Povestea unui fost om al străzii sau „Cine n-are noroc dimineaţa, atunci, seara, cum să mai aibă”?

387

Traian Brezeru e un bărbat în vârstă de 37 de ani care trăieşte în comuna Jucu. Crescut la o şcoală specială din Bucureşti, acesta a fugit din aşezământ şi a ajuns pe străzile Clujului. A dormit în celebra grotă de pe Cetăţuie, a fost slugă în două baruri din pasajul gării, pentru ca la final să-şi găsească aleasa inimii, o tânără pusă la cerşit de familie. S-au iubit, s-au căsătorit şi au avut împreună trei copii, după care au ajuns şi la o casă, graţie unei fundaţii. Dar omul care a suferit atât de multe la viaţa lui a încasat recent, nevinovat, o bătaie cruntă din partea unui vecin din Jucu, turmentat şi pus pe harţă!  

 

„În viaţa mea răul a stat mereu la pândă”

Traian – aşezat pe o banchetă din sala de aşteptare a I.M.L.Cluj –  vorbeşte greu şi se masează, permanent, de-a lungul nasului şi a frunţii. Mărturiseşte că a fost bătut, duminică seară, în faţa casei sale din comuna Jucu, de un vecin beat-turtă care i-a căutat pricină lui, soţiei şi cumnatului său: „ Tocmai parcase maşina, cumnatul, când individul s-a repezit la el. Acesta i-a vorbit frumos vecinului, chiar dacă individul îl înjura de mama focului. Chiar şi soţia vecinului încerca să-l potolească pe acesta, dar n-a avut pe cine. Prima dată a sărit la soţia mea, iar eu am intervenit ca să-l îndepărtez. Atunci am luat nişte pumni serioşi, daţi pe întuneric, pe care însă i-am simţit ceva mai târziu. Apoi el şi-a concentrat atenţia pe cumnatul meu, în timp ce eu anunţam deja, telefonic, poliţia. Ba, pe deasupra, a adus şi nişte oameni care l-au fugărit pe cumnat, să-l bată – şi toată scena a fost văzută şi de către poliţişti, sosiţi rapid la faţa locului. Tot atunci eu am şi depus plângere împotriva lui, pentru lovire, exasperat că toată viaţa mea am vrut să fie bine, mi-am văzut de treabă – şi uite că răul a stat mereu la pândă”. Este poftit apoi în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce cu un certificat în care i-au fost recomandate cinci zile de îngrijiri medicale, cu recomandarea să se prezinte la Clinica de Otfalmologie pentru un examen amănunţit şi la ochi. Are o privire limpede, aproape christică şi – în ciuda uşorului handicap de vorbire – disting de la distanţă că e un om cu mult suflet. Îl reţin puţin, intuind că omul nu este chiar ceea ce pare la prima vedere, adică un boschetar. Iar ce-mi povesteşte după aceea mă lasă mut de uimire.

traian impreuna cu sotia

„Am locuit şi-n grotele de pe Cetăţuie”

Se aşează lângă mine şi-şi începe, cu glas cald şi o sinceritate debordantă, povestirea vieţii: „Eu sunt născut la Bucureşti iar părinţii m-au dat la o şcoală specială de acolo. Atât de crunte au fost abuzurile copiilor mai mari asupra mea încât m-am revoltat şi am evadat din şcoală, ajungând pe străzi. Acolo, timp de şase ani, în mijlocul plevei societăţii, am învăţat să fiu şi bun şi rău –  după cum situaţia mi-o cerea. Am ajuns prin 1990, la Cluj, unde am fost dus de poliţiştii T.F. la Centrul pentru Minori din cartierul Grigorescu, iar familia a aflat doar foarte târziu unde mă aflu. Am rămas şi după majorat în Cluj, unde am locuit împreună cu aurolacii şi oamenii străzii în grotele de pe Cetăţuie –  trei la număr – perioadă în care am fost şi slugă în pasajul Gării Cluj, la două baruri, unde făceam toate muncile necesare. Am fost recuperat mai târziu de nişte pocăiţi – şi, mărturisesc, m-am lăsat şi eu ajutat de ei, astfel că am urmat, graţie lor, o şcoală de brutari. Am locuit în chirie, în Someşeni, împreună cu un asistent social de-al lor, care se ocupa de mine şi de încă un băiat. Dintotdeauna mi-am dorit o familie, aşa că după ce am cunoscut-o în urmă cu doisprezece ani, pe Vestiana, m-am căsătorit cu ea. La această oră avem împreună trei copii, cel mai mare de unsprezece. Biata de ea era din Vultureni şi făcea parte dintr-o familie care o chinuia şi o punea la cerşit la capătul cartierului Grigorescu, la chioşcul de bilete – dar eu am salvat-o din infernul în care trăia şi-am luat-o la mine în garsonieră, unde locuiam cu chirie, fiindcă deja munceam. Acum, mai bine zis de doi ani de zile, avem şi o casă, în Jucu, graţie Fundaţiei Habitat pentru Umanitate, pe care mi-au ridicat-o voluntarii săi – desigur, după ce şi eu am participat la ridicarea altor case, tot pentru oameni nevoiaşi ca mine”… Dă din mână, a lehamite şi conchide: „Şi, uite, când credeam că viaţa mea a luat o turnură de favorabilă, m-am trezit cu acest necaz… Dar, nu-i nimic, am credinţă mare în Dumnezeu şi în familia mea şi cred că nimic nu mă va abate de la drumul pe care mi l-am ales”. Apoi, luându-şi rămas bun, de la toţi cei aflaţi pe coridor, părăseşte sediul instituţiei medicale clujene.


Punctul de vedere al I.P.J.Cluj

„Referitor la agresiunea semnalată în comuna Jucu, e vorba despre un conflict spontan care a avut loc între trei persoane, pe fondul modului în care victima a condus în localitate. Cei trei s-au lovit reciproc, iar la nivelul Postului de Poliţie Jucu se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire şi ameninţare şi pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care acestea s-au produs”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, ag. şef principal Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