeci şi doi de ani şi le spune tuturor că aici doreşte să fie îngropat după ce va muri – undeva între Chiuieşti şi Huta – fiindcă numai în acest loc se simte cu adevărat în al nouălea cer…

Badea Todor Fugaru

Badea Todor – “Fugaru” – eroul zonei, comparat cu Pintea Viteazul

Autorul acestor rânduri a avut de-a lungul anilor privilegiul de a face câteva reportaje despre renumitul haiduc – două filmate şi unul pentru presa scrisă – încă din perioada când acesta era în viaţă, ce-i drept, la o vârstă înaintată, 83 de ani, cu doi ani înainte de trecerea lui în nefiinţă. Era de notorietate faptul că bravul erou s-a ascuns timp de 15 ani prin păduri, securitatea nereuşind să-l captureze, în ciuda nenumăratelor “poteri” şi pânde organizate pentru prinderea lui. După ce luase calea pribegiei, încă din perioada când era militar, securitatea începuse să-l caute pe badea Todor – “Fugaru” chiar şi cu câte treizeci de cadre odată. Asta, în timp ce Maria, vajnica lui soţie primea în fiecare zi câte o bătaie straşnică de la miliţieni fiindcă refuza să le spună unde se ascunde badea Todor. Odată, în timp ce haiducul se afla într-o livadă de cireşe din localitatea dejeană Cireşoaia, a fost surprins de inginerul şi paznicul livezii. L-au capturat – neştiind cu cine au de-a face – şi au pornit cu el spre miliţie, însă la un moment dat, profitând de neatenţia lor, Todor şi-a scos pistoletul – de care nu se despărţea niciodată – şi i-a pus la pământ şi apoi i-a legat pe fiecare de un pom. Cu o altă ocazie, acesta a fost înconjurat, chiar în Valea Huţii, de trupele de securitate. Iată ce ne povestea eroul referitor la acest incident: “Am aruncat în mijlocul securiştilor traista în care aveam înfăşurate opincile. Securiştii au crezut că-i o grenadă şi s-au culcat cu toţii la pământ. În secunda următoare, profitând de deruta lor am dispărut în pădure”. Altădată, a dat nas în nas cu trupele de securitate şi nemaiavând cum să fugă s-a îndreptat hotărât spre ei şi i-a salutat. Nu l-au recunoscut, însă i-a auzit înjurându-l şi blestemându-l pentru că îi poartă pe drumuri de zile întregi. “M-au întrebat dacă l-am văzut pe badea Todor, zis “Fugarul”. Le-am zis că, într-adevăr, l-am văzut cu o zi în urmă. M-au rugat atunci să-i ajut să scoată din noroi o maşină împotmolită. M-am conformat, apoi am salutat şi-am plecat mai departe”, mai povestea luptătorul anticomunist. S-a predat singur, în 1965, după ce aflase de la Iustinian Chira – regretatul episcop al Maramureşului, pe atunci stareţ la Mănăstirea Rohia – că toţi deţinuţii politici au fost amnistiaţi în urmă cu un an. Povestea, prin 2008, haiducul: “M-a sfătuit să nu mă predau la Dej, ci să mă duc direct la Cluj, la “regiunea” de partid. Cei de la Dej erau prea îndârjiţi împotriva mea – şi ar fi zis, dacă mă prezentam, că tot ei m-au capturat. Aşa că n-am vrut să le dau această satisfacţie. După ce-am intrat în clădirea partidului comunist, am aşteptat până ce m-a primit primul-secretar căruia i-am spus că sunt fugit de 15 ani, din armată, iar motivul dezertării mele a fost acela că cei de acolo au vrut să facem ceva ce nu trebuie făcut. Atunci primul secretar a chemat miliţianul de la poartă şi l-a pus să mă ducă la sediul miliţiei şi să-mi facă buletin de identitate. Mi-a mai spus că de-acum sunt liber şi să-mi văd de treabă, că n-o să mă mai hăituiască nimeni ”.  Todor şi-a dus liniştit traiul, alături de familie până în clipa morţii sale, anul 2010. A fost îngropat cu mare cinste în cimitirul din curtea bisericii, drept răsplată pentru evlavia dovedită după întoarcerea din pribegie şi pentru faptele sale nemaiîntâlnite.

