Psihopaţii printre noi. Circulă în preajmă, caută gâlceavă şi lovesc fără să le pese de consecinţe!

1089

 

Lumea actuală naşte monştri! Aflaţi sub presiunea timpurilor pe care le trăim, oamenii renunţă din ce în ce mai des la a-şi susţine punctele de vedere atunci când apare un litigiu, cât de mic, între ei – şi aleg, instantaneu, argumentul pumnului. Iar nemulţumirile acumulate pe o perioadă mai scurtă sau mai îndelungată de timp şi le revarsă exact asupra celora care le apar prin preajmă: copii, femei sau tineri neajutoraţi! Iată trei cazuri – frizând absurdul, însă teribil de reale şi concrete, soldate cu trei victime – ale unor asemenea indivizi pentru care violenţa pare a reprezenta chiar o obişnuinţă!

 

Un pumn, în loc de o eventuală dojană!

Dl. Mircea e un bărbat atletic, în vârstă de 48 de ani, dotat cu un simţ al umorului ieşit din comun, care locuieşte  într-o casă de pe strada Teilor, în proximitatea Oserului – piaţa de vechituri a Clujului. Acesta relatează, pe coridoarele Institutului de Medicină Legală, că tocmai în faţa porţii casei sale a avut loc incidentul care l-a determinat să ajungă, cu vânătăi pe faţă, la instituţia medicală clujeană şi le-a “dobândit” sâmbăta trecută, într-o zi de Oser. Mărturiseşte, intrigat de păţanie – ca un om de modă veche, aşezat, total neobişnuit cu anomaliile lumii de azi: “Tocmai îmi parcasem maşina, în faţa porţii mele, când văd un tip coborând în faţa mea dintr-un jeep alb şi extrem de scump. Era nemulţumit, vezi doamne de felul cum mi-am parcat, pentru câteva secunde, maşina şi m-a certat pentru că îngreunez circulaţia spre Oser – şi aşa dificilă la acea oră, unsprezece şi jumătate. Asta, deşi avea loc pe unde să treacă! După atitudinea lui, total exagerată, cred că era dinainte cu capsa pusă şi omul aştepta doar un pretext ca să se descarce pe cineva! Eu i-am zis să meargă mai departe şi să-şi vadă de treabă, dar când mi-am întors capul ca să pornesc spre poartă şi să o deschid, m-am trezit cu o serie de pumni – în faţă şi gât. Apoi, după ce m-a lovit, individul a urcat, imperturbabil, în jeep, cu gând să plece. M-am dezmeticit din lovituri, am dat fuga la maşina lui şi i-am bătut în geam făcându-l nebun, aşa cum e şi firesc după o asemenea întâmplare. La care individul s-a întors la mine, înarmat cu un obiect negru, cred că un aparat de electroşocuri. Văzând că respectivul chiar nu glumeşte am lăsat maşina în stradă şi m-am refugiat la vecinul meu, având un noroc chior fiindcă poarta îi era deschisă. De acolo, am sunat la 112, anunţând ce mi s-a întâmplat, iar dispecerul m-a întrebat dacă am nevoie de ambulanţă. Eu i-am răspuns că nu, după care am sunat şi la Secţia 1, iar cei de acolo m-au îndrumat spre I.M.L.”. Nu-şi încheie bine fraza şi bărbatul este invitat în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce curând, cu un certificat, în care legiştii i-au recomandat câteva zile de îngrijiri medicale. Se revoltă acesta, din nou, înainte de a părăsi sediul instituţiei: “Zilele viitoare am să fac plângere împotriva individului, măcar ca să aflu cine-i şi să ajung să am o discuţie cu el faţă-n faţă. De asemenea, sper că poliţia va lua măsuri împotriva lui fiindcă un asemenea om poate face mult rău în jurul său să bată şi alţi oameni, nu doar pe mine”…

 

“M-a lovit chiar în faţa casieriei, în Profi – Grigorescu”!

Radu, un tânăr în vârstă de 23 de ani, este însoţit la I.M.L. de iubita lui şi, ţinând-o drăgăstos de mână, aşteaptă să fie invitat în cabinetul de consultaţii al instituţiei. Îşi masează încontinuu maxilarul stâng cu un aer de suferinţă întipărit pe faţă. Interpelat asupra motivului venirii sale la I.M.L., acesta mărturiseşte deschis că vrea să desfiinţeze ideea perconcepută conform căreia majoritatea tinerilor de vârsta lui  sunt nepoliticoşi şi lipsiţi de maniere şi să demonstreze că de aceste metehne suferă şi o mulţime de vârstnici! Povesteşte Radu, negru de supărare: “Mă aflam, marţi seară, la coadă, la una din casieriile de la Profi – Grigorescu, situat la capătul liniilor de autobuze. Aveam pungi grele în mâini şi în spatele meu o bătrână mă teroriza teribil: grăbită fiind se urca efectiv pe mine, de parcă eu i-aş fi putut forţa pe cei din faţa mea să plătească mai repede ca să ajungă ea la casierie! Am răbdat ce-am răbdat, după care am răbufnit şi i-am atras atenţia să se potolească. La care un bărbat de vreo treizeci de ani a apărut, scandalizat, în faţa mea, acuzându-mă că am vorbit urât cu un om în vârstă. Era cu un cap mai înalt decât mine iar eu aveam – cum vă spuneam – mâinile ocupate. Şi, nici una, nici alta, în timp ce protestam, individul mi-a ars un pumn în maxilarul stâng, tare de tot. Apoi a dat să plece, dar a fost reţinut de oamenii de ordine, astel că la scurt timp au apărut şi poliţiştii de la secţia din cartier şi ne-au legitimat pe amândoi. Culmea, în timp ce mă certam cu individul, bătrâna indecentă mă înjura de mamă şi de toţi sfinţii!” Tânărul este poftit rapid în cabinetul de consultaţii dar iese profund dezamăgit, pentru că medicii l-au trimis la Clinica de Neurologie, pentru un consult de specialitate, având probleme de echilibru şi dureri în zona tâmplei.

