Procurorii îşi încordează muşchii în faţa medicului şef Adela Golea de la UPU Cluj Napoca

742

La mijlocul săptămânii viitoare, mai exact pe data de 23 ianuarie, judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Cluj ar trebui să se pronunţe în cazul Adelei Golea, medicul şef de la Unitatea de Primiri Urgenţe – SMURD din Cluj Napoca, care a considerat, pe bună dreptate, că şoferii beţi care sunt aduşi de poliţie pentru recoltarea probelor nu sunt o prioritate şi că pentru prelevarea probelor se poate merge la o unitate spitalicească care nu este atât de aglomerată ca UPU Cluj. Drept ”mulţumire” pentru decizie, procurorii i-au făcut medicului clujean o plângere penală care şi-ar putea afla deznodământul în cursul acestei săptămâni.

În toamna anului 2016, medicul şef de la UPU – SMURD Cluj, Adela Golea, a luat decizia ca şoferilor prinşi băuţi la volan de poliţie şi care nu sunt implicaţi în accidente rutiere să nu li se mai recolteze probe biologice în cadrul unităţii spitaliceşti respective deoarece nu reprezintă urgenţe medicale.

În faţa acestei decizii, poliţiştii au fost debusolaţi şi s-au adresat procurorilor care, în decurs de câteva luni, au făcut un rechizitoriu de trimitere a medicului în judecată. De menţionat ar fi că, în cazuri cu adevărat importante, de corupţie sau fapte cu violenţă, rechizitoriul poate fi trimis în instanţă şi după câţiva ani de zile.

Cu toate acestea, procurorii au gafat cu rechizitoriul făcut împotriva medicului clujean, astfel că judecătorul de cameră preliminară a trebuit să dispună rectificarea greşelilor.

”Constată că rechizitoriul din data de 10.04.2017 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. 9748/P/2016 este neregulat întocmit în privinţa neidentificării persoanelor vătămate prin săvârşirea infracţiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 297 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p., respectiv în privinţa lipsei menţiunilor privind latura civilă a cauzei. Dispune înaintarea încheierii motivate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în vederea remedierii neregularităţilor constatate şi comunicării judecătorului dacă menţine soluţia de trimitere în judecată sau solicită restituirea cauzei, în termen de 5 zile de la comunicare”, arată soluţia dispusă de judecător în august anul trecut.

Practic, procurorii au acuzat-o pe Adela Golea de instigare la abuz în serviciu, dar nu au fost în stare să identifice persoanele care au avut de suferit de pe urma faptului că medicul şef de la UPU Cluj a decis că şoferii băuţi prinşi de poliţiştii de la rutieră nu reprezintă cazuri de urgenţă.

Inadvertenţe de procuror

După trei luni de zile, procurorul a reuşit să remedieze inadvertenţele şi judecătorul de cameră preliminară din prima instanţă clujean a dispus ”începerea judecăţii în cauza privind pe inculpata Golea Adela, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la favorizarea făptuitorului în formă continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 269 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p. şi instigare la abuz în serviciu în formă continuată, prev. de art. 47 din C.p. rap. la art. 297 alin. (1) din C.p., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C.p., în condiţiile art. 38 alin. (2) din C.p. Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea prezentei încheieri pentru procuror, inculpată şi persoanele vătămate”, arată soluţia pe scurt emisă în toamna anului trecut.

Medicul a făcut contestaţie la această soluţie iar procesul se judecă la Tribunalul Cluj care ar trebui să emită soluţia pe 23 ianuarie.

Potrivit unor surse judiciare şi în cadrul judecării acestei contestaţii s-au strecurat o serie de ”inadvertenţe”, dar pentru a nu vicia deliberarea instanţei, ele vor fi expuse într-un alt articol de presă despre acest caz.

În acelaşi timp, oficiali din cadrul Spitalului Judeţean Cluj au precizat că medicul şef Adela Golea a notificat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Cluj de a nu-i mai aduce pe şoferii băuţi la sediul UPU. ”Cei de la Medicină Legală trebuie să recolteze sânge de la şoferii care au consumat alcool, nu asistentele de la UPU. Până la urmă discutăm despre o probă medico legală”, a spus un oficial al UPU Cluj.