Todor Fugaru impreuna cu Maria Mormantul impuscatului

Badea Nechita Georgiu, frate cu tatăl lui Todor – “Fugaru”

Eroul împuşcat de către securitate în 1952, badea Nechita Georgiu – nemenţionat până acum în vreun text scris – era cel mai harnic bărbat din sat fiind catalogat chiabur de către autorităţi. Deţinea paisprezece vaci, doi bivoli, cai, porci, mult pământ şi peste 40 de hectare de pădure. Împlinise 50 de ani când a fost ucis mişeleşte de către securişti, după un plan bine ticluit. Lelea Saveta Georgiu, nepoata lui Nechita a fost martor ocular la execuţia acestuia. Povesteşte femeia ajunsă actualmente la vârsta de 86 de ani: “Amu`, când o-nceput necazurile el nu ştia cât mai avea de trăit, da` avea presimţirea că va fi împuşcat. Şi l-or chemat securitatea în Negrileşti iar el s-o dus pe jos. L-or adus, după o zi legat, înaintea lor, iar miliţienii se aflau în căruţă, chefuind. Apoi l-or tot întrebat una-alta şi el n-o ştiut ce să răspundă, aşa că ei l-or pus pe un părău şi l-or împuşcat. Ginerele Partenie zis a lui Nechita i-o săpat groapa, dar apoi miliţienii, beţi, or vrut să-l împuşte şi pe tata, Ilie Georgiu, că ei au fost fraţi. Şi or mers apoi pe jos să-l ducă unde l-o-mpuşcat şi pe uncheşul Nechita. Dar tata i-o zis la mama, tare, să fugă până acasă ca să aducă un ţol, să ni-l pună în faţa ochilor – să nu vedem noi, cei şase copii, cum îl împuşcă. Eu eram acolo şi aşteptam să-l împuşte pe tata dar norocul nostru a fost că n-am avut ţol acasă şi la miliţienii beţi li s-o făcut milă de noi. L-o cruţat pe tata, după ce tata i-a strigat mamei: „O viaţă n-ai făcut un ţol, să nu vadă copiii cum mor”? A avut noroc şi pentru că le-au mai venit miliţienilor nişte sticle de băutură şi aceştia s-or concentrat pe ele”. Intervine în discuţie şi fiul Savetei, Ioan Georgiu: “Împreună cu unchiul Nechita mai trebuia să moară un om, badea Ioan Georgiu, chemat şi el la Negrileşti – dar a scăpat printr-o adevărată minune. După ce şi-au dat întâlnire în afara satului, Ioan s-a culcat lângă o căpiţă de fân şi – trudit fiind – a adormit. Uncheşul Nechita şi-o luat cu el toţi banii, ca să nu-i fie confiscaţi de Securitate, şi i-a ascuns într-o căpiţă aflată vizavi de locul unde dormea Ioan. Şi, pentru că nu l-a văzut pe acesta, s-a gândit că omul o fi pornit de unul singur, aşa s-a grăbit să-l ajungă din urmă. La rândul lui Ioan, după ce s-a trezit s-a întors acasă, pentru că singur nu a vut curaj să se prezinte la Securitate. Culmea, după câteva luni de la execuţia lui badea Nechita, când rudele lui au strâns căpiţa i-au găsit acolo toţi banii neatinşi, 4000 de lei, sumă mare pentru acea vreme”. Îşi face apariţia şi badea Ilie Georgiu, un bărbat în vârstă de 58 de ani, nepot de-al “Fugarului”. Doreşte să ne prezinte un alt personaj, pe Dănilă Georgiu – azi ajuns la 92 de ani – cel care iniţial fusese luptător în echipa lui Todor -“Fugarul”, dar apoi l-a trădat – pe el şi întreaga trupă de anticomunişti – motivul fiind refuzul lui Nechita de a-i permite fiicei sale să se mărite cu el.  “Badea Dănilă o anunţat Securitatea că toţi îs la locul numit “Secătura Gabor”, unde era un grajd de oi şi o cameră de locuit. Erau şapte fugiţi din Negrileşti şi dormeau cu toţii pe verandă. Doar Todor, după obiceiul lui, dormea sub cerul liber la câteva zeci de metri de ceilalţi. De altfel el a fost primul care i-a simţit pe securişti şi a dispărut în pădure. Dar norocoşi au fost şi ceilalţi pentru că – avertizaţi de Todor – au reuşit la rândul lor să scape. Doar Dănilă a tras ponoasele fiindcă securiştii s-au răzbunat pe el, deşi era omul lor şi l-au trimis drept pedeapsă pentru trei ani la Canalul Dunăre-Marea Neagră”. Încercăm din răsputeri să purtăm o discuţie cu bătrânul Dănilă, stabilit în comuna Lunca Mureşului, judeţul Alba, dar  în momentul acela aflat în Huta, la fiul său. Din păcate acesta ne-a interzis cu desăvârşire să intrăm pe perimetrul gospodăriei lor, aşa că am renunţat. Ajungem în centrul satului şi întrebăm de mormântul lui badea Nechita Georgiu. Ne ghidează spre el badea Vaida Costan, un bărbat în vârstă de 63 de ani, proprietarul terenului unde a  fost îngropat Nechita. Ajungem, după câteva minute de urcuş prin pădure, la locul numit “Faţa Lupului”, unde se află mormântul – deocamdată în paragină – al eroului. “Am fost de faţă când badea Partenie Georgiu, cel care a fost pus să-i sape groapa, i-a făcut mormântul, mulţi ani mai târziu. Ştiu de la el că atunci a săpat o groapă de numai un metru şi jumătate, fiindcă securiştii i-au spus să sape repede fiindcă va mai fi un împușcat iar el, crezând că e vizat, n-a fost în stare s-o facă mai adâncă. Acuma am auzit că fiul “Fugarului” i-a făcut cruce de piatră şi curând o să-i aranjeze mormântul aşa cum trebuie”, explică Vaida Costan.

