Cu ocazia Festivalului Etnic Cosmopolis Kavala din Grecia, Asociaţia Produs de Cluj, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, a avut ocazia de a fi prezentată între 19 şi 22 iulie la acest festival. Reprezentanţii României la ediţia din acest an a festivalului au fost Asociaţia Produs de Cluj, alături de Centrul de informare Turistică al municipiului Cluj-Napoca.

„Spre deosebire de alte manifestări similare, la Festivalul Etnic Cosmopolis Kavala fiecare ediţie este diferită de anterioara, inclusiv în ceea ce priveşte invitaţii. De altfel, intenţia organizatorilor este aceea de a prezenta amănunţit cât mai multe culturi. Faptul că la ediţia din acest an a fost aleasă România şi, din ţara noastră, Clujul, pentru a prezenta cultura tradiţională locală, este o onoare şi o bucurie. Reacţia mai mult decât pozitivă a miilor de vizitatori ai standurilor Asociaţiei Produs de Cluj şi a celor care au asistat la programul artistic prezentat de artiştii clujeni a răsplătit pe deplin eforturile noastre”, apreciază domnul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.

Ascociaţia Produs de Cluj  a avut ca participanţi trei  familii: familia Soporan din Frata, care au creat costume tradiţionale lucrate manual, familia Serpar din Bonţida care au cultivat lavandă, familia de apicultori Kepes Ildiko şi Csaba din Turda dar şi ansamblul folcloric Mugurelul al Universitaţii Babes-Bolyai. Exponatele acestor trei familii şi momentele folclorice ale ansamblului universitar clujean au fost bine primite la festivalul din Grecia.

Partenerii delegaţiei clujene la festivaul din Grecia au fost ţara gazdă, Argentina, India, Spania, Rusia, Italia şi Costa Rica.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.