Iniațiativa legislativă a deputatului PSD, Florin Iordache, care modifică Legea privind Agenția Naționale de Integritate (ANI) și care prevede că interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor descoperiţi de ANI în conflict de interese în intervalul 2007 – 2013 încetează de drept, a fost adoptată în plenul de luni al Camerei Deputaților. 

 Legea a fost adoptată de deputați cu 167 de voturi „pentru” şi 90 de voturi „împotrivă”.

”Interdicţiile aplicate deputaţilor şi senatorilor în temeiul art. 25 pe baza rapoartelor de evaluare, întocmite de Agenţia Naţională de Integritate şi care au constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007 – 2013, până la intrarea în vigoare a legii nr. 219/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 96/2013 privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, încetează de drept”, stipulează proiectul de lege înregistrat pe 21 noiembrie la Parlament, în procedură de urgență, de către fostul ministru al Justiției, Florin Iordache.

Opoziţia a acuzat, la acel moment, majoritatea PSD-ALDE din Parlament de faptul că ar fi acţionat cu premeditare înregistrând la Senat propunerile de lege, deşi aceastea se aflau încă în dezbatere la Cameră, scopul fiind de a trece „pe repede înainte” aceste modificări la legile justiţiei, fără dezbatere efectivă.

Deputatul PNL Cătălin Predoiu a acuzat, săptămâna trecută, majoritatea PSD-ALDE din Comisia juridică a Camerei că a introdus o modificare legislativă prin care „spală în masă” parlamentari care au Raport ANI în perioada 2007-2013, în această situaţie aflându-se şi vicepreşedintele ALDE Steluţa Cătăniciu.

„Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat o modificare a Legii privind integritatea în funcţii publice şi a Legii privind Agenţia Naţională de Integritate prin care a declarat «încetate de drept» unele interdicţii aplicate deputaţilor şi senatorilor în perioada 2007-2013. Această decizie desfiinţează, în fapt, mai multe rapoarte ale ANI. Practic, s-a adoptat un articol apt de «spălarea în masă» a unor deputaţi şi senatori pentru care ANI a făcut rapoarte. Într-o astfel de situaţie se află şi unii parlamentari actuali, cum ar fi Steluţa Cătăniciu (ALDE). Textul încalcă flagrant MCV şi interesele României”, a spus Predoiu.

 

 

5 COMENTARII

  1. Tupeul acestor javre este uluitor. Într-un an de guvernare, votatii prostimii pesede-alde,nu au avut prioritate decât legile justitiei-ani,distrugerea investițiilor,a firmelor, dând un leu, măriri de salarii și pensii speciale, propagandă bolșevică in presa criminală,privilegii,privilegii. Și să vezi,stelutostruto,ce urmează…!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.