Vaida Costan la mormantul Tanase Georgiu

Cel care l-a executat pe Nechita, cuprins de remuşcări, s-a sinucis

Pornim spre casa lui Todor –“Fugaru” unde trăiesc urmaşii acestuia, adevăraţi gospodari, cu nenumărate acareturi pe lângă casă. Îl interpelăm pe Tănase Georgiu, fiul renumitului haiduc. Pentru început, acesta explică astfel uciderea unchiului său, Nechita: ”Briceag, temutul şef al Securităţii din Dej avea boală demult pe Nechita pentru că-i dădea mâncare lui tata, când acesta era fugit prin păduri. Iar execuţia lui a avut următoarea desfăşurare: după ce l-au adus legat de la Negrileşti, s-a făcut un pluton de execuţie din patru miliţieni şi securişti, dar numai Obreja, şeful de post din Giurgeşti, a avut cartuşe. Ceilalţi nu. El a cerut acest lucru fiindcă a vrut să-l ucidă pe Nechita cu mâna lui, aşa că numai el a tras. Ulterior, după patru ani de la execuţie, cuprins de remuşcări s-a spânzurat. Totul, după ce s-a spovedit la popa şi i-a spus că se căieşte teribil pentru gestul său făcut la beţie”. Referindu-se şi la epocala întâlnire a tatălui său cu criminalul Briceag, şeful Securităţii din Dej, ne-o relatează zâmbind: “Când s-a întâlnit cu Briceag, acesta s-a răstit la el, zicându-i: “Ce, mi-ai trimis scrisoare că mă împuşti pentru că l-am executat pe unchiu-tău”? La care tata i-a răspuns: “Vă rog să-mi arătaţi scrisoarea. De zis, am zis că vă omor, dar n-am scris scrisoare”. Cât despre badea Nechita, aflaţi că a fost declarat mort abia în anul 2008, în urma intervenţiei urmaşilor. Oricum, mormântul său de la “Faţa Lupului” va fi curând refăcut fiindcă i-am cioplit o cruce de piatră şi o să i-o instalez curând de tot”.

