Senatorii vor vota, marţi, un proiect iniţiat de PSD care modifică Legea pentru alegerea preşedintelui României, schimbările vizând dublarea amenzilor, dar şi posibilitatea ca un alegător să poată semna pentru susţinerea mai multor candidaturi.

Senatul are pe ordinea de zi a şedinţei de marţi, în calitate de primă cameră sesizată, propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală.

Potrivit articolului 4, alineatul (2) al proiectul de lege care propune modificarea Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, depus la Senat pe 2 mai, în procedură de urgenţă, „candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente, pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători. Un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi”. Forma actuală a legii prevede că „un alegător poate susţine un singur candidat”.

O altă modificare prevede mărirea cuantumului amenzilor în cazul încălcării Legii, astfel încât, potrivit art 54, „contravenţiile prevăzute la art. 53 alin (1) se sancţionează cu amendă de la 2.500 la 5.000 lei, cele de la alin (2) se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, cele de la alin (3) se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei”. În prezent, legea prevede sancţiuni de la 1.000 lei la 10.000 lei.

În iniţiativa legislativă a PSD, se aplică amendă de la 2.500 la 5.000 lei pentru „neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfăşurării normale a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări. Tipărirea fără drept de buletine de vot. Refuzul de a permite accesul în secţia de votare a candidaţilor, al persoanelor acreditate, al membrilor birourilor electorale şi al reprezentanţilor AEP să asiste la desfăşurarea operaţiunilor electorale. Refuzul de a se conforma dipoziţiilor emise în condiţiile legii de preşedintele biroului electoral al secţie de votare cu privire la asigurarea ordinii în localul de vot şi în împrejurimi. Distribuirea materialelor de propagandă în sediile secţiilor de votare. Reţinerea actului de identitate sau a documentului de identitate, după caz, fără motive întemeiate, de către membrii biroului electoral al secţiei de votare. Purtarea, pe durata votării, de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare sau de către persoanele acreditate de ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală”.

Proiectul prevede amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei aplicate de către biroul electoral judeţean, biroul electoral al sectorului municipiului Bucureşti sau biroul electoral pentru secţiile de votare din străinătate, după caz, pentru faptele prevăzute la Art 53 alin (2): „Folosirea de către o formaţiune politică a însemnului electoral al altei formaţiuni politice sau a imaginii candidaţilor altei formaţiuni politice. Refuzul preşedintelui biroului electoral al secţie de votare sau al locţiitorului acestuia de a elibera o copie certificată de pe procesul verbal persoanelor îndreptăţite potrivit prevederilor prezentei legi. Încălcarea de către asociaţii, fundaţii, instituţii mass-media româneşti a condiţiilor prevăute de lege pentru desemnarea observatorilor interni şi a reprezentanţilor instituţiilor mass-media. Înmânarea buletinului de vot unui alegător care nu prezintă actul de identitate ori care refuză să semneze în lista electorală în care este înscris pentru primirea buletinului de vot şi ştampilei de votare. Întocmirea de către birourilor electorale ale secţiilor de votare a proceselor verbale, cu încălcarea dispoziţiilor prezentei legi.”

Alte amenzi din proiect variază de la 10.000 lei la 20.000 lei , aplicate de către „preşedintele biroului electoral, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către membrii acestuia sau de personalul tehnic auxiliar, ori preşedintele biroului electoral ierarhic superior, în cazul săvârşirii contravenţiilor de către preşedinţii birourilor electorale ierarhic inferioare sau de către locţiitorii acestora pentru fapte prevăzute la art. 53 alin (3) – a) refuzul de a primi şi înregiastra o sesizare, întâmpinare, contestaţie sau plângere scrisă privind procesul electoral; b) încălcarea de către membrii birourilor electorale a obligaţiei de a participa la activitatea acestor birouri.”

Potrivit iniţiativei, se menţine numărul de semnături de susţinere pentru un candidat la alegerile prezidenţiale, 200.000, dar se precizează că ”un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi”.

Proiectul iniţial permitea desfăşurarea campaniei electorale şi în şcoli, dar conform raportului comisiei de specialitate s-a revenit printr-un amendament.

Astfel, potrivit art 37 alin (4) „În unităţile militare, în unităţile şi instituţiile de învăţământ, în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale, în sediile misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, secţiilor consulare, institutelor culturale din străinătate, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise”.

Iniţiativa PSD prevede monitorizare audio-video la urnele de vot: „cabinele şi urnele de vot trebuie aşezate în aceeaşi încăpere în care se află biroul electoral al secţiei de votare şi în raza mijloacelor de înregistrare audio-video”. De asemenea, alin (6) modificat prevede că “pe durata votării, accesul alegătorilor la urnele de vot este monitorizat audio-video în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.”

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.