Acasă Știri Pro si contra Parlament unicameral

Pro si contra Parlament unicameral

0

PD-L vrea Parlament unicameral.Liderii politici clujeni, cu exceptia presedintelui UDMR Cluj, Laszlo Attila, condamna aceasta propunere, precum si cea de reducere a numarului de parlamentari de la 469 la 300.
PD-L si-a lansat oferta de guvernare, oferta care a provocat diverse reactii în rândul formatiunilor politice rivale. Democrat-liberalii propun revizuirea Constitutiei dupa alegerile din 30 noiembrie pentru instituirea unui Parlament unicameral si reducerea numarului de parlamentari de la 469 la 300, urmând ca PD-L sa initieze, înca dinainte de alegerile generale, o campanie de strângere de semnaturi în acest sens. Emil Boc, liderul PD-L considera ca revizuirea Constitutiei poate fi declansata fie prin initiativa cetateneasca, fie de catre presedintele tarii, la propunerea Guvernului, fie de cel putin un sfert din numarul parlamentarilor. ,,Noi ne propunem sa putem oferi presedintelui, în calitate de viitor partid aflat la guvernare, propunerea de revizuire a Constitutiei, sustinuta de cel putin 5 milioane de români", a precizat liderul PD-L. Boc a precizat ca nu se justifica existenta a doua Camere Parlamentare care sunt desemnate în acelasi mod si au atributii similare. De asemenea, acesta a mai mentionat ca un Parlament unicameral este mai eficient si mai rapid în procesul de elaborare si adoptare a legilor. ,,Parlamentele bicamerale se justifica în statele federale, iar cele unicamerale, în statele unitare. În statele federale, o Camera reprezinta natiunea ca întreg, precum Camera reprezentantilor în America, iar cealalta Camera interesele statelor”, si-a argumentat Emil Boc propunerea. Însa presedintele PD-L nu s-a oprit aici. Acesta a mai spus ca Parlamentul României trebuie sa aiba cel mult 300 de parlamentari pentru a exista o concordanta între numarul populatiei si numarul de parlamentari. Întrebat când estimeaza ca s-ar putea pune în practica propunerea sa, Boc a spus ca România ar putea avea Parlament unicameral în 2012. Totodata, acesta a tinut sa precizeze ca daca partidul sau nu va obtine cele cinci milioane de semnaturi pâna la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, PD-L îsi va continua actiunea pâna când va reusi sa strânga numarul necesar de semnaturi.
Laszlo spune ,,da”
Propunerea lui Emil Boc de a institui un legislativ unicameral nu a fost primita cu bratele deschise de catre liderii formatiunilor politice clujene. Singurul lider care sustine ideea Parlamentului unicameral este Laszlo Attila, presedintele UDMR Cluj. Acesta ne-a declarat ca, având în vedere faptul ca procesul electoral este deja declansat, el este, în principiu, de acord cu propunerea democrat-liberalilor pentru ca, în opinia sa, este cea mai buna metoda pentru tarile din fostul bloc socialist. Întrebat daca sustine cealalta propunere a PD-L de a reduce numarul parlamentarilor, acesta a explicat: ,,Aceasta chestiune trebuie discuta, nu se poate lua o decizie de pe o zi pe alta. Foarte probabil, PD-L propune aceasta tema pentru ca este în opozitie. Dar, odata ajuns la putere, se va opune categoric acestui lucru pentru ca va fi vorba de scaderea numarului de parlamentari proprii si nu le convine. Se discuta despre aceasta chestiune înca din anul 1990 si nu cred ca se va pune în aplicare curând”, a concluzionat Laszlo.
Un ,,nu” categoric pentru legislativul unicameral
În afara de UDMR Cluj, celelalte formatiuni politice clujene sunt împotriva instituirii Parlamentului unicameral. Presedintele PSD Cluj, Vasile Soporan e de parere ca propunerea lui Boc este falsa si ca prin aceasta initiativa încearca sa înceapa campania electorala mai devreme. ,,Initiativa PD-Lva duce discutiile într-o directie gresita. În loc sa discutam despre atragerea resurselor Uniunii Europene, despre relansare agriculturii, descentralizare sau despre dezvoltarea si reindustrializarea României discutam despre niste lucruri…Sa luam, spre exemplu, Polonia care a aprobat mai întâi pachetul de legi ce viza dezvoltarea economica si pe urma a trecut la chestiunile constitutionale. O dezbatere de acest gen se face în mai multe etape”, a explicat Soporan. Întrebat daca este de acord cu reducerea ,,alesilor” din Parlamentul României de la 469 la un numar de 300, presedintele social-democratilor din judetul Cluj a raspuns indignat: ,,Care sunt argumentele? Un parlamentar trebuie sa reprezinte un anumit numar de cetateni, iar fiecare judet trebuie sa aiba cel putin doi reprezentanti la nivelul Senatului. O astfel de decizie nu se ia peste noapte, iar o astfel de cifra nu poate fi lansata fara argumente. Si eu as putea sa fac propunerea ca numarul parlamentarilor sa se reduca la 200”, a încheiat Vasile Soporan. Nici presedintele PC Cluj, Decebal Manole, care candideaza la alegerile parlamentare sub sigla PSD, nu este adeptul propunerii lui Emil Boc. Acesta e de parere ca PD-L îsi face o campanie electorala înainte de alegeri, în acelasi timp dând dovada si de populism ieftin. În ceea ce priveste restrângerea numarului de parlamentari, Manole a declarat ca nu este de acord cu o astfel de chestiune, motivându-si astfel decizia: ,,Cum vor putea cei 300 de parlamentari sa satisfaca nevoile tuturor cetatenilor, daca nici cei 469 nu sunt în stare sa faca acest lucru. În actualul sistem, un parlamentar trebuie sa aiba grija de 160.000 de oameni, iar daca reducem legislativul la 300, un parlamentar ar trebui sa aiba grija de un judet întreg. Iar acest lucru este imposibil”, a încheiat Manole.
Parlamentul unicameral, smecherie electorala
Liberalii clujeni au criticat cel mai aspru propunerile liderului PD-L de instituire a Parlamentului unicameral si de reducere a numarului de parlamentari la 300. Presedintele PNL Cluj-Napoca, Horea Uioreanu ne-a declarat ca toata aceasta chestiune este o ,,smecherie” electorala si are scopul de a deruta opinia publica în prag de alegeri parlamentare. ,,Democrat-liberalii nu au candidati credibili pentru parlamentare si de aceea vor sa diminueze Parlamentul de la doua camere la una”, a concluzionat Uioreanu.
UDMR sustine Parlamentul unicameral
Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat saptamâna trecuta ca în cazul în care nu s-ar reusi instituirea unui Parlament bicameral real, ar opta pentru un Parlement unicameral asa cum au propus democrat-liberalii. ,,Sistemul unicameral este un sistem mult mai simplu, cu o activitate legislativa mult mai rapida, dar care ar avea si dezavantaje în ceea ce priveste exprimarea acestei diversitati care ne caracterizeaza”, a precizat liderul UDMR. Totodata, acesta a explicat ca instituirea Parlamentului unicameral prin strângerea de semnaturi ar complica si mai mult procedura de modificare a Constitutiei, în conditiile în care exista deja institutia referendumului, dupa ce Parlamentul adopta un anumit text privind modificarea Constitutiei.
Timea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.