Biserica din Huta

Plecăm din sat – îndreptându-ne către Dej –  prin amabilitatea unui samsar de lemne din Beclean, aflat în relaţie contractuală cu şeful “pe viaţă” al composesoratului. Așa că am însoțit pe o distanță de câţiva kilometri mai multe remorci de-ale lor încărcate cu copaci întregi – dar şi cu buşteni de foc – şi am pornit spre Dej doar după ce actele au fost încheiate. Instalaţi confortabil în jeep-ul său, surprindem pe drum diverse dialoguri de-ale sale cu furnizori cărora le refuză ofertele spunând că momentan se concentrează pe tăierea unei păduri de fag. Apoi se lansează într-o pledoarie în favoarea firmei Schweighofer, “singura valabilă în România, dar care e atât de ponegrită fiindcă a refuzat să mai dea şpagă la guvernanţi”.  Ajungem la Dej şi răsuflăm, în sfârşit uşuraţi. Avem senzaţia că am scăpat dintr-un pericol uriaş, deoarece samsarul ne ceruse numerele de telefon şi verificase, cu judiciozitate corectitudinea acestora. Am  văzut, în sfârşit, faţa “umană” a Mafiei lemnului, care prin metode perfect legale, aprobate până la cel mai înalt nivel, jefuieşte bogăţia noastră naţională, totul sub ochii urmaşilor foştilor haiduci. Care, din păcate acum nici nu mai au puterea să li se împotrivească. Şi ne întrebăm: nu cumva comunismul a învins pentru totdeauna în România?

2 COMENTARII

  1. Domnule Sorin Grecu,
    Vă apreciez demersul și preocuparea pentru puținii eroi locali ai satului meu. Numai că uneori reconstituirea adevărului istoric poate fi anevoioasă iar folosirea istoriei orale fără confruntare cu cea scrisă ne poate duce pe cărări greșite . Așa că cu îngăduința dumneavoastră o să vă rog să-mi permiteți câteva îndreptări necesare.
    1. Nechita Georgiu, a fost împușcat de de securitatea în 8 august 1950 și nu în 1952.
    2. Despre Nechita Georgiu, au mai scris și alții (Marius Oprea, Augustin Pădurean, George Petrov, eu și alții) deci nu este ”nemenţionat până acum în vreun text scris„ așa cum ați afirmat dv.
    3. Fata lui Nechita Georgiu, Irina, era căsătorită cu mult înainte de fuga lui Todor și de execuția lui Nechita, deci trădarea lui Dănilă Georgiu nu cred că poate fi pusă pe seama acestui refuz matrimonial.
    4. La execuția lui Nechita Georgiu, singurii martori oculari au fost securiștii iar câteva ore mai târziu ginerele lui, Georgiu Partenie a fost chemat să-i sape mormântul (așa cum declară mai târziu într-o scrisoare ). Lelea Saveta Georgiu, nepoata lui Nechita a fost martor ocular și părtaș, la toate dramele familiei sale dar nu la execuția lui Nechita.
    5. Loc. Giurgești nu era în 1950 comună și nu exista post de miliție, cel mai probabil este vorba despre comuna Negrilești.
    6. Mențiuni despre cazul lui Nechita Georgiu, dar și despre alte crime săvârșite de către Briceag Nicolae, se găsesc în arhiva CNSAS in Dosarul 19 D, iar pentru articolul de mai sus ar fi fost interesant să parcurgeți scrisoarea lui Partenie Georgiu (ginerele lui Nechita), adresată pe 20 ianuarie 1992, Procuraturii Militare Cluj, scrisă pe foile smulse dintr-un caiet de matematică și pe care o găsiți în dosarul 1410/P/1995, la filele 30-34.

    Cu stimă,
    Viorel Lacatus

LĂSAȚI UN MESAJ