Premierul îl face șef la DGIPI pe Mihai Cristian Mărculescu, un om de-a lui Cioloș

227

abia instalat în funcție, Premierul Mihai Tudose l-a numit pe Cristian Mărculescu în funcția de director general al Direcţiei Generale de Protecţie Internă din cadrul MAI.

Anul trecut, Mărculescu fusese numit de Dacian Cioloș în funcția de secretar de stat în cadrul acestei structuri a MAI.

Mihai-Cristian Mărculescu (38 de ani) a avut în ultimii 15 ani, din 26 iulie 2001, funcţii de execuţie, dar şi de conducere în cadrul DIPI. În 2001, Mărculescu a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Arma Informaţii. Şeful DIPI are o diplomă de master, după ce a făcut un curs post-universitar de doi ani (2002-2004) la Universitatea „Politehnica”, Bucureşti, Departamentul Management, specializarea „Managementul Calităţii”. În 2006, el a absolvit un curs la Scuola Polizia Tributaria, Gurdia di Finanza Lido di Ostia, Roma, Italia, specializarea „Prevenirea şi combaterea spălării banilor”. Mihai-Cristian Mărculescu a terminat în 1997 Liceul Teoretic „Ing. Anghel Saligny”, profil real,  Cernavodă (Constanţa). Potrivit CV-ului oficial, aptitudinile şi competenţele personale ale noului şef de la Doi şi-un sfert sunt: sociabilitate, perseverenţă, creativitate; asumarea responsabilităţilor şi confidenţialitate; flexibilitate în abordarea situaţiilor de lucru şi spirit de iniţiativă.