Primăria Cluj-Napoca penalizată în instanţă pentru nerespectarea liberului acces la informaţiile de interes public

164

Primăria Cluj-Napoca a ajuns din nou la Tribunalul Cluj deoarece refuză să pună la dispoziţia unui cetăţean, care a depus o cerere în baza legii nr. 544/2001, informaţii de interes public. Municipalitatea, care susţine că a răspuns în mare măsură cererilor reclamantului, este obligată de Tribunalul Cluj să achite o penalitate de 100 de lei pentru fiecare zi din data de 12.01.2018 până în momentul în care obligaţia stabilită va fi respectată. Reclamantul, Lucian Todoran este cetăţeanul care pune statul la plată, cerând dreptate pe urma legilor.

După mai multe cereri depuse de Lucian Todoran prin care cere să i se trimită aprobările şi autorizaţiile obţinute de Untold, Jazz in the Park şi TIFF, municipaliatea într-un ritm cam lent răspunde parţial cererilor de interes public.

Lucian Todoran cere respectarea legilor

Lucian Todoran, clujeanul absolvent de studii teologice în Anglia s-a ambiţionat să înţeleagă limbajul deseori ambiguu şi plin de capcane al Dreptului. A aflat că legislaţia administrativă din România are mai multe niveluri şi că în spatele oricărei legi stau norme de aplicare.

Aici a găsit Todoran argumente pentru a pune presiune pe tot felul de autorităţi publice, cărora le-a cerut să respecte litera legii limbajul pe care acestea ar trebui să-l cunoască mai bine decât oricine. Cea mai vizată în ochii clujeanului este Primăria Cluj.

În urmă cu un an, Todoran a cerut printr-o cerere în baza legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public să-i comunice autorizaţiile pentru evenimentele TIFF şi Jazz in the Park din anii 2015, respectiv 2016. Însă asta nu e tot, reclamantul mai doreşte şi autorizaţia Patinoarului din Piaţa Unirii din 2015 şi 2016.

În urma cererii, lui Todoran i s-au comunicat locurile în care s-au derulat evenimentele TIFF şi Jazz in the Park, precum şi numerele de autorizare a evenimentelor. Însă copiile electronice ale autorizaţiilor şi proceselor verbale prin care au fost autorizate, respectiv aprobate TIFF 2015, TIFF 2016, Jazz in the Park 2015 şi Jazz in the Park 2016 nu au fost comunicate. Motiv pentru care Todoran a dus Primăria în instanţă. După mai multe amânări, miercuri 2 mai, Tribunalul Cluj a obligat Primăria să plătească penalităţi de 100 de lei pe zi către Lucian Todoran, penalităţi ce se aplică din 12 ianuarie până în momentul în care se va pune în aplicare o decizie definitivă şi se va răspunde unei cereri de informaţii de interes public. Lucian Todoran este cel care a câştigat procesul datorită refuzului Primăriei de a comunica complet informaţiile cerute.

„Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Lucian Todoran, în contradictoriu cu pârâtul Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Obligă pârâtul să achite, în favoarea reclamantului, cuantum de 100 de lei pentru fiecare zi, de la data de 12.01.2018 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin Decizia civilă nr. 5318/2017, pronunţată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. 4224/117/2017, definitivă, constatând în comunicarea reclamantului răspunsului la reclamaţia administrativă mr. 203054/101/27.04.2017”, se arată în soluţia pe scurt.

Deoarece Primăria nu a răspuns nici astăzi cererilor, până acum îi datorează lui Todoran 10.000 de lei, banii pierduţi din buget pentru refuzarea de a oferii acte şi informaţii de interes public.

Totuşi, sentinţa nu e definitivă şi după cum spune şi Todoran, Municipiul mai poate veni cu explicaţiile pe care până acum nu a binevoit să le afirme. Sentinţa va putea fi atacată în decursul a cinci zile de la comunicare. După cum spune şi pârâtul lucrurile s-ar fi putut rezolva administrativ, fără să se ajungă în judecată.

„Primăria Cluj-Napoca a fost obligată la plata unor penalităţi de întârziere care astăzi se ridică la peste 10.000 lei pentru refuzul de a pune în executare o hotărâre judecătorească. Mai exact, fuseseră obligaţi să răspundă unei reclamaţii pe care am depus-o pentru faptul că informaţiile de interes public nu au fost comunicate în termen. E grav atât că o hotărâre judecătorească a fost tratată cu insuficienţă seriozitate, dar şi că Primăria Cluj-Napoca s-a dovedit incapabilă să rezolve pe cale administrativă nemulţumiri în ceea ce priveşte nerespectarea liberului acces la informaţie de interes public şi a fost nevoie să se ajungă în instanţă cu o chestiune care uşor putea fi rezolvată pe cale administrativă. Sentinţa nu e definitivă, deci instituţia publică mai poate explica, încă, în recurs, cum anume a trimis ceea ce, de fapt, nu a trimis. În anul Centenarului Marii Uniri, liberul acces la informaţia ce priveşte treburile publice şi datoriile statului faţă de cetăţeni nu sunt un accesoriu, ci fundamentul relaţiei din statul român şi cetăţeni”, a spus reclamantul Lucian Todoran.

Omul din spatele legilor

Nu este prima dată când Lucian Todoran încearcă să facă dreptate. Untold Festival a fost un alt eveniment urmărit de către el. Todoran a descoperit anul trecut că, în baza unei Hotărâri de Guvern (nr. 1502 din 2007), care reglementează Normele metodologice privind cuantumul timbrului monumentelor istorice, organizatorii de evenimente din România trebuie să plătească statului o taxă care ar urma să fie cheltuită pentru protejarea patrimoniului. Această taxă este instituită printr-o lege care datează din 2001. Timbrul monumentelor istorice a fost stabilit la 2% din valoarea, fără TVA, a produselor şi serviciilor prestate de un organizator de evenimente. Sarcina de a colecta această taxă revine Institutului Naţional al Patrimoniului, care se află în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Potrivit legii, timbrul se percepe atunci când evenimentele sunt organizate în perimetrul integral sau parţial al siturilor protejate sau al monumentelor istorice. Untold Festival nu a fost tras la răspundere pentru achitarea acestui timbru, până când Todoran îi confruntă şi pe şefii administraţiei locale, care la momentul respectiv nu aveau nici un habar că ar exista o asemenea lege. Ca şi în cazul de mai sus, în urma unor cereri depuse, municipalitatea s-a făcut că doarme, evitând oferirea oricărui răspuns.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