În urmă cu câteva zile, la Tribunalul Cluj s-a judecat o cerere a Parchetului de pe lângă Tribunalului Cluj prin care se cere arestarea lui Zambra Iosipescu, autointulat Conte. El este acuzat că ar fi falsificat un proces verbal constatator al unui accident pentru a beneficia de asigurarea auto, chiar dacă aceasta era expirată. Falsul CONTE Iosipescu Zambra, închis după 2000 pentru înşelăciune a devenit celebru după Revoluţie, când şi-a înfiinţat un partid cu sediul în apartamentul său şi având ca membri nişte rude. În 1997, s-a prezentat drept conte, într-o aşa-zisă suită regală, care ar fi pregătit o vizită a regelui Mihai în nordul ţării. Închis sub acuzația de înşelăciune, a dat în judecată, de după gratii, pentru tot felul de motive, mai bine de două sute de oameni, acţionându-şi în instanţă mama şi soţia. Tot în temniţă, Zambra s-a îndrăgostit de Tatiana Popovici, amanta profesorului Treptow, acuzat în celebrul caz de pedofilie de la Iaşi.

 

Zilele trecute, pe listele de judecată a Tribunalului Cluj a apărut procesul penal în care Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a înaintat o ”propunere de arestare preventivă a inculpatului” pentru Zambra Iosipescu și soția lui, Mihaela. El este acuzat că a falsificat un proces verbal constatator al unui accident pentru a beneficia de asigurarea auto, chiar dacă ea expirase de aproximativ două luni de zile. Inițial, Zambra s-a opus arestării preventive motivând că trebuie să se ocupe de fiul lui minor.

Zambra Iosipescu, un personaj al anilor ’90, care s-a dat drept conte, a făcut puşcărie pentru înşelăciune şi a dat în judecată aproape 200 de persoane, spune că a fost ameninţat de organizaţie maghiară anonimă, motiv pentru care a fugit dintr-un apartament din Cluj-Napoca fără să plătească chiria. Se pare că a primit mai multe mail-uri în care era ameninţat că va fi desfigurat, va ajunge în puşcărie şi i se va răpi copilul. O clujeancă se plânge că Zambra Iosipescu, un personaj care în anii ’90 a spus că este conte, a plecat în lume fără să-i mai plătească chiria. În acelaşi timp, Zambra spune că nu a plecat pur şi simplu, ci că a fost ameninţat de o organizaţie maghiară anonimă care i-a transmis că, dacă nu-şi plăteşte datoriile, va ajunge „fetiţă” la penitenciarul din Gherla. Clujeanca Maria Szabo a închiriat către SC Medcris, firma deţinută de Iosipescu Zambrea, Nicolae Mircea şi Mihaela Sasu, un apartament pe strada Scorţarilor din Cluj-Napoca. „Eu am avut contract cu firma Medcris. Mi-a plătit chiria pe o lună, iar în decembrie anul trecut am mai primit 1.000 de lei. Atunci mi-au spus că pe 15 ianuarie pleacă, pentru că nu au locuri de parcare. Însă au stat până la începutul lui februarie şi m-au tot amăgit că-mi plătesc, dar nimic. Am făcut plângeri la poliţie şi, după aia, am intrat în casă. Oricum, nu cred că o să mai văd banii ăia”, spune femeia despre afacerea încheiată cu Zambra. Când a intrat în apartament, Szabo a găsit un haos de nedescris. În baie era o pisică moartă (Miţu, de şase luni – n.r.) de inaniţie, uitată de chiriaşi, iar în camere erau bagaje făcute, iar lucrurile arătau de parcă cineva i-ar fi gonit pe Zambra şi Sasu.

 

Organizația secretă maghiară a la Cluj

Varianta expusă de Zambra Iosipescu se va transforma cu siguranţă într-un episod de genul „Elodia” la OTV. La momentul respectiv, Zambra susținea că va dezvălui la televiziunea lui Dan Diaconescu faptul că a plecat în grabă din apartamentul de pe Scorţarilor, pentru că a fost ameninţat de o organizaţie maghiară. „Diseară cred că voi accepta invitaţia de a merge la OTV pentru a spune ce s-a întâmplat. Am fost terorizaţi de o organizaţie maghiară, care ne-a trimis mail-uri că au preluat datoriile pe care le avem şi, dacă nu ni le plătim, ne distrug. Ne-au ameninţat că mă vor închide la Gherla unde voi avea o «profesie decentă», că-mi vor vinde copilul la gabori, că ne desfigurează şi ne dau cu acid pe faţă”, spunea panicat Zambra la momentul respectiv. Cel ameninţat susţinea că a depus o reclamaţie la IGPR şi la IPJ Cluj, însă purtătorul de cuvânt al poliţiei clujene spune că nu s-a primit nici o plângere din partea lui Zambra. „Am primit cam 15 mail-uri de pe adresa utakaloy@hotmail.com, în care ni se spunea că datoriile pe care le avem au fost preluate de o organizaţie maghiară. Acum ceva timp am avut un accident cu maşina în Cluj în care soţia şi-a rupt trei coaste. După asta am primit mail-uri în care ni se atrăgea atenţia că accidentul nu a fost întâmplător, ci ar trebui să-l privim ca pe o avertizare la ce va urma. Noi i-am trimis doamnei cu chiria o notificare în care i-am spus că fugim, că sântem ameninţaţi”, spune Zambra Iosipescu.

