O nouă manifestare de marcă a revistei de cultură TRIBUNA s-a desfăşurat în perioada 28-30 aprilie 2017 la Cluj-Napoca, în generoasele spaţii ale Hotelului „Seven”. Cu acest prilej, oameni de cultură şi artă din întreg spaţiul românesc şi chiar din ţara vecină, Ungaria, au urmărit în cele trei zile reuşite prelegeri, lansări de carte şi recitaluri de poezie!

Prima zi: „Metaforă şi mit în geneza formelor culturii”

Conferinţa susţinută vineri, 28 aprilie de academicianul Alexandru Boboc, „Metaforă şi mit în geneza formelor culturii” a fost centrată, în spiritul activităţii de o viaţă a cărturarului pe ideea „culturii ca fenomen uman, parte integrantă a unui univers configurat în funcţie de cultura omului în cosmos” şi „un fenomen cu totul nou în lume, un proces ale cărui rezultate nu pot proveni nicicând de la natură”.  Arată mai departe acesta: „Pe acest fond al înţelegerii poziţiei omului în cosmos, mai exact al specificului universului uman, putem să situăm şi înţelegerea culturii, urmând câteva definiţii celebre ale conceptului de cultură. În acest sens, una din cele mai simple definiţii ne-o oferă Rickert, în bună tradiţie kantiană, sub călăuza principiului (de sorginte kantiană) ireductibilităţii şi autonomiei domeniilor culturii: „Cultura este conţinutul bunurilor pe care la cultivăm în virtutea valorii lor”.” Şi s-a referit la acest concept din perspectiva scrierilor mai multor autori, precum: Nietzsche, Spengler, Lucian Blaga şi alţii. Iar cultura – prin prisma gândirii lui Blaga, cu care intră în consonanţă – văzută de autor drept „semnul vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante existenţiale. Cultura ţine deci mai strâns de definiţia omului, decât de conformaţia sa fizică, sau cel puţin aşa de strâns (…) iar operele omeneşti se înlănţuiesc cu procesele naturii, dar în acelaşi timp i se opun acesteia”. Prelegerea sa a avut darul de a impresiona pe cei prezenţi prin cultura enciclopedică şi puterea uriaşă de sinteză – dovadă a unui spirit scrutător şi neliniştit, pregătit să găsească răspunsuri la permanentele provocări apărute în domeniu.

Conferinţele Tribuna2017

 

 

A doua zi, conferinţa prof. Andrei Marga şi lansări de carte

La rândul său, sâmbătă 29 aprilie, în cea de-a doua zi a ”Conferinţelor TRIBUNA”, profesorul Andrei Marga a evocat figura lui Virgil I. Bărbat, un intelectual clujean de frunte, interesat în scrierile sale („Imperialismul american. Doctrina lui Monroe” – 1920 şi „Dinamism cultural”  – 1928) de cultura, viaţa socială şi performanţele Americii, pe care a cunoscut-o bine de tot, cu prilejul vizitei a numeroase  universităţi americane, şi nu numai. Din complexa prezentare a vieţii lui Virgil I.Bărbat, stins din viaţă în 1931, desprindem o idee: cel căruia i se datorează şi extensiunea Universităţii clujene, din 1926, a fost mai mult decât un sociolog obişnuit, a fost un gânditor care dacă n-ar fi murit la 52 de ani până şi istoria universităţii clujene ar fi evoluat altfel, după cum s-ar fi dezvoltat şi viziunea sa sociologică şi filosofică, bazată pe absorbţia neobişnuită a culturii literare, istorice şi ştiinţifice a vremii. Tot lui  Bărbat – arată Andrei Marga – i se datorează şi teza de doctorat despre Friedrich Nietzsche. „Prin aceasta Bărbat nu numai că inaugurează monografiile de pondere ale biografiei lui Nietzsche, ci face şi o altă inaugurare: e printre cei dintâi din Europa care examineză America după Primul Război Mondial şi după prăbuşirea Europei, încearcând să înţeleagă fenomenele de pe cele două continente în noul context, inclusiv reorganizarea Europei”. Arată profesorul, în încheiere, după o minuţioasă analiză a aspectelor operei şi vieţii marelui clujean: „Când am publicat „Profilul Americii clasice” mi-am dat seama de importanţa operei lui Bărbat şi de asemenea, când l-am studiat pe Nietzsche, am realizat că lucrarea lui despre filosoful german trebuie luată în seamă. Dar, mai târziu am înţeles că şi cartea „Dinamism cultural” trebuie şi ea luată în seamă, Virgil I.Bărbat fiind unul dintre cei mai fecunzi autori care oferă o perspectivă asupra lumii care urma să vină”. Completările scriitorului Grigore Zanc  – în studenţie acesta realizase o teză despre Bărbat – a adus noi amănunte despre personalitatea sociologului şi filosofului clujean, acesta fiind printre puţinii cercetători care i-au cunoscut familia şi i-au studiat opera. De altfel, scriitorul a întâlnit-o mai târziu pe Corina, fosta soţie a lui Bărbat, cu prilejul vizitei acesteia în ţară dar şi pe fiul marelui om, în S.U.A., unde beneficiase de o bursă de studii în anii `80. Au urmat lansările a şase volume de poezie, apărute recent la Editura GRINTA (director Gabriel Cojocaru) aparţinând poeţilor: Luminiţa Potârniche (Galaţi) – „Despre zboruri căzând”, Eugen Pohonţu (Bucureşti) – „În sensul copilului”, Liliana Filişan (Constanţa) – „Egophobia Lilith Evei”, Valer Puia (Deva) –„Cioburi de apă”, Ileana Nemeş Pop (Sighetu-Marmaţiei) – „Pasăre nebună”, Silviu Dachin – Alba Iulia – „Bilet în lojă”.

