În cartierul Mărăşti se va construi un hotel, proiect iniţiat de un prieten de afaceri al consilierului local PNL Ovidiu Florian. Viitorul hotel a fost contestat de vecinii din zonă, iar arhitecţii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU) Cluj s-ar arătat şi ei nemulţumiţi de proiect.


Nemulţumirile vecinilor şi ale arhitecţilor

Proiectul propus de clujeanul Aurel Dezmirean pe strada Anton Pann nr. 1 nu este pe placul vecinilor care sunt de părere că este mult prea înalt. Hotelul urmează să aibă subsol parter plus patru etaje şi se va construi într-o zonă cu vecinătăţi locuinţe individuale. Construcţia va fi de fapt un aparthotel, adică o încrucişare între un apartament de închiriat şi un hotel. Proiectul a mai fost prezentat la CTATU în luna mai, însă arhitecţii au cerut completări. Una dintre cerinţe a fost suplimentarea locurilor de parcare. Deşi potrivit regulamentului de urbanism, pentru apart hotel ar fi suficiente 6 locuri de parcare, în cazul clasificări acestuia la trei stele, comisia a cerut 12 locuri de parcare care au fost deja specificate în Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) – 8 la subsol şi 4 la sol. Însă, Adrian Iancu, arhitect în CTATU şi fost arhitect şef al oraşului a precizat că potrivit regulamentului de urbanism, 75%  dintre parcări trebuie rezolvate în clădire. Adică 9 parcări şi nu 8 cât au propus proiectanţii de la Dico&Ţigănaş.

Specialiştii s-au arătat nemulţumiţi şi de înălţimea viitorului aparthotelului, arhitecţii spunând că raportat la standardele legii locuinţei, proiectanţii ar trebui să renunţe la un nivel. Despre înălţimea imobilul au avut de obiectat şi vecinii din zonă care s-au prezentat la ultima şedinţă a Comisiei de Urbanism unde s-au plâns că viitorul aparthotel le va distruge intimitatea spunând că este prea înalt şi că nu respectă regulamentul de urbanism.

Documentaţia nu a fost avizată, urmând ca proiectanţii să revină cu completări.

 

Afaceri cu consilierul local PNL

Aurel Dezmirean, iniţiatorul apartahotelului de pe strada Anton Pann a construit împreună cu consilierul local PNL Ovidiu Florian imobile cu apartamente şi ateliere pe strada Aurel Gurghianu – Nord în cartierul Europa. Proiectul a fost pus sub semnul întrebării încă de la început, din 2014, deoarece zona în care s-a vrut construirea imobilelor era o zonă neurbanizată, pe o alee de pământ de şase metri fără posibilitatea amenajării pe o parte a trotuarului, reclamau vecinii acestuia.

Vecinii au contestat proiectul, având temeri că acesta se va transforma din teren în blocuri, pe o stradă de pământ, fără trotuare şi că nu se asigură suficiente locuri de parcare. Ba mai mult, spuneau că acest proiect limitează accesul la parcelele unor cetăţeni care au proprietăţi pe strada Aurel Stoica. Chiar Direcţia de Patrimoniu a Municipiul spunea că incinta studiată în proiect e lipsită de un acces la calea publică.

“Consider că nu este oportun să se construiască blocuri într-o zonă preponderent de case, mai ales că accesul la imobilele propuse se realizează pe un drum de doar 6 metri lăţime iar pe porţiunea parcelei avute în discuţie nu există trotuar, ceea ce încalcă prevederile HG 525/1996”, spunea un vecin.

sedinta CTATU

Ovidiu Florian se lupta pentru asfalt de la primărie

Consilierul local PNL, Ovidiu Florian a militat de mai multe ori pentru ca primăria să preia în domeniul public străzile private chiar dacă acestea nu au două benzi pe sens, trotuare sau asfalt.

În martie 2014, acesta atrăgea atenţia că trebuie găsită rapid o modalitate de trecere a terenurilor cu destinaţie de drum din patrimoniul privat în cel public: ”Sunt străzi, cum ar fi Bibescu, pe care deja s-a construit şi există utilităţi şi reţele dimensionate, chiar dacă artera nu are decât şase metri. În anii ’90 nu se impuneau astfel de condiţii – ca arterele să aibă şapte metri carosabil, plus trotuare, iar acum primăria cere astfel de condiţii. Cum mă obligaţi dumneavoastră pe mine şi pe ceilalţi vecini care nu am avut această condiţie similară cu cea care vă e impusă dumneavoastră, ca să fiu umăr la umăr cu dumneavoastră să-mi asfaltez şi eu strada. Mie nu mi s-a impus această condiţie în anii ’90 când am construit, dacă dumneavoastră vi s-a impus, acum ce zicem, ghinion?”

O lună mai târziu, Ovidiu Florian a ridicat din nou această ”mare problemă existentă în municipiu”, aşa cum el o numea.

”Aproape tot cartierul Europa are o tramă stradală care este privată. Oamenii şi-au dezmembrat terenurile cu titlul de drum, conform cerinţelor municipalităţii, dar cu toate că există o comisie înfiinţată de ani de zile, până în momentul de faţă nu a fost niciun drum privat preluat de Primărie. Iar asta pentru că, preluarea drumurilor private creează obligativitatea Primăriei de a asfalta, de a crea iluminat public şi toate utilităţile necesare ori Primăria se fereşte de aceste probleme, cerând cetăţenilor să îşi asfalteze strada, să îşi pună iluminat public, eventual să îşi facă şi la vecini şi pe urmă să vină Emil Boc şi să taie panglica”, spunea Ovidiu Florian, consilier PNL Cluj.

1 COMENTARIU

  1. Vrea sa-si rezolve problema lui. Sunt strazi ale primariei care nu sunt asfaltate si mucea florea vrea autobahn in fata casei. Lasa ca a8 merge si pe aratura…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.