O pictoriţă din Dej, inginer constructor de formaţie, mamă a opt copii se poate mândri cu un destin cu totul special: după douăzeci şi doi de ani de căsătorie şi o viaţă dominată exclusiv de factorul material, la Drobeta Turnu Severin, aceasta a avut o trezire spirituală. Apoi văzând cum îi scârţâie căsnicia a luat o măsură extremă. Şi-a luat o parte a copiiilor, părăsind domiciliul şi s-a întors în Dejul natal, apucându-se de pictură. Dar pentru că nu şi-a găsit serviciu acasă a plecat în Belgia unde a fost “adoptată” de o grupare de pictori. Rezultatul: a ajuns să expună lucrări la Luvru după care întoarsă în ţară, în glorie, s-a hotărât să-i iniţieze în pictură, ca voluntar, pe copiii din Dej.

“Aveam împreună doar copiii”

Oricine o întâlneşte pe pictoriţa dejeană Maria Doina Cubleşan rămâne uimit în faţa tinereţii şi prospeţimii sale, în ciuda faptului că femeia a împlinit 58 de ani şi pe deasupra a născut şi opt copii! Iar când o întrebi care-i secretul acestui adevărat miracol al vieţii sale, ea răspunde simplu: “Cred că pur şi simplu nu există vârstă, fiindcă bătrâneţea ne-o atribuim singuri – iar dacă nu ne-am atribui-o, nu am îmbătrâni. Aici e un complex de fapte – şi cred că ne face să îmbătrânim pierderea speranţei de-a trăi, a încrederii în puterea divină, cea care ne transformă în fiecare moment. Dar dacă nu-i dai voie acesteia – prin egoism, judecată – şi permiţi să te pătrundă toate vibraţiile negative care vin la tine, acestea te opresc să devii fiinţa de statură normală care trebuie să fii”. Uimit, mă uit în ochii artistei, iar ea – parcă încurajată, continuă: “Nu poţi ajunge la anumite standarde dacă nu treci prin ceea ce numim “şcoala vieţii” şi eu am trecut prin ea, de copil”. Mărturiseşte că s-a născut la Recea Cristur, într-o familie numeroasă, având încă trei surori, iar după mutarea familiei la Dej a absolvit Liceul “Andrei Mureşanu” din oraş. A făcut apoi Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca, după care a luat viaţa pieptiş, fiind repartizată taman la Drobeta Turnu Severin. Acolo l-a cunoscut pe fostul său soţ, Dan, de profesie electrician, localnic. “Am căpătat cu greu o locuinţă, după ani de muncă pe şantiere, în îmbunătăţiri funciare şi apoi am întrerupt serviciul pentru îngrijirea copilului, în 1986. Şi-n 1987 a venit pe lume al doilea copil al nostru – dar fiindcă iubesc enorm copiii şi între timp n-am mai putut să mă angajez – aceştia au venit în continuare. În 1989 am avut o trezire spirituală, pentru că pur şi simplu am realizat conexiunea noastră – a mea personală – cu Divinitatea. Am căutat să-i dau un nume, să o regăsesc în jurul meu, în oameni pe care nu-i cunoşteam sau îi cunoşteam vag. De multe ori aveam tendinţa de a evada din rolul meu, dar soţul – fire foarte pragmatică şi cu interese tangibile – n-a înţeles nimic din aspiraţiile mele. În momentul trezirii mele spirituale mi-am dat seama că avem împreună în comun doar copiii, dar m-am străduit totuşi, din răsputeri, să nu ni se prăbuşească mariajul”, mărturiseşte artista, subliniind că şi acum susţine cu fermitate păstrarea legământului căsătoriei, făcut în biserică. Pe deasupra, arată ea, au apărut şi diferende privind creşterea copiilor – aşa că la douăzeci şi doi de ani de căsătorie a introdus pur şi simplu divorţul şi a părăsit Severinul deşi, între timp, se ataşase de zonă.Lucrari expuse la Luvru iun.2010

„În Belgia am descoperit artistul din mine”

