Reprezentanții municipalității clujene au declarat că abia anul viitor vor putea deschide centrul de protecție pentru victimele violenței domestice.

Ieri, viceprimarul Olah Emese a declarat că va dura aproximativ un an de zile deschiderea acestui centru. „La sfârşitul anului 2018 sau cel mai târziu la începutul anului 2019, vom putea deschide acest centru. Noi am dori să oferim servicii complete de consultanţă, atât socio-psihologice, cât şi juridice, pentru victimele violenţei domestice, pentru că acest centru are menirea de evita abuzurile în familie, dar şi pentru a oferi un sprijin victimelor care se află deja în această situaţie. Deci are un dublu rol acest centru, de prevenire, cât şi de combatere (…) Colegii noştri din cadrul direcţiei (n. r. – de asistenţă socială şi medicală) au cunoştinţă de aceste cazuri, dar, până în momentul de faţă, sub autoritatea autorităţii locale nu a existat un asemenea centru. Cred că este foarte important să înfiinţăm acest centru pentru că fenomenul violenţei în cadrul familiei şi relaţiilor familiale este foarte pregnant în zilele noastre. Chiar dacă nu se vorbeşte despre acest fenomen, deci este considerat ca fiind un subiect tabu pentru societatea noastră, cred că, prin înfiinţarea acestui centru, putem să distrugem această gândire şi să deschidem ochii societăţii noastre asupra gravităţii fenomenului”, a declarat Olah Emese.

Centrul va avea cel puţin două încăperi destinate consilierii, precum şi un loc în care copiii să se poată juca în timpul şedinţelor pe care mamele lor le petrec cu psihologii sau cu persoana care le va acorda sprijin juridic în rezolvarea problemei lor.

Nu în ultimul rând, persoanele care se vor adresa centrului de consiliere al primăriei vor putea primi şi sprijin financiar pentru plata chiriei. Suma va fi cuprinsă între 900 şi 1.400 de lei, în funcţie de punctajul care se acordă persoanei care cere ajutorul, care trebuie să îndeplinească două condiţii: să aibă domiciliul în Cluj-Napoca şi să nu fi deţinut un imobil. Ajutorul financiar pentru chirie se acordă pentru un an de zile, cu posibilitatea de prelungire, însă doar pentru 75 la sută din suma care a fost acordată în primul an.

În acest moment, autorităţile locale se află în plin proces de restaurare a unui imobil considerat potrivit pentru această activitate, care va fi dedicat acestui centru de consiliere a victimelor violenţei domestice. Pentru reabilitarea clădirii respective, aflată în Cluj-Napoca, au fost alocaţi 100.000 de lei, respectiv 17.000 pentru dotări.

Într-o fază ulterioară de dezvoltare a centrului va fi rezolvată şi posibilitatea de a se oferi azil pentru persoanele care vor cere ajutorul specialiştilor centrului.

1 COMENTARIU

  1. Foarte interesant ,cum poti fi domiciliat in Cluj -N .dacă nu detii locuintă indiferent de proprietate ,pe ce adresă este emis actul care atestă domiciliul că doar nu vorbim de minori ,ptr.eliberarea C.I. se cere : certificat naștere/ căsătorie ,dovada spatiului de locuit că doar sustinind că locuiești in Cluj – N nu devii automat ” domiciliat in …o altă ” găselnită” a autoritătilor locale ptr.o pre campanie electorală ,aceste ajutoare ptr.plata chiriilor ar trebui să ajungă doar la cei cu adevărat nevoiti și nu la cei care au detinut locuinte ICRAL ( de stat ) și la care au renuntat de bună voie ( nu de gratis ) pe str.Bayron și Sobarilor si s au mutat in PataRit ,Cantoanelor etc. la inceputul anilor ‘ 90.in ce privește comisiile ” deliberatoate ” cunoaștem …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.