Federația Națională a Sindicatelor din Administrația Locală anunță încp un val de proteste ce vor avea loc, în data de 20 mai 2015, în fata Guvernului României, între orele 11.00 – 13.00, unde vor participa 1000 de protestatari. Acțiunea va fi susținută de 75 000 membri de sindicat la nivel național.În tot restul țării, în semn de susținere a acțiunii din fața Guvernului României, membrii de sindicat vor purta o banderolă albă pe braț.

Această acțiune va fi urmată de ample miscari greviste la nivel național, pentru a susține:

  • Acordarea unei creșteri de 10% la fondul de salarii alocat administrației publice, din care un procent de peste 60% să fie alocat administrației publice locale, care are veniturile cele mai mici din economie (1080 lei salariul mediu net lunar)
  • Aplicarea dispozitiilor Legii nr. 71/2015 pentru toti functionarii publici, indiferent de institutia in care lucreaza, respectuv inlaturarea diferentelor aparute in salarizarea functionarilor publici care ocupa functii publice de acelasi nivel si acordarea sporului de 75% pentru orele lucrate in zilele nelucratoare

„În prezent, Legea nr. 71/2015 este aplicabilă doar funcționarilor din Parlamentul României, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței, Agenția Națională de Administrare Fiscală – numai Directia Antifrauda.

Următoarea acțiune de protest este programată pentru luna iunie când vom declanșa greva generală, urmând ca data să fie comunicată în timp util, astfel încât cetățenii să fie informați cu privire la programul acțiunilor greviste, care presupune închiderea totală a peste 80% din instituțiile publice.” arată federația sindicatelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.