 

Contele lovește și la Mureș

De asemenea, soții Zambra mai sunt acuzați de înșelăciune și de un târgumureșean care a avut de-a face cu ei. ” Va scriu din nou cu privire la firmă SC ZVEDA CONSULTING SYSTEMS PROTOCOL din Târgu Mureș, reprezentată prin administratorul Iosipescu Zambra Mihaela și directorul Nicolae Mircea Zambra Iosipescu. În urmă cercetărilor făcute am ajuns al concluzia că aceste două persoane sunt niște persoane specializate în înșelăciune, amenințare, intimidare. Ieri, la data de 02.08.2013 am fost căutat la domiciliu de către agenți ai Poliției Rutiere din cadrul IPJ Bistrița Năsăud. Mi s-a adus la cunoștință faptul că pe numele meu este o plângere, depusă la București, din care reiese că nu sunt apt pentru a conduce autoturisme. Mi se aduc acuze grave, că sunt bolnav psihic, nefiind apt pentru permis de conducere categoria B. Plângerea a fost depusă de Nicolae Mircea Zambra Iosipescu la Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române. Astfel, se confirmă amenințările primite de la falsul a€œconte de Zambra, după cum se autointitulă acest individ în anii `90. Am fost și sunt amenințat cu plângeri la poliție, dosare penale pentru o serie de infracțiuni inventate de către acesta.

Mai mult, tatălui meu, agent MAI, i s-a făcut reclamație la București pentru abuz în serviciu. Tot ce a făcut el a fost să îl telefoneze pe Nicolae Mircea Zambra Iosipescu pentru a discută. A fost la rândul lui înjurat, amenințat. Același Zambra afirmă și susține că tatăl meu a făcut trafic de influențe, și-a pus în funcțiune relațiile și pilele pentru a obține eu permisul auto și atestatul pentru agent de securitate. Lucruri total neadevărate, el neavând nici o implicare în ceea ce mă privește. Menționez că dețin permis auto cât. B din 15.01.2009. Luni dimineață mă voi prezența la Târgu Mureș la poliție pentru a depune plângere pentru înșelăciune, amenințare, calomnie și insulte pe numele Zambra Iosipescu Mircea Nicolae. De asemenea voi solicita o anchetă a Corpului de Control din cadrul MAI cu privire la plângerea de la București de pe numele meu. Zambra a intrat în posesia unor date cu caracter personal cu privire la mine (altele decât cele din cartea de identitate) prin intermediul poliției. Voi solicita o anchetă a Corpului de Control din cadrul MAI”, arată plângerea.

În legătură cu acest subiect, Zambra Iosipescu nu a putut fi contactat pentru a răspunde acuzațiilor care i se aduc.

 

mihaela zambra iosipescu

Partidul din apartament

Iosipescu Zambra, închis după 2000 pentru înşelăciune a devenit celebru după Revoluţie, când şi-a înfiinţat un partid cu sediul în apartamentul său şi având ca membri nişte rude. În 1997, s-a prezentat drept conte, într-o aşa-zisă suită regală, care ar fi pregătit o vizită a regelui Mihai în nordul ţării. Potrivit ieseanul.ro, închis sub acuzația de înşelăciune, a dat în judecată, de după gratii, pentru tot felul de motive, mai bine de două sute de oameni, acţionându-şi în instanţă până şi mama şi soţia. Tot în temniţă, Zambra s-a îndrăgostit de Tatiana Popovici, amanta profesorului Treptow, acuzat în celebrul caz de pedofilie de la Iaşi.

5 COMENTARII

  1. E UN EXCROC, A INCASAT SUME PENTRU ECHIPAMENT SI GARANTII, INTOCMIND CONTRACTE DE MUNCA, ACESTE SUME ERAU CAM DE 3000 LEI, IAR DUPA CEREA BANI PENTRU CV ECHIPAMENT DE 1500 LEI, ASA RAMANEAU OAMENII SI CU BANII LUATI SI FARA SERVICIU.
    ZAMBRA ZICEA CA A INCASAT TAXA PE PROSTIE…….E UN EXCROC SI EL SI NEVASTA SA . DUCETI L UNDE I ESTE LOCUL, LA PUSCARIE CU EXCROCII CARE AU TRAIT DIN INSELACIUNE SI NIMENI NU LE FACE NIMIC…… ARE MUTRA DE DEBIL MINTAL,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.