Procurorii au care se cupau de anchetarea dosarului Bechtel au clasat ancheta. Pentru autostrada Bechtel România a plătit peste 1,4 miliarde euro pentru 52 de kilometri. La semnarea sa în 2003, suma pe care România ar fi urmat s-o plătească se ridica la 2,2 miliarde dolari. Renegocieri ulterioare, însă, și apoi chiar o reziliere au făcut ca totul să se oprească la „doar“ două treimi din suma inițială.

Guvernul a sesizat DNA şi SRI pentru nereguli în derularea contractului încheiat cu Bechtel la construcţia Autostrăzii Transilvania şi acuză posibile fapte de natură penală comise de foştii miniştri Gheorghe Dobre, Sebastian Vlădescu, Monica Macovei, Radu Berceanu şi fostul şef CNADNR Cristian Duică.

Inspectorii guvernamentali arată, printre altele, că înţelegerea cu Bechtel a fost modificată, în 2009, fără respectarea dispoziţiilor legale, ceea ce a condus la prejudicii pentru stat.

Conform raportului, renegocierea contractului, stabilit iniţial la „valoarea corectă” şi certificată ca atare de 2,2 miliarde euro, a fost iniţiată, în 2005, fără un mandat din partea Guvernului, fiind doar un mandat acordat de fostul ministru al Transporturilor Gheorghe Dobre (PDL), iar lucrările fiind întârziate. Negocierile au fost coordonate de Gheorghe Dobre şi fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.