“S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe. Victima nu a depus încă certificatul medico-legal. Dosar cu autor cunoscut. Se fac cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor care au condus la comiterea faptei”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

 

“Bărbatul s-a legat de copil în tramvai, apoi m-a bătut la coborâre”!

Femeia, în vârstă de 37 de ani, se agită pe coridoarele I.M.L.Cluj, neîmpăcată cu gândul că a fost bătută crunt, de un necunoscut – de faţă cu cei doi copii ai săi – în staţia de tramvai de la Sala Sporturilor “Horia Demian”. Mărturiseşte aceasta, plină de obidă: “Luni 29 octombrie, pe la ora 17.35 a urcat un bărbat – de pe Horea – în tramvaiul numărul 102. Mergeam, împreună cu copiii mei, în vârstă de nouă şi şase ani, la piscină, la cursuri de înot. Individul era grizonat, avea vreo şaizeci de ani şi nu mi-a atras atenţie până nu l-am văzut mârâind ceva la băiatul meu cel mare, care stătea pe un scaun aflat la două locuri de mine şi de fiul cel mic. Îi tot zicea: “Stai acolo, nu te mişca” iar când m-am uitat mai atentă la el a început să mă injure urât de tot. Atunci oamenii din tramvai au intervenit, indignaţi, şi i-au spus să înceteze. La Sala Sporturilor a coborât – şi în urma lui şi noi, fiindcă trebuia să ajungem la piscină. L-am lasat în mod intenţionat să coboare primul dar el, ajuns în staţie s-a oprit şi, din întoarcere – nu înainte de a-şi trage gluga pe cap – mi-a ars un cot în gură, puternic şi evident cu pricepere, semn că era profesionit. Apoi a fugit”… Descumpănită, i-am dus pe copii la înot, după care am sunat la numărul de urgenţă 112 şi cei de acolo m-au îndrumat la U.P.U. şi apoi la poliţie, ca să dau declaraţie, ceea ce am şi făcut. Am ajuns la U.P.U., de unde am fost transferată la Maxilofaciale. Nu aveam fractură dar maxilarul mă durea şi nu-mi simţeam jumătate din cap, stare pe care o am în continuare”… Femeia este consultată, curând, dar pentru că nu avea urme vizibile în zona capului este sfătuită să se deplaseze la  Clinica de Neurololgie pentru un examen amănunţit. Adaugă femeia, cu aceeaşi hotărâre, înainte de a părăsi Institutul de Medicină Legală: “Voi face plângere pe numele respectivului, fiindcă m-a bătut în faţa copiilor mei şi, de asemenea, poate repeta acest lucru cu oricine, deoarece insul părea evident nerăbdător să bată pe cineva! Ca urmare, trebuie făcut ceva ca un asemenea om să nu umble liber pe străzi”!

“A fost depusă la Secţia 1 Poliţie plângere pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, cu autor necunoscut. Se fac cercetări în vederea clarificării tuturor aspectelor şi pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a autorului”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.

 

 

 

3 COMENTARII

  1. ATUNCI CAND NE JUCĂM DE-A STATUL CU INSTITUȚIILE LUI NU MAI EXISTĂ AUTORITATE!….INCOMPETRNȚA VA AVEA EXPLICAȚII ÎNTOTDEAUNA,….CHIAR ȘI CÂND OAMENII ÎȘI PIERD VIAȚA!…

  2. Cate si mai cate dintr-astea se mai intampla si nu afla nimeni de ele. Mama a fost agresata si lovita pe Titulescu, seara, de un nebun, fara sa schimbe un cuvant. Fratele meu a fost lovit la Sigma de jmecherii mascati de la Pp..ula Protect. Politia zice, mda, mergeti la iml, pierdeti vreo 7 zile din viata cu drumuri, pana se face dosarul si apoi nebunul, nu pateste nimic. Poate te trezesti si tu cu o amenda pt perturbarea linistii publice. Halal politie, rusinee.

  3. Astea is nimic pe langa violuri, talharii, batai cu cutite etc. Oras european unde iei bataie pe strada si oamenii se uita, oras european unde copilul tau poate fi luat de pe strada si degeaba urla , oamenii intorc privirea, oras european cu o societate de cacat invinsa de greutatile vietii si needucata. Bravo domnule boc, platiti politia locala sa se scarpine in cur si sa dea amenzi pt parcari.

LĂSAȚI UN MESAJ