Profesorii clujeni sabotează BAC-ul și intră în grevă

473

Ieri seară, Sindicatul Liber al Învăţământului Preuniversitar Clujean a anunţat că peste 3.000 de profesori din judeţul Cluj, dar şi alte cadre didactice din ţară, vor intra în grevă generală în 12 iunie.

Reprezentantul profesorilor clujeni a explicat că protestul ar urma să afecteze şi desfăşurarea Bacalaureatului, în cazul în care solicitările lor, cele mai multe de ordin financiar, nu vor fi luate în calcul de către minister.

Potrivit liderului SLIPC, Lucia Cojocaru, aproximativ 3.000 de profesori din învăţământul preuniversitar clujean ar urma să intre în greva generală care a fost aprobată în toate judeţele în care federaţia are reprezentanţi. Astfel, greva ar urma să aibă loc în 12 iunie, la ora 8.00, şi ar urma să ducă la anularea probei de competenţe digitale din cadrul Bacalaureatului, a explicat Cojocaru pentru News.ro.

„Din ceea ce ştiu, este vorba despre aproximativ 3.000 de profesori în judeţ care vor intra în grevă. Din comunicările cu colegii ştiu că greva va fi în toate judeţele din ţară unde avem reprezentanţi. Sigur că greva ar afecta şi examenul de Bacalaureat în condiţiile în care în data de 12 este programată proba de competenţe digitale. Suntem deschişi la negocieri şi răspundem şi dacă suntem solicitaţi la 12 noaptea sau la patru dimineaţa”, a explicat Lucia Cojocaru, preşedinte S.L.I.P.C – FSLI.