Preotul Cristian Pomohaci, acuzat de racolare de minori în scopuri sexuale, a depus o cerere de autosupendare din preoţie, invocând motive medicale, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.

„Preotul Pomohaci a depus o cerere de autosuspendare din preoţie, invocând motive medicale. Mâine este ultima zi din cele 30 pe care le-a avut la dispoziţie pentru a aduce probe reale în favoarea nevinovăţiei sale. Până acum, nu a adus niciuna. Dacă nici mâine nu aduce un argument consistent, poimâine (joi- n.red.) se va declanşa cercetarea Consistoriului eparhial. Mâine sau poimâine (miercuri sau joi – n.red.) Arhiepiscopia Alba Iulia va oferi un comunicat de presă pe această temă”, a declarat Bănescu pentru Mediafax.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a preluat dosarul deschis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Mureş, în care preotul Cristian Pomohaci este acuzat de infracţiuni de racolare de minori în scopuri sexuale, în cauză urmând a fi făcute cercetări, au declarat reprezentanţii Parchetului pentru Mediafax.

Sesizarea a fost făcută după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare audio în care preotul Cristian Pomohaci i-ar fi promis unui adolescent că îl va plăti dacă va întreţine relaţii sexuale cu el. Spre finalul înregistrării, cel care se presupune a fi preotul Pomohaci, îi spune băiatului că între ei doi a fost, de la bun început, „ceva special”, amintindu-i cum s-au întâlnit.

Cristian Pomohaci a slujit la Parohia Moşuni din judeţul Mureş, care aparţine de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Preotul susţine că este nevinovat şi are timp să-şi demonstreze nevinovăţia în faţa Eparhiei din Alba Iulia, acesta fiind, în prezent, oprit de la slujirea slujbelor bisericeşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.