Adrese fără răspuns de la IML şi IPJ

Potrivit rechizitoriului făcut de procurorii clujeni, ”Pe fondul atribuţiilor derivate din fişa postului şi contractul de administrare, Golea Adela a apreciat că este necesar să ia anumite măsuri care să conducă la o mai bună funcţionare a secţiei UPU, printre acestea numărându-se şi clarificarea condiţiilor în care are loc recoltarea mostrelor biologice de la şoferi, la solicitarea poliţiei. Pe acest fond şi al nemulţumirilor legate de numărul tot mai mare de solicitări de recoltare a mostrelor biologice venite din partea poliţiştilor, Golea Adela a întocmit, la începutul lunii octombrie 2016, adresa înregistrată la nivelul UPU – SMURD, adresată Conducerii Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj – Napoca, Direcţiei de Sănătate Publică Cluj şi Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul căreia expunea problemele cu care se confruntă secţia pe care o conduce în materia recoltării de mostre biologice, în finalul acelei adrese inculpata precizând următoarele: „În concluzie, conform legislaţiei Ministerului Sănătăţii, obligaţia UPU este de a recolta la persoane vătămate din accidente rutiere sau implicate în această vătămare care necesită asistenţă medicală de urgenţă şi internare, celelalte categorii vă solicităm să fie rezolvate de către IML/IPJ/ITM conform protocoalelor dintre dânşii”, arată o adresă făcută de medicul Golea către instituţiile de resort judeţene. Instituţii care nu au trimis nici un răspuns, astfel că ”Golea Adela a elaborat, în mod unilateral, la data de 20.10.2016, o procedură care indica situaţiile în care personalul medical din cadrul UPU – SMURD poate recolta probe biologice de sânge, din conţinutul acesteia rezultând faptul că nu se vor recolta probe de sânge, la solicitarea poliţiei, de la persoane care nu au fost implicate în accidente de circulaţie.” În acest sens s-a întocmit Formularul de Confirmare a Instruirii – FCI, potrivit căruia în cadrul UPU urmau să fie recoltate probe biologice de sânge, la solicitarea poliţiei, doar în cazul unor persoane implicate în accidente rutiere, “celelalte categorii urmând să fie rezolvate de către IML/IPJ/ITM conform protocoalelor dintre dânşii”. După emiterea acestui formular (asimilat unei dispoziţii scrise date de medicul şef secţie) Adela Golea l-a transmis în secţie, prin asistenta şefă S.M.”, arată rechizitoriul.

 

De ani zile, poliţia încurcă activitatea UPU Cluj cu şoferi beţi

Potrivit rechizitoriului ”Golea Adela nu a comunicat faptul emiterii dispoziţiei şi organelor de urmărire penală (din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Cluj sau Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj – Napoca) deşi măsura luată avea o influenţă covârşitoare asupra activităţii organelor de aplicare a legii, ţinute să procedeze la recoltarea, “în cel mai scurt timp” (conform art. 190 alin. 8 din Codul de procedură penală – n.red.) a probelor biologice de sânge de la şoferii depistaţi în trafic. Aşa cum s-a şi întâmplat, emiterea acestei dispoziţii era de natură a îngreuna semnificativ operativitatea care trebuia să caracterizeze recoltarea probelor biologice de sânge, poliţiştii fiind puşi în faţa unei situaţii inedite şi nevoiţi să încerce a găsi, într-un termen cât mai scurt, soluţii la o problemă cu care nu s-au mai confruntat, deşi activitatea de recoltare a probelor biologice de sânge se desfăşura, la nivelul mun. Cluj – Napoca, în exclusivitate la UPU, de ani de zile.”, precizează procurorul de caz.

 

S-a rezolvat, dar procurorii au rămas supăraţi

Potrivit rechizitoriului, ”în prima zi lucrătoare care a urmat celei în care s-au produs evenimentele ce fac obiectul prezentei cauze, la nivelul Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj a avut loc o întâlnire la care au participat reprezentanţi ai DSP Cluj, IPJ Cluj şi inculpata Golea Adela, în urma căreia s-a găsit o soluţie (prin stabilirea şi a altor unităţi medico – legale care să recolteze mostrele biologice) la problemele cu care se confrunta UPU, dovadă că singurul lucru pe care Golea Adela trebuia să îl facă în noaptea de 21/22.10.2016 era acela de a înţelege gravitatea situaţiei şi a-i permite asistentei B. recoltarea mostrelor biologice.”, se arată în rechizitoriu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