Proiectul gazoductului Nabucco West, care vara aceasta a pierdut cursa pentru transportul gazelor din Azerbaidjan în Europa în defavoarea proiectului TAP, se află în continuare pe lista proiectelor eligibile a fi finanţate cu bani europeni, ceea ce înseamnă că CE crede în continuare că acest proiect ar putea fi construit, au declarat, pentru Reuters, o serie de diplomaţi europeni.
Executivul european ar urma să dea publicităţii luna viitoare o listă a proiectelor considerate semnificative pentru mai multe state membre UE, proiecte care ar putea beneficia de a aprobare urgentată precum şi de finanţare de la bugetul UE. Oficialii Comisiei Europene au refuzat să dezvăluie conţinutul listei înainte de publicare. În schimb, o serie de diplomaţi au declarat sub protecţia anonimatului că Nabucco West, la fel ca şi Trans Atlantic Pipeline (TAP), se află pe această listă, spre deosebire de proiectul South Stream.

„South Stream este un plus, dar nu ne oferă un acces la noi surse de energie şi nu creşte competitivitatea pieţei energetice a Uniunii Europene’, a declarat comisarul european pentru energie, Guenther Oettinger, la reuniunea de săptămâna trecută a miniştrilor europeni în domeniu.

‘Nu avem probleme cu South Stream, dar nu credem că aceasta este o prioritate pentru UE”, a adăugat el.

Pe listă s-ar mai afla un proiect vizând crearea unei reţele energetice în zona Mării Baltice, în ideea de a pune capăt izolării statelor baltice şi a le reduce dependenţa de Rusia. Un alt posibil proiect este un studiu de fezabilitate vizând construirea unui gazoduct care să lege Cipru de Creta şi de acolo mai departe, spre Grecia sau Italia.

La finele lunii iunie, consorţiul care dezvoltă zăcământul de gaze Shah Deniz II din Azerbaidjdan a anunţat că a selectat proiectul TAP pentru a transporta gazele spre Europa, în detrimentul proiectului Nabucco, unde, printre acţionari, se numără şi Transgaz.

Cu toate acestea, o serie de oficiali ai Comisiei Europene au declarat că Nabucco West nu a murit încă şi ar putea fi construit într-o zi, dacă vor fi disponibile mai multe gaze naturale din zona caspică.

În premieră, în bugetul multianual al UE vor fi incluse finanţări care pot fi utilizate pentru proiecte de infrastructură energetică, chiar dacă pe ansamblu partea alocată energiei a fost redusă la aproximativ cinci miliarde de euro.

Comisia Europeană speră că aceste fonduri vor declanşa investiţii private mai mari, în condiţiile în care se estimează că va fi nevoie de aproximativ 100 de miliarde de euro numai pentru modernizarea liniilor de transport a energiei electrice din UE. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.