Tribunalul Cluj a anulat planul urbanistic zonal (PUZ) necesar autorizării exploatării pentru proiectul minier al companiei Deva Gold din Certeju de Sus, a anunţat, luni, Mining Watch România. 

Conform sursei citate, „ca urmare a anulării planului, emiterea oricăror acte de autorizare întemeiate pe acest act, de exemplu emiterea de autorizaţii de construire, devine imposibilă”. ‘Este de departe cel mai important pas făcut în oprirea acestui proiect minier ilegal. Instanţa de judecată a arătat că avansarea minei, ce ar utiliza anual 1,653 de tone de cianură şi ar crea doar 221 de locuri de muncă, se realiza cu încălcarea legii. De altfel nu este prima dată când operatorul minier a arătat că sfidează legile României. În 2014 a început în mod ilegal organizarea de şantier şi a fost nevoie tot de intervenţia instanţei pentru a opri ilegalităţile’, a declarat Roxana Pencea Brădăţan, director fondator Mining Watch România, citată de Agerpres.

Avizul de mediu fusese emis de ARPM Timiş

Avizul de mediu anulat de Tribunalul Cluj fusese emis de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timiş (ARPM Timiş) în aprilie 2010, ca urmare a unei proceduri care a durat aproximativ trei ani. Acţiunea în justiţie pentru anularea PUZ proiectului minier a fost demarată în 2016 de către Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, asociaţie ce asigură secretariatul reţelei Mining Watch România. Aceeaşi asociaţie a obţinut, în 2015, anularea PUZ pentru realizarea proiectului minier de la Roşia Montană, hotărâre care a dus la sistarea definitivă a procedurii de autorizare a Proiectului Roşia Montană.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.