 Sală

A treia zi, dedicată filmului şi recitalurilor de poezie

Ziua de duminică, 30 aprilie, a cuprins prelegerea scriitorului şi criticului de film Ioan-Pavel Azap, „Evoluţia filmului românesc în perioada comunistă: 1949 – 1989” şi, la final, recitalului poeţilor. Azap, în deschiderea prelegerii sale a făcut prezentarea efectivă a începuturilor cinematografiei româneşti, participanţii aflând astfel, cu uimire, că primul film ştiinţific din lume, intitulat „Tulburările mersului în hemiplegia organică” a fost realizat în 1898  de către dr. Gheorghe Marinescu cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, şi că filmele sociologice ale lui Dimitrie Gusti, turnate începând din anl 1928, sunt şi ele primele de acest fel din lume. Din cuprinzătoarea sa comunicare mai reţinem un fapt, acela că în comunism, după înfiinţarea în 1950 a Institutului de Artă Cinematografică şi Institutul de Teatru „I.L. Caragiale”, unificate în 1954,  s-au „şcolit” cei mai importanţi regizori de la noi, reprezentând „trambulina” pentru cinematografia de azi: Andrei Blaier, Mihai Iacob, Malvina Urşianu, Iulian Mihu, Manole Marcus, Lucian Bratu, Gheorghe Vitanidis, Mircea Drăgan, Savel Ştiopul, Mircea Săucan, Ion Popescu-Gopo, Elisabeta Bostan, Mircea Mureşan, Geo Saizescu, Alecu Croitoru, Virgil Calotescu, Lucian Pintilie, Dinu Cocea, Sergiu Nicolaescu, Şerban Creangă, Radu Gabrea, ş.a. deşi din interbelic (pro)veneau Jean Georgescu, Paul Călinescu, Jean Mihail, Victor Iliu şi Liviu Ciulei. Azap prezintă scăderile inerente ale cinematografiei după promulgarea „Tezelor din iulie” 1971, cinematografia fiind deturnată de pe făgaşul relativ de normalitate şi despre debutul dificil datorat cenzurii, pigmentat însă cu filme „neverosimile” gen „Croaziera” alui Mircea Danieliuc, precum odinioară „Reconstituirea” lui Lucian Pintilie.  Comentarii pertinente la adresa acestei comuncări au făcut Grigore Zanc – autorul ecranizării, cu dramatice peripeţii, a cunoscutei sale cărţi, „Cădere liberă”, pe care le-a descris într-o manieră savuroasă –  dar şi scriitorul Adrian Ţion sau artistul plastic maghiar Vasarhelyi Antal. La final, au delectat sala cu poeziile lor: Nicoleta Băcilă, Ştefan Drăgan, Luminiţa Potârniche, Ioan Pavel Azap, Sorin Grecu, Irina Lazăr, Maria Vaida  – din creaţia Ivonnei Rossignon, Maria Pal, Ion Cristofor, Ani Bradea, Gabriel Cojocaru, Silviu Dachin, Liliana Filişan, Ileana Pop Nemeş. În concluzie, felicitări managerului revistei „Tribuna”, Mircea Arman, pentru succesiunea de reuşite evenimente culturale organizate, pentru creşterea continuă a revistei şi a activităţilor pe care le organizează!

OK ConferinţeleTribuna

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.