O femeie de 22 de ani a fost condamnată vineri, la Londra, la închisoare pe viaţă pentru planificarea unui atentat la British Museum, un proiect în care au fost implicate de asemenea mama sa şi sora mai mică, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Pedeapsa pentru Rizlaine Boular mai prevede şi o perioadă de siguranţă de 16 ani.

Mama sa, Mina Dich, 44 de ani, a fost condamnată la 11 ani şi nouă luni de închisoare, dintre care cinci cu suspendare. Sentinţa în ce o priveşte pe Safaa Boular, sora lui Rizlaine, care completează acest trio feminin inedit pentru un caz de terorism în Regatul Unit, va fi cunoscută la o dată ulterioară.

În timpul procesului de la începutul lunii iunie, Parchetul a subliniat că Safaa Boular, 18 ani, preconiza atacarea muzeului londonez în perioadă de afluenţă de public utilizând arme de foc şi grenade, pe care le denumise „ananas”.

Ea s-a gândit la acest atac după ce a fost împiedicată de poliţie să se alăture logodnicului său în Siria, un luptător al grupării jihadiste Stat Islamic pe care l-a întâlnit online când avea 16 ani şi cu care voia să comită un atentat sinucigaş „ţinându-se de mână”.

Supravegheată de poliţia antiteroristă, ea a fost arestată puţin după moartea logodnicului său, cu care pusese la punct planul atentatului asupra British Museum. Atunci mama şi sora ei, dar şi o prietenă a acesteia din urmă, Khawla Barghouthi, 21 ani, au continuat ideea.

Ele preconizau să organizeze o „aniversare” pe 27 aprilie, nume de cod pentru a desemna un atac terorist, potrivit acuzării. Cu două zile înainte, Rizlaine Boular şi mama sa au pornit într-o „vizită de recunoaştere” la obiective cheie din Westminster. În ajuns, femeile au cumpărat cuţite şi un rucsac.

Arestate pe 27 aprilie, ele s-au recunoscut vinovate de infracţiuni teroriste.
Pedeapsa pentru Khawla Barghouthi va fi cunoscută pe 22 iunie.

„Cele trei femei erau pline de ură şi de o ideologie toxică şi erau hotărâte să comită un atentat. Dacă ar fi reuşit, ar fi putut provoca moartea sau rănirea gravă a unor persoane”, a subliniat vineri un oficial al poliţiei londoneze, Dean Haydon, într-un comunicat.

Acesta este „primul complot terorist în întregime feminin din Regatul Unit legat de gruparea Stat Islamic”, a remarcat el la începutul lunii iunie, îngrijorându-se de creşterea numărului tinerilor şi adolescenţilor implicaţi în astfel de cazuri.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.