35 de profesori din București, Ilfov și Dâmbovița suntt în vizorul procurorilor. Şi-au cumpărat diplome și certificate pentru a fi promovați și a beneficia de salarii mai mari.

Poliția Ilfov a efectuat percheziții și a audiat mai multe persoane suspectate de fals în înscrisuri, uz de fals și înșelăciune, prejudiciul fiind estimat la peste 1.090.000 de lei.

„Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov au efectuat patru percheziții în municipiul București și în județele Ilfov și Dâmbovița și au adus la sediul poliției pentru audieri, 39 de persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și înșelăciune. Persoanele în cauză, doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 35 și 60 de ani, sunt bănuite că în perioada 2013-2017, ar fi falsificat și vândut mai multe documente, în baza cărora peste 35 de cadre didactice, din cadrul mai multor instituții de învățământ din Județul Ilfov, ar fi beneficiat de gradații de merit”, scrie Mediafax.

Aceste documente ar fi facilitat cumpărătorilor accederea în carieră precum și obținerea de beneficii salariale. Documentele falsificate constau în certificate de participare la simpozioane naționale și internaționale precum și diplome care atestă cunoștințe dobândite de participanți la diverse cursuri de specialitate.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea au preluat cazul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.