Dl. Vlentin este un bărbat în vârstă de 70 de ani, falnic precum un brad din Munţii Gilăului. Aflat joi, 15 iunie, pe o banchetă din sala de aşteptare a I.M.L. Cluj, fostul instalator de la Uzina de Apă din comună mă priveşte direct în ochi şi-mi povesteşte motivul pentru care s-a prezentat la instituţia medicală: „Am încasat de la vecinul din spatele casei mele o lovitură de bâtă care-mi viza capul. Am reuşit să i-o parez, şi am avut norocul că purtam mănuşi în mâini şi astfel am atenuat puţin lovitura. Dacă-mi nimerea capul, acum aş fi fost la reanimare sau în sicriu. Acum, mâna mi-e ruptă, probabil, dar măcar sunt mulţumit că am scăpat cu viaţă”.
Şi, dintr-o vorbă în alta, faptul – banal, care nu ar prezenta vreun interes în mod special – alunecăm într-o poveste psihologică, de „thriller de ţară”, cu intrigă elaborată şi dese plonjări în întâmplări petrecute într-un trecut mai mult sau mai puţin îndepărtat. Îşi începe bărbatul confesiunea: „Insul ăsta, Dorel a Piţării – după numele de ciufală – seamănă leit cu taică-său, un om tare rău. Atât de rău încât până şi la înmormântarea lui a plouat cu găleata, a tunat şi fulgerat în jurul curţii unde avea loc slujba de îngropăciune. Astfel, toată lumea aflată acolo s-a adăpostit pe unde a putut. Aşa-i şi ăsta, la fel de recalcitrant ca taică-său Pe vecinul din faţă îl „agaţă” când îl prinde – pentru un gard împrejmuitor – şi omul a depus deja numeroase plângeri împotriva lui la poliţie. Îl urăşte chiar dacă vecinul a făcut pe banii lui gardul dintre ei, care l-a costat 5.000 de lei, fără să-i ceară un leu. Într-o zi a încercat să-l lovească în cap şi cu o lopată, dar omul a scăpat ca prin minune, prin fugă- lucru care,însă, nu s-a întâmplat ieri cu mine.” Povesteşte că se apucase de curăţarea buruienilor şi a urzicilor din spatele casei sale, pe suprafaţa de un metru ce le separă gospădăriile şi, brusc, s-a trezit la gard cu „Dorel a Piţării”,care l-a interpelat răstit: „Ce cauţi pe proprietatea mea”? Şi i-a amintit că trebuia demult să-şi scoată o scândură de la gard, ca să şi poată tencui la rândul său stâlpul. Apoi, fără să mai adauge ceva, l-a atacat cu o bâtă lungă de un metru şi groasă de câţiva centimetri. Adaugă dl. Valentin: „Lovitura care mi-a dat-o era îndreptată direct spre cap, să mă omoare, însă i-am parat-o cu mâna înmănuşată, în care aveam secera mică. Atât de tare m-a lovit încât cred că mi-a şi rupt-o, că n-o mai simt, dar bâta lui mi-a sfâşiat mănuşa şi m-a umplut de sânge. Din fericire n-am avut coasa la îndemână, că mi-aş fi făcut mare păcat şi-l spintecam. M-a scos Dumnezeu de la o tragedie. Apoi am sunat la poliţie iar cei de acolo mi-au zis să merg la I.M.L. şi să-mi scot certificat”. Omul este poftit în cabinetul de consultaţii. Se întoarce, repede, bosumflat: „Se pare că mâna mi-e ruptă şi trebuie să mă prezint la Ortopedie, aşa că abia după aceea o să mă întorc aici, pentru certificat”.Se aşează apoi lângă mine, pe banchetă, dispus la vorbă – mai ales fiindcă avem şi o cunoştinţă comună.„Uite, n-aş fi crezut vreodată că vecinul ăsta îşi poate ţese un plan atât de amănunţit să mă căsăpească, mai ales că eu şi soţia i-am îngrijit până şi fetele, cu ani în urmă – uneori chiar trei zile la rând, când el era plecat în cursă, ca şofer. Apoi, i-am muls vacile şi multe, multe altele. Dar l-am rugat, anul trecut, să taie crengile părului său – care-mi strică citernele de la casă – şi el a părut nemulţumit de rugămintea mea. De asemenea, în scandalul cu vecinul lui l-am rugat să nu se mai facă de râs, fapt care l-a nemulţumit din nou. Şi recent, am mai surprins ceva: când un om din sat i-a arat grădina, a dat cu plugul peste un bolovan şi a vrut să-l arunce la mine în grădină. El l-a oprit, însă, zicându-i: ”Lasă-l acolo, că o să-l arunc în cap la vecinu` la momentul potrivit”! acum realizez că ăsta se gândea demult să mă omoare”. Oftează adânc, după care se ridică de pe banchetă, îşi ia politicos rămas bun şi urcă scările, care duc de la subsolul instituţiei, spre suprafaţă.
