Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca

135

Președintele Academiei Române, academicianul Ioan Aurel Pop, a devenit cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca, în urma aprobării proiectului de Consiliu Local, astăzi.

Un număr de 19 consilieri locali au votat pentru hotărâre, iar doi împotrivă.

Ioan Aurel Pop s-a născut în comuna Țaga din județul Cluj, iar parcursul școlar l-a situat pentru perioada liceului în județul Brașov.

Academicianul a izbutit să ajungă șef de promoție al Facultății de Istorie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, pentru ca în anul 1989 să devină doctor în istorie, cu o teză despre instituțiile românești din Transilvania în secolele XIV-XVI.

Lucrarea sa de doctorat a primit în anul 1991 și premiul George Barițiu al Academiei Române.

Rector al Universității Babeș-Bolyai, director al Centrului de Studii Transilvane, editor al revistel Transylvanian Review, Ioan Aurel Pop a deținut numeroase funcții importante de răspundere maangerială în sectorul științific.

Munca sa a fost reflectată și în cele 110 cărți de autor și peste 500 de studii și articole pe care le-a elaborat.

„Fără universități, Clujul n-ar fi ajuns ceea ce este astăzi, n-ar avea dimensiunea de inovare, cercetare pe care o are astăzi. Cred că atunci când avem 100 de ani de la Marea Unire, când Clujul e recunoscut pe plan intern și internațional, simbolic putem arăta și noi rolul universităților clujene în dezvoltarea orașului. Fiecare rector are un profil academic extrem de articulat în spate, lucru care face demersul nostru și mai convingător”, a declarat primarul Emil Boc.

Edilul a declarat că demersul are loc în semn de respect față de ce reprezintă universitățile pentru oraș, față de prestațiile academice ale rectorilor universităților clujene.

Emil Boc a propus ca toți rectorii universităților clujene să fie cetățeni de onoare ai municipiului Cluj-Napoca.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