S-a întors acasă cu cinci copii – unul se afla deja la Timişoara, la studii, altul la bunica din partea soţului, o femeie de excepţie – iar una din fetele lor a rămas cu Dan. A păstrat o relaţie amicală, în timp, cu fostul soţ, şi în toată această perioadă a făcut în aşa fel încât copiii să locuiască unde vor, pendulând între Dej şi Severin. S-a angajat la o firmă din oraş – „Samus” Construcţii Dej – şi a muncit acolo până-n 2007,  în noiembrie fiind detaşată cu serviciul la Iaşi. Acolo n-a rezistat mai mult de o lună, de dorul copiilor. S-a întors acasă, a muncit până-n 2009 şi pentru că nu-şi putea asigura, efectiv, traiul zilnic, iar copiii plecaseră la studiu sau la muncă, în străinătate, a încercat să-şi găsească o slujbă în Belgia, inspirată de o vizită făcută sorei sale Rodica, măritată în Olanda. Se luminează instantaneu şi vorbeşte cu o sporită energie: „Acolo am descoperit darul pe care-l aveam, artistul din mine. Am văzut şi cunoscut mai multe grupări de artişti, dar pentru unul din ele persoana şi creaţia mea au reprezentat ceva inedit şi proaspăt. M-au adoptat rapid în grupul lor, ca pe-o soră, mai ales că, atunci când am participat împreună cu ei la prima expoziţie, le-am zis într-un cerc restrâns, mai mult în glumă, că următoarea expoziţie a mea ar putea fi la Luvru. Şi după cinci zile primesc un telefon de la Jean Luc Dossche, mentorul meu, care m-a întrebat dacă nu vreau să expun la Luvru în grupul dânsului. Eu, de fapt mi-am proiectat pur şi simplu acest gând, fiindcă nimeni nu plănuise aşa ceva. Aşa am ajuns să expun în 2010 la expoziţia „Carussel du Louvre”, o expoziţie colectivă foarte amplă, care a durat trei zile şi totodată să particip şi la work-shop-uri alături de Jean Luc, un adevărat show-man al artei, celebru peste tot în Europa, care datorită poziţiei sale putea lua cu el în expoziţii pe cine dorea. Îmi spunea tot timpul: „Doina, cum pictezi tu este o adevărată meserie. Să nu-ţi schimbi stilul, aşa să rămâi”!” Se întoarce în ţară – oarecum aureolată de realizările sale din Belgia, materializate şi prin trei expoziţii – astfel că expune acasă, la Dej, în anul 2014, pe simezele Muzeului Municipal de Arte, la Anuala Artiştilor Plastici Dejeni. Dar pentru că la noi orice minune nu durează mai mult de trei zile, după acest eveniment nu mai expune niciunde. Din anul 2014 începe să lucreze cu un grup de copii, în cadrul unei asociaţii care avea o şcoală vocaţională. „Acolo, la marginea oraşului, într-o sală splendidă am început să lucrez cu copiii, iar în 2015 am deschis atelierul „Art Marie”, graţie ajutorului acordat de directoarea Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, care mi-a oferit o sală”. Îmi explică apoi, cu modestie, ce a însemnat pentru ea acest atelier: „Este afiliat Asociaţiei Internaţionale România-Olanda „Roiama” – iar numele ei vine de la Rodica-Jan-Maters. Maters este numele de familie al surorii mele, căsătorită – aşa cum vă spuneam – cu Jan Maters în urmă cu douăzeci de ani şi cei doi au înfiinţat această asociaţie în anul 2000, însă a început să funcţioneze abia din 2014,  după ce m-am implicat eu.  Pe scurt, vă spun despre ea doar că este implicată în acţiuni umanitare, cum a fost reabilitarea Căminului de bătrâni din Câţcău, ajutoare umanitare oferite unor persoane cu dizabilităţi, mobilier şcolar adus pentru unităţile şcolare din Cluj-Napoca şi Dej – desigur, cele care solicită acest lucru – dar şi aducerea de calculatoare pentru şcolile din municipiu sau, pur şi simplu, organizarea de schimburi de experienţă ale liceelor din Dej cu licee similare din Olanda, mai precis din oraşul Zwolle. Dar, un lucru pe care trebuie obligatoriu să-l precizez: eu sunt voluntar în cadrul acestei asociaţii, deci nu primesc niciun fel de remuneraţie pentru munca mea cu copiii”.

