Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, pe lângă zecile de meciuri sportive, găzduieşte o mulţime de manifestări culturale şi de business, fiind o laudă pentru oraşul nostru şi renumită în România. Însă, cu toate acestea, problemele administrative se ţin lanţ de societate. Cea mai recentă problemă o reprezintă modul în care mandatele membrilor din administraţie sunt nevoite să fie prelungite datorită lipsei de candidaţi dornici să ocupe posturi în Consiliul de Administraţie.

 

Societatea Sala Polivalentă este administrată de un Consiliu de Administraţie format din şapte membri: Petru Călian, Mihai Cadis, Daniel Vasile Rad, Lorinczi Zoltan Laszlo, Adela Angela Nilos, Marinela Cozea şi Dan Vasile Macovei. Mandatele celor doi din urmă sunt provizorii, respectiv de patru luni, şi au fost validate doar până la finalizarea procesului de selecţie pentru alţi administratori, iar restul membrilor deţin mandat de şase luni.

Pe data de 17 septembrie mandatele provizorii au expirat, iar ca urmare a acestei situaţii, Consiliul de Administraţie al Societăţii Sala Polivalentă S.A, prin preşedintele său Petru Călian, a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor pe data de 29 septembrie, respectiv 30 septembrie 2017. Pe ordinea de zi a adunării a fost inclus subiectul ce are ca temă aprobarea prelungirii mandatelor celor doi membri, Marinela Cozea şi Dan Vasile Macovei cu încă două luni.

Decizia de a prelungi mandatele celor doi se datorează faptului că deşi a fost aprobată reluarea procesului de selecţie pentru cele două posturi de membri ai Consiliului Administrativ al societăţii Sala Polivalentă, procedura nu a fost încă finalizată. Motivele ce stau la baza nefinalizării acestei proceduri sunt în primul rând costurile pentru expertul independent ce se ocupă de acest aspect, iar în al doilea rând durata prea mare necesară desfăşurării procedurii, ce ar fi fost de trei luni. Astfel, autoritatea tutelară a decis să se descotorosească de acest stres în plus.

Prelungirea cu încă două luni a mandatelor provizorii face ca autoritatea publică tutelară să împuşte doi iepuri deodată. Având în vedere că data de expirare a celorlalte mandate este pe 17 noiembrie 2017, cei doi membri vor putea intra în rând cu aceştia, astfel încât tuturor membrilor să le expire contractele deodată.

 

Intenţii bune sau beţe în roate?

După ce consilierul local PSD, Dan Morar, a promovat o hotărâre care să redimensioneze mandatul de la patru ani la şase luni, s-a produs o instabilitate a componenţei Consiliului de Adminsitraţie.

Deşi acesta susţine că prin reducerea mandatului administratorilor, s-a dorit adoptarea unei măsuri de eficientizare a procesului de management a Sălii Polivalente, autorităţile tutelare se pare că nu se descurcă în ceea ce priveşte găsirea candidaţilor dornici să preia posturile actualilor membri.

„Hotărârea respectivă a fost fondată pe baza dorinţei de a verifica sau schimba conducerea cu una care să îşi asume măsuri de eficientizare. De la data de când se va înlocui inelul suplimentar, consiliul îşi va asuma un plan strict pentru un management mai eficient”, a declarat consilierul local PSD.

În legătură cu faptul că procesul de selecţie a altor membri nu s-a finalizat până acum, iar pentru asta este nevoie de prelungirea termenului de mandatare a administratorilor Macovei Dan şi Cozea Marinela cu încă două luni, Dan Moraru a declarat: „E destul de complicat procesul de selecţie şi nu m-a interesat niciodată acest aspect atât timp cât ne adresăm unei firme de specialişti ce se ocupă de asta”.

Firma de specialişti despre care vorbeşte consilierul local PSD se numeşte Inspire Human Resources, care oferă servicii în ceea ce priveşte procedura de recrutare, evaluare şi selecţie a membrilor de administraţie. Aceasta a fost responsabilă doar până la începutul anului 2017 cu procesul de găsire a unor noi candidaţi pentru a suplini numărul membrilor din administraţie ai societăţii Sălii Polivalente.

Reprezentanţii  firmei Inspire Human Resource susţin că a existat un contract cu Sala Polivalentă, dar acesta a expirat la începutul anului 2017.

”Tot acest proces de recrutare se desfăsoară procedual conform OUG nr.109. Firma noastră a derulat proceduri de selecţie şi recrutare până a fost validat consiliul de administraţie. După, autoritatea publică tutelară nu a mai contactat vreun expert independent şi probabil din cauza acestui lucru nu s-a reuşit suplinirea numărului total de administratori şi a fost nevoie să se apeleze la prelungirea unor contracte de mandat”, a declarat un reprezentant al firmei Inspire Human Resources.

 

Posturile în Consiliul de Administraţie neatrăgătoare?

Reprezentanţii dau vina pe faptul că lumea nu a fost receptivă pentru a candida pentru posturile puse de societatea Sălii Polivalente, şi de aceea s-a ajuns la situaţia nesuplinirii numărului de membri cu contract permanent.

”Am fi dorit să primim mai multe CV-uri, dar se pare că oamenii nu au fost doritori să candideze. Legea spune că anunţul privind selecţia membrilor consiliului de administraţie trebuie să se publice doar în două ziare economice cu largă răspândire şi pe pagina de internet a întreprinderii publice.

După cum bine ştim, în ziua de astăzi preponderenţa cititorilor se află mai mult în mediul online, mai ales pe reţeaua de socializare Facebook. Astfel nepostându-se pe Facebook, s-a micşorat din start impactul de răspândire a anunţului de recrutare”, a mai spus reprezentantul Inspire Human Resource.

În concluzie, Societatea Sala Polivalentă nu va avea parte de o reînnoire a Consiliului de Administraţie, atâta timp cât nu va fi finalizată procedura de selecţie pentru alţi membri pentru posturile necesare. Lipsa de interes a oamenilor faţă de posturile puse la dispoziţie reprezintă principalul motiv pentru care nu a fost suplinit încă numărul de administratori ale uneia dintre cele mai importante societăţi ale oraşului.

1 COMENTARIU

  1. Ahhhh saracutii, ei nu mai vreau sa fie in consiliu si lumea rea le tot da bani…Daca nu esti membtu de partid, degeaba iti duci dosarul. Si din partid trebuie sa fii dintr-o anumita gasca :))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.