De mai bine de 10 ani administrația județeană încearcă să descâlcească ițele afacerii Akademia Center lăsată ”moştenire” de administrația condusă pe atunci de Marius Nicoară. Este rândul lui Alin Tişe, şeful CJ Cluj, să iasă la rampă cu declarații salvgardiste despre acest proiect eşuat. În cadrul unei conferințe de presă, actualul preşedinte al CJ Cluj a susținut că este pe care să rezolve problema terenului lăsat în paragină în centrul oraşului. Spațiul de aproximativ 7.000 de mp, aflat în proprietatea CJ Cluj, este poprit de Kruk, o firmă care încearcă să recupereze cinci milioane de lei, valoarea unor lucrări de consolidare a terenului respectiv pe care investitorul Nisco Invest, aflat în faliment, nu le-a plătit.

În urmă cu 10 ani, firma clujeană Nisco Invest, patronată pe atunci de Dan Nistor, a câştigat o afacere cu dedicație de la CJ Cluj, condus atunci de Marius Nicoară: societatea a primit în concesiune un teren de aproximativ 7.000 de mp pe care ar fi urmat să construiască un mall. Însă fondurile nu au fost bine administrate, firma a intrat în faliment fără să mai plătească valoarea unor lucrări de consolidare însumate la aproximativ cinci milioane de lei. Datoria a fost preluată de un recuperator de creanțe, Kruk, care încearcă să recupereze banii fără a avea vreun drept de ipotecă asupra terenului, ci doar asupra lucrărilor de consolidare.

Astfel, terenul aflat în curtea spitalului de pneumoftiziologie Leon Daniello, la intersecția străzilor Victor Babeş cu Haşdeu a intrat într-o stare de degradare.

La mijlocul acestei luni, preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe a anunțat că început o serie de negocieri pentru readucerea terenului respectiv în proprietatea de facto a administrației județene.

Tişe ”a anunţat denunțarea, de către lichidator, a contractului de bază dintre forul județean şi firma contractoare – Nisco Invest SRL. Astfel, în acest moment, Consiliul Județean nu mai deține vreun raport contractual cu această societate aflată în faliment, vechiul contract de concesiune, încheiat pe o perioadă de 49 de ani, nemaifiind din acest punct de vedere în vigoare. Practic, s-au făcut paşi importanți pentru clarificarea situației acestui teren care, fiind în proprietatea publică a județului Cluj, nu poate fi grevat de vreo sarcină, fie că vorbim de ipotecare sau executare silită. În momentul de faţă, problema ce rămâne a fi rezolvată e cea a litigiului cu societatea de recuperări creanţe Kruk România, cea care vizează recuperarea contravalorii pilonilor amplasaţi pe teren şi a căror valoare este de circa 5.000.000 de lei. În contextul în care societatea anterior amintită şi-a exprimat deja deschiderea şi disponibilitatea de a negocia cu Consiliul Județean, există perspective favorabile legate de faptul că în zonă va putea fi demarată o nouă investiție de interes public pe cele două parcele care însumează circa 6980 de mp. Ca o concluzie a acestei situaţii, s-a apreciat ca fiind mai mult decât pozitiv faptul că s-au clarificat anumite aspecte şi că dreptul de proprietate publică asupra terenului în cauză nu mai este pus în discuţie în nici un fel, el revenind judeţului Cluj prin Consiliul Judeţean. Totodată, s-a subliniat faptul că acest teren nu este afecta de niciun fel de ipotecă sau de vreo interdicţie de a construi, singurul diferend fiind cel care vizează dreptul de retenţie al societăţii de recuperări creanţe asupra pilonilor amplasaţi pe teren, situaţie ce se doreşte a fi rezolvată pe cale amiabilă, în urma unor negocieri”, arată administrația județeană într-un document.

 

Cesionarea de creanțe este abuzivă

Este interesant de urmărit ce gen de negocieri va derula Alin Tişe în situația în care CJ Cluj nu are nici un fel de obligație față de BCR, Nisco Invest sau recuperatorul de creanțe Kruk!

Mai mult, potrivit avocatului Adrian Cuculiş, există prevederi legislative care reclamă că cesionarea de creanțe este abuzivă.

”Multe bănci au preferat să cedeze creditele pentru a “scăpa’” de sutele de mii de contracte tixite cu clauze abuzive ce ar fi dus la pierderi pentru bănci. Instanța de judecată poate să constate că o asemenea clauză este abuzivă. De asemenea în cadrul unei contestații la executare, toată executarea silită poate fi anulată dacă nu se face dovada comunicării cesiunii de creanțe către debitorul cedat, adică către împrumutat. La creditele în executare silită, începeți procedura de contestare a executării din timp şi nu lăsați organul de executare să facă acte fără să le contestați, atunci când sunt indicii că sumele nu sunt cele reale.

Recuperatorii de creanțe nu pot acționa ca o bancă şi prin urmare nici nu pot percepe dobânzi, este o formă de cămătărie!”, explică avocatul Cuculiş.

