Sute de cazuri de braconaj cinegetic sunt descoperite anual de către poliţişti, iar tot atâtea persoane sunt cercetate în dosare penale după ce au vânat fără permis sau fără aviz de la AJVPS. Potrivit surselor, primarul comunei Recea Cristur, Laurian Alexandru Rus, împreună cu alţi amici, a fost prins la braconat. Împotriva acestora există înregistrată o plângere penală, ancheta fiind în desfăşurare la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej.

În data de 27.01.2018 Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj a fost sesizat cu privire la un caz de braconaj în zona Recea Cristur. Potrivit surselor, cinci jeepuri au patrulat şi au braconat în acea sâmbătă seară pe domeniul de vânătoare din zonă. Martorii au relatat că s-au tras focuri de armă în acea seară în condiţiile în care pentru ziua respectivă nu era emisă o autorizaţie valabilă. După ce a fost sesizat IPJ Cluj, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au găsit în portbagajul unei maşini un porc mistreţ şi o căprioară, cei implicaţi în cazul de braconaj cinegetic neavând aviz de la AJVPS. De asemenea, s-a constat că pe sol erau urme de sânge şi urme care atestau rulajul maşinilor plus alte probe.

Gazeta de Cluj a solicitat Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj să ne comunice dacă au fost sesizate/raportate cazuri de braconaj în zona Recea Cristur-Panticeu de la începutul anului 2018 şi până în prezent, iar instituţia a confirmat cazul de braconaj.

”Urmare a solicitării dumneavoastră, înregistrată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public la Compartimentul de Relaţii Publice cu numărul 743025/2018, vă comunicăm următoarele:

La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în zona şi intervalul de timp la care faceţi referire, s-a înregistrat un caz de braconaj cinegetic, în data de 27.01.2018”, se arată în răspunsul primit de la IPJ Cluj”.

 

Anchetaţi de procurori

Potrivit surselor, cei implicaţi în cazul de braconaj sunt: Laurian Alexandru Rus – primarul liberal al comunei Recea Cristur, Aurel Moşuţ – fost paznic de vânătoare, Ioan Gârda şi încă nişte bărbaţi din Sălaj. Aceştia sunt anchetaţi de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, după ce IPJ Cluj s-a sesizat din oficiu.

După publicarea materialului, Ioan Gârda ne-a contactat telefonic, susținând că nu a fost implicat în cazul de braconaj și nu deține nici măcar o armă. Din cazierul acestuia, rezultă că Ioan Gârda nu a săvârșit nicio infracțiune.

”Urmare a cererii dvs. înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej, vă comunicam că la unitatea noastră se află în lucru dosarul nr. 112/P/2018, înregistrat în care organele de poliţie s-au sesizat din oficiu pentru săvârşirea infracţiunilor de braconaj cinegetic, fapte comise la data de 27 ianuarie 2018 pe raza comunelor Recea Cristur – Panticeu, jud. Cluj”, ne-a transmis prim-procurorul Ciceu Gabriel Alexandru.

 

Primarul neagă acuzaţiile

Contactat telefonic, primarul comunei Recea Cristur, Alexandru Rus, confirmă că este implicat în dosarul aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, însă neagă acuzaţiile, spunând că sunt ”poveşti cu zmei”. Primarul a declarat că acuzaţiile au pornit din cauza unor divergenţe care există între el şi AJVPS din cauza fondului de vânătoare.

Contrar celor declarate de Rus, preşedintele AJVPS Cluj, Marius Hosu, spune că nu există nicio divergenţă între aşa zisele ”tabere diferite”. Cu privire la cazul de braconaj, AJVPS se va putea constitui parte vătămată doar după ce cercetările vor fi finalizate de către procurori.

 

Închisoare de la 3 la 7 ani

Conform Legii nr. 407/2006, pentru protejarea faunei şi conservării biodiversităţii naturale, infracţiunea de braconaj se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani sau cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 de lei.

Este interzisă vânătoarea fără permis de vânătoare sau fără autorizaţie de vânătoare legală, vânătoarea prin folosirea ogarilor sau a metişilor de ogari, vânătoarea prin utilizarea pe timp de noapte a autovehiculelor sau a dispozitivelor care permit ochirea şi tragerea pe întuneric, vânarea mamiferelor prin utilizarea capcanelor neautorizate.

Este interzisă vânătoarea prin utilizarea substanţelor chimice toxice folosite în combaterea dăunătorilor vegetali şi animali ai culturilor agricole şi/sau silvice, ce provoacă intoxicarea sau moartea faunei de interes cinegetic.

Este interzisă vânarea urşilor la nadă şi/sau la bârlog, a puilor nezburători ai păsărilor de interes cinegetic, vânătoarea cu exemplare de păsări de pradă, cu arcuri şi cu arbalete, prin utilizarea armelor altfel decât ţinute în mână, a armelor la care percuţia cartuşului se realizează pe ramă ori/şi a altor arme decât cele autorizate sau omologate, după caz, pentru vânătoare în România.

De asemenea, conform Legii nr. 295/2004 pentru acordarea autorizaţiei de procurare a armelor letale, persoanele trebuie să aibă împlinită vârsta de 18 ani, să deţină calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea unor documente stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor.

Acestea trebuie să nu fi fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege şi să nu fie inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie.

Pentru a obţine autorizaţie, persoanele trebuie să fie apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme şi muniţii, să nu prezinte pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente.

Totodată, trebuie să fi absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi şi să nu le fi fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării şi nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate conform legii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.