Procurorul general al României, Augustin Lazăr, infirmă faptul că Sebastian Ghiță ar fi fost localizat în Serbia, o informație apărută în presă, citată din surse oficiale.

Întrebat de jurnaliști dacă a primit informări în acest sens, Augustin Lazăr a spus: ”Eu știu că este o informație falsă. Este falsă”, a spus Augustin Lazăr, potrivit stiripesurse.ro.

De asemenea, nici Poliția Română nu a confirmat informația potrivit căreia Sebastian Ghiță ar fi fost localizat în Serbia.

Sebastian Ghita fusese dat in urmarire nationala pe 5 ianuarie, la scurt timp dupa ce instanta suprema a decis arestarea preventiva in lipsa a fostului deputat.

Sebastian Ghita a fost ultima data la IJP Prahova in ziua de 19 decembrie 2016 pentru a semna in cadrul controlului judiciar pe cautiune. Ulterior, el a fost citat sa se prezinte, la data de 21 decembrie, la DNA Ploiesti in dosarul Ponta-Blair, insa nu a venit, la sediul Parchetului ajungand doar avocatii sai.

Fostul deputat a fost cautat la domiciliul sau si la mai multe adrese despre care se cunostea ca le frecventa, fara a fi insa gasit, au precizat surse apropiate anchetei.

Sebastian Ghita a fost trimis in judecata in doua dosare penale. Unul dintre acestea in care, alaturi de Ghita, sunt acuzati si fostii sefi ai Parchetului Curtii de Apel Ploiesti Liviu Tudose si Aurelian Mihaila, fostul sef al Inspectoratului de Politie Judetean Prahova Viorel Dosaru si fostul sef al Directiei Generale Anticoruptie Prahova Constantin Ispas, se afla pe rolul instantei supreme.

In acest dosar, Sebastian Ghita este acuzat de dare de mita, cumparare de influenta, santaj, spalare de bani, folosirea de informatii nepublice sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, precum si pentru conducerea unui vehicul fara permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.