 

Afaceri ca între prieteni

SC Nisco Invest, societatea patronată de omul de afaceri clujean, Dan Nistor, a primit în urmă cu cinci ani un teren (circa 4.000 de mp) în incinta spitalului de pneumoftiziologie Leon Daniello din cadrul Ansamblul Clinicilor pentru a construi o parcare şi un centru medical multifuncţional. În acea perioadă, la şefia CJ Cluj era liberalul Marius Nicoară, care este unul dintre cunoscuţii lui Nistor, iar într-o perioadă de circa trei ani, SC Nisco Invest a mai primit prin atribuire sau rectificări la contractul de concesiune încă aproape 4.000 de mp în aceeaşi locaţie. Tot în aceeaşi perioadă, proiectul iniţial s-a transformat, ajungând să semene mai mult cu un mall decât cu o parcare cu spaţii medicale.

Cu tot acest sprijin din partea instituţiei conduse de liberali, Nistor nu a apucat nici măcar să ridice un prim etaj al acestui proiect imobiliar. Mai mult, conform unor acţiuni care au ajuns în faţa magistraţilor clujeni, afaceriştii clujeni nu şi-au plătit o parte din lucrările contractate pentru construirea Akademia Center, proiectul celor de la SC Nisco. Reprezentanţii unei firme din Bucureşti, SC Soil Tech Drilling, care lucrat la construirea fundaţiilor acestui proiect susţin că trebuie să primească circa 5,5 milioane de lei de la SC Nisco Invest, drept pentru care I-au dat în judecată.  Acţiunea a fost deschisă la Tribunalul Comercial Cluj în august 2008, iar cei de la SC Soil Tech au primit câştig de cauză, astfel că judecătorii au instituit un drept de poprire (drept de retenţie) asupra unei suprafeţe de teren care, în mod normal, aparţine Consiliului Judeţean Cluj şi a fost dat în concesiune către SC Nisco Invest.


Kruk nu este autorizată de BNR

Secţiunea a 3-a

Interdicţii

Art. 4. – Se interzice oricărei persoane să desfăşoare activitate bancară pe teritoriul României fără o autorizaţie emisă de Banca Naţională a României.

Art. 5. – Se interzice oricărei persoane, care nu are autorizaţie emisă de Banca Naţională a României, să utilizeze denumirea de bancă sau derivatele denumirii de bancă, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un acord internaţional, sau când, din contextul în care este folosit cuvântul bancă, rezultă neîndoielnic că nu este vorba de activităţi bancare.

Art. 6. – Se interzice oricărei bănci străine să se angajeze direct într-o activitate bancară în România, cu excepţia cazului în care activitatea este desfăşurată printr-o filială constituită ca bancă, persoană juridică română, sau printr-o sucursală, pentru care a fost emisă o autorizaţie de către Banca Naţională a României.

Art. 7. – Se interzice oricărei persoane, alta decât o bancă autorizată sau o societate autorizată conform legii, să se angajeze în activităţi de acceptare de depozite.


CJ Cluj s-a mişcat ca melcul

De-a lungul timpului, patronul Nisco Invest, Dan Nistor, a spus că a avut dificultăţi în începerea proiectului pentru că administraţia judeţeană i-a pus la dispoziţie terenul după 2 ani de la semnarea contractului de concesiune. Conform unor informaţii, terenul respectiv nu era lipsit de sarcini şi nu avea canalizare. În tabelul celor care au de primit bani de la SC Nisco, CJ Cluj s-a înscris cu suma de 16,5 milioane de lei (redevenţa pentru teren pe care firma lui Nistor ar fi trebuit să o achite timp de 25 de ani), BCR, cu 13 milioane de lei (împrumut bancar), BRD cu 2,5 milioane lei (Împrumut bancare),  SC Engexpor cu 4,7 milioane lei şi Soil Tech Drilling cu 5,5 milioane lei.

“Societatea debitoare a ajuns în imposibilitatea demarării lucrărilor pentru acest proiect în principal datorită întârzierii de doi ani şi şase luni a predării amplasamentului de către Consiliul Județean, considerând apoi că înghețarea proiectului este varianta optimă până la terminarea recesiunii economice din România”, consideră lichidatorul.

Sebastian Albescu

1 COMENTARIU

  1. Hoților !

    Ce bloc mi-as trage acolo , dacă nu-ți tragi tu ,TISE sau acoliții tai si a excolegului tau , Nicoara.
    Ce teatru ieftin jucati cu toții , timp in care alții ca Nistor câștiga ! De ce trebuia ca contractul sa fie secret ?
    Sapati puțin , si faceți dracului odată ceva cu terenul asta , un spital , parcare , instituție , sau închiriați terenul cu bani , nu cu povesti . Si va plângeți ca nu sant bani pt învățământ , sănătate , armata . Înmulțiți suma care trebuia achitata cu zece ani si vedeți cât ar fi scos Consiliul Județean.Sau nu e interes ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.