Jean Luc Dossche- mentor din Belgia

Copiii-minune ai Mariei

Scoate apoi, dintr-un album, o fotografie în care se află alături de şase din cei opt copii ai săi. Precizează că a fost făcută anul trecut, însă din ea lipsesc Mădălina, fata ei de 28 de ani, stabilită în Dalfsen, Olanda, actualmente studentă la stomatologie, femeie măritată cu doi copilaşi şi Ana-Maria, de 23 de ani, studentă la Universitatea de Ştiinţe Biomedicale din Essex, Anglia. Adaugă artista: „Am şase copii la această oră în Occident – doar unul la Timişoara şi cel mic, aflat aici cu mine sunt în ţară – pentru că în România n-ar fi avut niciun viitor”. Mi-i descrie apoi, pe fiecare în parte: ”S-o luăm din rândul de sus, de la stânga la dreapta: primul este Mihai, de 33 de ani, stabilit la Timişoara, unde munceşte ca informatician. Urmează Cristian, băiatul meu de 19 ani, care momentan se află cu mine acasă, la Dej, dar care a fost acceptat la „King`s College din Londra, apoi Vlad – asistent medical în vârstă de 23 de ani, care lucrează la un centru de bătrâni din Londra. Apoi Ştefan, 29 de ani, întreprinzător particular în capitala Marii Britanii care deţine un o autoutilitară foarte performantă folosită la intervenţii – în special în zona centrului Londrei – atunci când este chemat de către cei care-şi pierd cheile de la maşină. El le deschide rapid uşile şi confecţionează cheile, chiar la faţa locului. Iar jos o vedeţi pe Manuela, în vârstă de 26 de ani, care munceşte ca asistentă medicală la un spital de pneumologie din Londra şi Damaris, în vârstă de 24 de ani, care lucrează la un cămin de bătrâni din aceeaşi metropolă”. Arată, cu mândrie, că a încercat – ea şi surorile sale – să îi ajute tot timpul, însă copiii ei s-au ajutat mai mult singuri. „De exemplu, Ştefan a mers primul în Anglia şi i-a fost greu o perioadă, până şi-a deschis propria afacere, dar acum o duce bine şi are propriul site, pe baza căruia este chemat la intervenţii. Apoi şi ceilalţi, după ce au absolvit şcoala – mă refer la cei care sunt asistenţi medicali – au mers şi ei în Anglia, şi acum au o reşedinţă în Wimbledon, o casă mare în care locuiesc împreună. Ana-Maria a aplicat pentru ştiinţe bio-medicale la Essex, pe baza unui contract cu guvernul britanic, care-i plăteşte şcoala, iar după absolvire Ana-Maria o va plăti în rate. E un fel de racolare a studenţilor români, făcută de către britanici, o excelentă tactică a  lor de a împrospăta populaţia din Anglia cu forţe tinere, specializate. Şi, doar sfătuindu-se copiii între ei au ajuns acolo. Cât despre viitorul meu nu ştiu încă ce-o să fac, fiindcă foarte curând va pleca şi mezinul la fraţii lui, aşa că o să rămân singură în casa părintească, după cum vedeţi, spaţioasă – pe care o împart cu o soră de-a mea .Acum trăiesc, practic, doar  pentru zecile de copii din Dej, împărţiţi în grupe, pe care-i învăţ să picteze, iar înscrierile la cursul meu continuă să crească. Totuşi, arta pe care o fac nu-mi dă de mâncare – deşi m-am învăţat să nu am necesităţi materiale prea mari, pentru mine primând cele spirituale, astfel că fiii şi fiicele îmi trimit în permanenţă bani ca să pot supravieţui. De altfel, pentru că Asociaţia nu poate să se susţină singură, cotizaţia pentru copii este de 40 de lei pe lună – folosiţi pentru culori, pensule, pânze – dar şi pentru biscuiţii şi sucurile pe care aceştia  le consumă la ore”.

Paris -Luvru-workshop -expo iunie 2010

 

„Motivele succesului: lucrez la trezirea spirituală a copiilor”!

Mărturiseşte în continuare că pentru dânsa cel mai important lucru este ca toate persoanele cu care intră în contact să se racordeze la „frecvenţele” pe care le emite: „E vorba de trezirea spirituală şi copiii sunt primii care reacţionează pozitiv la ce le transmit eu. Şi transmiterea se face prin rezonanţă, e suficient ca să se transmită vibraţia necesară pentru conexiune. De obicei, toţi cei care lucrează cu grupuri de copii sau deţin grupuri de artişti lucrează ca să-şi facă portofoliu, să-şi creeze prin ei propria imagine. Dar eu consider că toţi aceşti mici artişti îşi creează singuri propriul lor portofoliu şi acesta e proprietatea lor intelectuală, având drepturi depline asupra operei lor. În cazul meu, nu şcoala şi nici instructorul nu sunt importanţi, ci ceea ce reuşesc să ducă la capăt pe plan artistic tinerii ucenici”. Arată apoi că, exact la ora la care vorbim, o excelentă ucenică de-a ei, Ioana Petrean, elevă în clasa a VIII-a la Liceul „Avram Iancu” se află la Bucureşti, la un concurs de reprezentare artistică prin pictură a unor subiecte religioase. „Am mai avut şi alte rezultate frumoase în grupul de la Liceul „Avram Iancu”: două fete – din care una a câştigat premiul întâi  la un important concurs din oraş şi alta care încă nu a câştigat concursuri dar promite enorm. Dar, ce-mi doresc neapărat de la copiii aceştia este un singur lucru, deocamdată: să capete încredere în ei înşişi şi să se descopere ca fiinţe de importanţă majoră pentru divinitate, în acest moment al istoriei lor personale, dar şi a noastră”…

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.